EDILII DIN SOVATA VOR SĂ READUCĂ STAȚIUNEA LA ASPECTUL DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

Distribuie pe:

Primarul orașului Sovata, Fülöp László Zsolt are un proiect pe 4 ani pentru readucerea stațiunii la aspectul retro care a consacrat-o, de la începutul secolului XX, precizând că, până acum, au fost trecute în subteran rețelele de electricitate și de telefonie, iar reclamele și chioșcurile au fost interzise. „Dorim să revenim la atmosfera anilor 1900" a declarat primarul, citat de aerpres.ro.: „În perioada de pandemie nu am stat degeaba. Am avut investiții în stațiune, pe care nu am fi putut să le facem dacă nu erau restricțiile impuse de starea de urgență (…). Am repavat trotuarele, iar acum, Sovata are o nouă formă. Am pus stâlpi ornamentali, vom scoate stâlpii vechi, chioșcurile au început să dispară, va dispărea și acea piață - după ce vom avea una mai modernă pentru comercianții de suveniruri - am refăcut amenajările florale, iar parcurile sunt puse la punct".

În plus, ediții din Sovata sunt preocupați și de atmosferă: se va renunța la muzica dată la maximum, în favoarea liniștii. „Într-o stațiune, ca să te simți bine, nu e nevoie de muzică dată la m aximum, ci de liniște", a menționat Fülöp László Zsolt, preciznd că stațiunea Sovata are o capacitate de cazare de 3.000 de camere, anual, ajungând la 600.000 înnoptări, iar anual sunt construite cel puțin 100 de camere noi pentru cazarea turiștilor. Majoritatea turiștilor sunt din România - în proporție de 90%, în jur de 5% - din Republica Moldova, iar restul străini.

Lasă un comentariu