Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un strein sosi.
- “Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
- “Ștefan al Moldovei? Daniel îi spune:
- Să aștepte-afară! sunt în rugăciune”.
- “Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însuși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu să-ți cer povață, dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?”
Daniel Sihastru domnului a zis:
- “Mă-nșală auzul, ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțul înconvoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună.
Nu e totodată pace și furtună.
Doamne! Tu ai dreptul a schimba-n mormânturi,
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfărâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îi lasă!
Căci mai bine este supus lăudat
Decât cu rușine domn și atârnat!”
Dup-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii, nalță-o monăstire.
