Analfabetismul - conform dicționarelor - reprezintă situația aceluia sau a acelora care nu știu să scrie și să citească. În 2008, UNESCO menționa că numărul de analfabeți din lume a scăzut, de la 871 milioane - în perioada 1985-1994 - la 774 milioane pentru perioada 2000-2006 (astfel că aproximativ o cincime din populația adultă a lumii nu știe să scrie și să citească). Desigur, la nivel mondial situația diferă, 75% din cele 774 de milioane de adulți analfabeți de pe mapamond trăiesc în doar 15 țări precum Bangladesh, Brazilia, China, India sau Nigeria, 64% fiind femei.
Din nefericire, deși apariția primului Abecedar românesc - realizat de echipa coordonată de Ion Creangă (1837-1889) - datează încă din 8 iulie 1868, un studiu publicat în 2013 demonstrează că România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa. Spectaculoasă și tragică decădere! Șase la sută din populație nu știe carte, adică 150.000 de români trebuie să-și pună amprenta, pentru că nu pot să semneze. Cei mai mulți dintre copii abandonează școala din cauza sărăciei dar și a lipsei de educație a părinților, care nu înțeleg importanța învățăturii. Cei mici sunt trimiși la muncă pentru a sprijini familia, sau, pur și simplu, nu au ce să îmbrace pentru a merge la școală.
După un calcul al Băncii Mondiale, România pierde, anual, peste 900.000 de euro din cauza analfabetismului. Potrivit socotelilor făcute de UNICEF, în anul 2025, din aceeași cauză, România va pierde mai mult de 19 miliarde de euro pe an.
Potrivit calculelor HotNews.ro, bazate pe datele de la recensământul din 2011, în topul cu cei mai mulți analfabeți - atât ca număr, dar și ca procentaj raportat la populația totală - se regăsesc unele județe din sudul și sud-estul României (Giurgiu, Călărași, Teleorman, Ialomița,Tulcea), în timp ce Capitala și o parte din județele din vestul, centrul și nord-estul țării au înregistrat cei mai puțini analfabeți - sub 1%. Deși față de recensământul din 2002 numărul analfabeților s-a micșorat cu circa 50%, la nivel de țară, scăderea nu a avut un caracter uniform.
Raportându-ne la tinerele generații, îngrijorarea noastră are motive să crească. Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) arată nivelul de performanță al elevilor de 15-16 ani la citire, matematică și știință. Testarea PISA se efectuează o dată la trei ani. Pentru evaluarea din aprilie 2018 au participat aproximativ 600.000 de concurenți, din 79 de țări membre OCDE și partenere. Din România au susținut testele peste 5.000 de elevi, din 170 de școli. Scorul obținut a fost în scădere la toate cele trei domenii: citire, matematică și științe, unde procentul de analfabetism funcțional a crescut cu cinci procente față de anul 2015, ajungând la 44%.
„Diferențele dintre cei favorizați și cei defavorizați au crescut semnificativ. Suntem a patra țară dintre cele evaluate de OCDE, când vine vorba de cât de mult contează situația familială pentru succesul educațional", atrăgea atenția Mihai Vasile, cercetător la Institutul pentru Solidaritate Socială.
Ne aflăm, așadar, în anul de grație 2020. Să ne întoarcem în timp, făcând un pas peste secole! După Unirea Principatelor, una din problemele cu care se confruntau autoritățile școlare a fost uniformizarea manualelor, modernizarea conținutului lor și generalizarea alfabetului latin în redactarea acestora. În vederea soluționării ei, Legea instrucțiunii prevedea ca Ministerul Educației să organizeze concursuri pentru elaborarea cărților școlare. Un astfel de concurs a fost organizat în 1865, având ca scop și realizarea unui „Abecedariu".
În 1864, tânărul Ion Creangă fusese numit, prin decret domnesc, institutor provizoriu la clasa I, secțiunea a II-a, a Școlii primare „Trei Ierarhi" din Iași. Încă din primii ani de institutorat, marele povestitor a început să strângă material pentru redactarea unui manual destinat învățării scrierii și citirii. La îndemnul lui Titu Maiorescu și mai ales din cauza lipsei de cărți școlare din acea perioadă, împreună cu alți cinci institutori a constituit o echipă de lucru ce avea intenția de a compune un abecedar corespunzător noii epoci. „Metodă nouă de scriere și cetire pentru usul clasei I primară" (Abecedarul lui Creangă) a fost lucrarea didactică redactată de Ion Creangă, în colaborare cu colegii săi institutori C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu. A apărut la Iași, pe 8 iulie 1868, și a avut 23 de ediții succesive până în 1893.
Prima ediție a fost publicată pe cheltuiala „Societății pentru învățătura poporului român", într-un număr de 4.000 de exemplare. Imediat după prima ei apariție, lucrarea a fost aprobată și adoptată ca manual. Manualul a avut un deosebit succes, fiind difuzat în întregul Regat, și a servit inclusiv ca suport de curs pentru instruirea adulților, în armată.
„Metodă nouă de scriere și cetire", prima lucrare publicată sub semnătura lui Ion Creangă, i-a adus autorului un câștig ce i-a permis să-și cumpere casă și să trăiască „fără a se umili tagmei preoțești". Încurajat de succesul ei, Creangă a redactat în continuare și alte lucrări didactice, tot în colaborare: „Învățătorul Copiilor", „Carte de cetire în clasele primare de ambele secse", „Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică" și „Geografia Județului Iași". Abecedarul lui Creangă avea trei părți și se încheia cu o secțiune de rugăciuni și tabele aritmetice. În anul morții autorului, se publicase în peste 500.000 de exemplare.
Alături de operele similare ale altor autori, Abecedarul lui Creangă a făcut parte dintr-o serie de lucrări cruciale pentru dezvoltarea limbii și literaturii române. Bine conceput și suport al aplicării în România a unei noi metode de învățare, manualul a fost apreciat de către corpul profesoral, fiind utilizat pe scară largă în România, timp de mai multe decenii.
„O tempora, o mores…!"
(Sursa: G. Călinescu, „Viața si opera lui Ion Creangă", Editura Litera Internațional, București-Chișinău, 1998)
