PREVENIREA COMPLICAȚIILOR NEUROPATIEI DIABETICE. PICIORUL DIABETIC

Distribuie pe:

Diabetul zaharat (DZ), o boală parșivă, care nu ține seama de vârstă, denumită, în popor, “țucor în sânge”, se definește ca o stare patologică a cărei manifestare esențială este creșterea zahărului în sânge, adică o hiperglicemie cronică și nu pasageră, ocazională. Astfel, în opinia nutriționiștilor, valorile de peste 125 mg% indică prezența diabetului, iar între 100 mg și 120 mg sunt specifice bolnavului cu risc crescut de diabet.

Clasificarea diabetului, adoptată de OMS, este o clasificare etiologică/cauzală pentru DZ, astfel: DZ

tip I, denumit anterior insulino-dependent, caracterizat prin deficit absolut de insulină, dat de celulele parenchimatoase/celulele beta, denumite și insulele Lagerhans; DZ tip II, care apare prin alterarea progresivă a secreției de insulină și reprezintă 90% din totalul cazurilor, fiind tipic pentru persoanele supraponderale.

Complicații

Organele țintă sunt: 1) vasele cerebrale, determinând ateroscleroza vaselor mari și mijlocii, rezultând AVC - atac ischemic cerebral, AIT - atac ischemic tranzitoriu, fără sechele majore, apoi, microangiopatii cu retinopatie diabetică, hemoragii retiniene și, în final, orbirea; 2) ateroscleroza vaselor inimii, a vaselor coronare, având consecințe nefaste: angină pectorală, preinfarct miocardic și infarct miocardic; 3) atingerea vaselor renale prin mecanism de hialinoză, ducând la insuficiență renală cronică; 4) piciorul diabetic, ducând la infecții ale labei piciorului, care pot determina ulcerații și gangrene, impunând, în final, necesitatea amputării labei piciorului, alteori, soldându-se cu amputarea membrului inferior (coapsă, gambă).

Prezentând, în linii mari, generalități privind DZ, îmi permit, să intru în subiect, respectiv prezența complicațiilor neuropatiei diabetice.

PICIORUL DIABETC rămâne una dintre cele mai serioase și costisitoare complicații cronice la nivel global. Nu există arie geografică în care să nu se fi raportat leziunea la nivelul membrelor inferioare, ca o consecință a neuropatiei sau a bolii arteriale periferice. Este cunoscut că neuropatia diabetică rămâne una dintre cele mai cunoscute și frecvente complicații ale DZ, fiind și factorul de risc principal pentru apariția ulcerațiilor la nivelul membrelor inferioare. Neuropatia diabetică este cea mai comună formă de neuropatie în țările dezvoltate, responsabilă pentru 50-75% dintre amputațiile non-traumatice. Prevalența sa este de 8% în cazul bolilor nou diagnosticate și ajunge până la cei cu evoluții de lungă durată a bolii. Proporția persoanelor cu neuropatie diabetică este de aproximativ 15%. Neuropatia diabetică se caracterizează printr-un ansamblu de tulburări neurologice clinice și anatomice apărute în DZ și cauzate de acesta, iar trăsăturile clinice variază și formează un spectru larg de manifestări induse de afectarea sistemului nervos periferic. Conform recomandărilor American Diabetes Association din 2020, screening-ul neuropatiei diabetice trebuie efectuat la debutul DZ de tip 2 și la 5 ani de la diagnosticul DZ tip 1, iar, ulterior, cel puțin anual. Majoritatea pacienților cu neuropatie prezintă de cele mai multe ori simptome și/sau semne caracteristice care ar trebui recunoscute imediat de medicul clinician. Până la 50% dintre pacienți acuză dureri cu caracter de arsură, senzații de “electrocutare” sau “înjunghiere”, parestezii (amorțeli), hiperestezii sau doar dureri intense.

Durerea neuropată se agravează, tipic, nocturn, la majoritatea pacienților și, uneori, și la repaus fiind resimțită la nivelul picioarelor și gambelor, deși, în anumite cazuri, poate apărea și la nivelul mâinilor (senzația de durere este atât de puternică încât și prezența cearceafului de pe lenjeria de pat devine insuportabilă).

Simptomatologia poate varia în funcție de tipul de fibră senzitivă implicată: simptomele incipiente sunt consecința afectării fibrelor subțiri și includ: durere, parestezii (amorțeală a zonei respective), dizestezii de tipul arsurilor sau furnicăturilor. Afectarea fibrelor mai cauzează senzația de “amorțeală”, moment în care pacientul pierde capacitatea de a percepe leziunile la nivelul membrelor inferioare și se poate prezenta la medic cu ulcerație indoloră (nu simte durerea) sau cu un proces infecțios plantar. Ghidul din 2017 al International Diabetes Federation încadrează pacientul cu picior diabetic în patru clase de risc. Scopul clasificării este de a îndruma medicii să adopte măsuri preventive de tratament încă de la clasele 2 și 3 de risc, minimalizând, pe cât posibil, un risc foarte înalt de amputare.

Astfel, tratamentul poate cuprinde mai multe etape, și anume: 1) identificarea precoce a leziunilor asociate și tratamentul preventiv al acestora; 2) educația pacientului cu privire la normele de igienă; 3) educația pacientului cu privire la inspecția zilnică a picioarelor în vederea sesizării zonelor de roșeață, de vezicule (bășici), calus (țesut cheloid avascular), ulcerații, îngroșarea unghiilor sau pentru observarea modificării sensibilității acestora; 4) folosirea de dispozitive de descărcare a presiunilor pentru prevenția și diminuarea riscului de ulcere recurente și pentru accelerarea vindecării acestora.

Bineînțeles, tuturor acestor măsuri non-farmacologice li se alătură și opțiuni farmacologice, cum ar fi tratamentul pato-genetic cu antioxidanți, ca acidul alfa-lipoic, cel de compensare a deficitului de vitamina B1, cu benfotiamină, precum și tratamente legate de terapia durerii. Acestea, pe de o parte, acționează asupra sistemului nervos central, iar pe de altă parte, ameliorează durerea și îmbunătățesc calitatea vieții.

În concluzie, o evaluare completă a piciorului diabetic bazată pe prevenție, pe educația pacientului și o abordare multidisciplinară (diabetolog, medic de imagistică Doppler, specialist în microchirurgie vasculară, neurolog, cardiolog și nefrolog) a cazurilor poate reduce riscul de complicații și de amputații, la pacientul diabetic, cu până la 85%. (sursa foto - sfatulmedicului.ro)

 

Lasă un comentariu