TĂTARU: GUVERNUL A APROBAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND MĂSURI IGIENICO-SANITARE PENTRU SITUAȚII DEOSEBITE DE RISC EPIDEMIOLOGIC

Distribuie pe:

Guvernul a aprobat un proiect legislativ privind inițierea unor măsuri igienico-sanitare pentru situații deosebite de risc epidemiologic sau biologic, act normativ necesar pentru a „gestiona și controla" pandemia de COVID-19, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Astăzi a fost aprobat în ședință de Guvern un proiect legislativ care să inițieze niște măsuri igienico-sanitare pentru situații desoebite de risc epidemiologic sau biologic. De ce este necesar ? Este necesar pentru a gestiona și controla pandemia prin care trecem. Ați putut observa de vineri și până astăzi modificările de observare sau de abordare a tot ce a însemnat carantină, a tot ce înseamnă izolare, chiar și internarea în spital", a declarat Nelu Tătaru, luni, la finalul ședinței de Guvern.

Ministrul Sănătății a precizat că autoritățile evaluează numărul de persoane care au părăsit izolarea sau carantinarea voluntară și au solicitat punerea în concordanță cu decizia CCR.

„Dacă e să facem o evaluare de ieri până astăzi, deși astăzi avem 250 de cazuri noi la 4.600 de teste, avem o diferență de număr de pacienți în spitale de 550. Deci, vă gândiți că avem 300 de ieri, cu 250, 550 mai puțini pacienți internați, în acest moment, în spitale. Suntem într-un moment în care acest proiect de lege a fost aprobat în ședința de Guvern, va merge în regim de urgență în Parlament, sper ca un interes național, un interes de sănătate publică, sănătatea poporului român să nu lase loc de interpretare politică", a declarat Tătaru.

Curtea Constituțională a României (CCR) declară că textele de lege privind internarea obligatorie și carantina în timpul epidemiei sunt neconstituționale, deoarece sunt lipsite de claritate și previzibilitate, au un caracter incert și dificil de anticipat și nu oferă garanții privind respecta-

rea unor drepturi și libertăți fundamentale.

 

ORBAN: GUVERNUL VA APROBA LEGEA PRIVIND INSTITUIREA UNOR MĂSURI ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII ÎN SITUAȚII DE RISC EPIDEMIOLOGIC

Guvernul va aproba Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic și o va transmite la Parlament spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

„Ședința de astăzi are un singur punct pe ordinea de zi și anume Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. V-o spun că exista bază legală și înainte pentru toate măsurile pe care le-am luat. Și îmi pun așa o întrebare, unde am fi fost, dacă nu am fi putut să luăm aceste măsuri de izolare la domiciliu și de introducere în carantină instituționalizată? Noi am avut o expunere uriașă pentru persoanele care au venit din țări cu focar, din țări cu un nivel foarte răspândit al epidemiei. Dacă nu am fi avut la dispoziție această pârghie a izolării la domiciliu și a instituirii carantinei instituționalizate, probabil numărul de cazuri din România ar fi fost de 10 ori, de 20 de ori, dacă nu și mai numeroase, de 10, 20 de ori mai multe cazuri. Am apărat sănătatea, am apărat viața, în ciuda oricărei măsuri și decizii care a fost luată de instituții", a afirmat, luni, Orban, în cadrul ședinței de Guvern.

Premierul a spus că „orice instituție trebuie să se comporte responsabil în situații de epidemie și trebuie să pună pe primul plan sănătatea cetățenilor români, apărarea vieții și sănătății românilor, nu să facă jocuri politice".

„Astăzi trebuie să dezbatem și să adoptăm acest proiect de lege, îl vom transmite la Parlament, voi solicita Parlamentului dezbaterea în procedură de urgență, astfel încât cât mai repede posibil să restituim baza legală în urma deciziei Curții Constituționale care să ne permită să putem să combatem eficient și să avem la dispoziție toate instrumentele pe care le au toate celelalte țări", a menționat Orban.

Premierul a calificat decizia CCR privind carantinarea și izolarea la domiciliu ca fiind de „o gravitate fără precedent".

El a criticat, totodată, faptul că de la începutul epidemiei orice demers al Guvernului și al autorităților implicate în lupta contra COVID a fost „boicotat, îngreunat" și „în multe momente sabotat literalmente de atitudinea unor lideri politici, de decizii care au fost luate împotriva voinței Guvernului și de atitudinea unor instituții publice care s-au comportat ca niște filiale declarate ale PSD".

„La fiecare nouă lovitură dată, nu împotriva Guvernului, împotriva sănătății publice, împotriva dreptului cetățenilor români la sănătate, noi am avut soluții și de data asta iarăși venim cu soluții. Vreau numai să readuc aminte că, în urma unei decizii a CCR, practic, amenzile date de instituțiile cu drept de control și de dare a amenzilor au fost anulate printr-o decizie a CCR, ca și filială a PSD. Vă readuc aminte că, la trecerea de la starea de urgență în starea de alertă, ne-am trezit cu o altă decizie a Curții Constituționale, care ne-a creat o situație dramatică, pe care, până la urmă, am putut s-o rezolvăm printr-un proiect de lege înaintat de guvern, în procedură de urgență, către Parlament, care a fost adoptat, dar, evident, a fost adoptat cu multe modificări care ne-au îngreunat posibilitățile reale de a ne lupta eficient contra epidemiei", a spus Orban.

El a dat ca exemplu faptul că Guvernul nu poate dispune detașarea unor cadre medicale de la un spital la altul.

„Deci astăzi sunt spitale în care, din cauza faptului că nu mai putem dispune detașarea, pur și simplu nu au medici; fie medici la terapie intensivă, medici anesteziști, fie în secțiile normale, medici infecționiști. În cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, tot suplimentul de personal la care am făcut apel în perioada stării de urgență și în prima parte a stării de alertă, aproape am rămas fără el, din cauza introducerii unui articol în lege privitor la detașare, în care detașarea nu se poate face decât cu acordul tuturor factorilor implicați. Deci suntem în situații în care trebuie să mutăm pacienți cu elicoptere din cauza faptului că nu putem detașa medici. Avem situații în care președinți de Consilii Județene, manageri de spital se opun, pur și simplu, chiar și medicilor și rezidenților care sunt dispuși să fie detașați în zonele fierbinți, nelăsându-i efectiv și lăsând o foarte mare parte dintre pacienții care sunt infectați cu COVID fără posibilitatea de a fi tratați și ne obligă să avem niște reacții de genul mutării unor pacienți în alte județe, în alte spitale din alte localități", a spus Orban.

 

ALIANȚA USR PLUS SUSȚINE ORGANIZAREA ALEGERILOR LOCALE DIN TOAMNĂ PE PARCURSUL A DOUĂ ZILE.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, Alianța propune două zile pentru alegerile locale, pentru „a avea un proces electoral corect și accesibil tuturor cetățenilor în condiții de siguranță sanitară".

Parlamentarii USR vor depune, la proiectul de lege al Guvernului privind alegerile locale, care va intra în dezbaterea comisiilor din Parlament, o serie de amendamente, dintre care cel mai important vizează desfășurarea votului pe mai multe zile, menționează sursa citată.

Alianța USR PLUS transmite că această măsură este recomandată și de către experții în materie de alegeri, deoarece, dacă se menține o singură zi pentru alegerile locale, în condițiile în care accesul în secțiile de votare se va face mai dificil, pentru că trebuie respectate măsurile de distanțare, mulți dintre cetățeni nu vor apuca să voteze.

„Desfășurarea votului pe mai multe zile va ajuta enorm la facilitarea votului. Votul pe mai multe zile a fost deja practicat pentru diaspora la alegerile prezidențiale, iar evaluările arată că a funcționat. Ne dorim ca un număr cât mai mare de români să își poată exercita dreptul de a vota, în siguranță. De asemenea, noile autorități alese ale administrației publice locale au nevoie de cât mai multe voturi pentru legitimitate, mai ales că alegerea primarilor și a președinților de consilii județene se face într-un singur tur", a declarat Florina Presadă, senator USR, potrivit comunicatului.

Alianța USR PLUS consideră că este necesară, de asemenea, clarificarea prevederilor privind creșterea numărului de secții de votare, prin amenajarea în structuri ușoare de tip container, cu respectarea condițiilor de siguranță, dar și extinderea procesului de votare cu urna mobilă pentru cetățeni aflați în izolare sau carantină, aceștia neputându-se deplasa la secții ca să voteze, mai arată sursa citată.

Lasă un comentariu