Despre impactul negativ asupra stării de sănătate, fizică și psihică, indus prin intermediul acestei pandemii, s-a vorbit destul, așa că nu voi insista asupra acestor aspecte. Apelând la logică, ținând cont de rigorile acestei discipline, de care ar trebui să țină seama autoritățile statului în gestionarea crizei de sănătate, vom putea constata că, din această perspectivă, nu se pleca de la o premiză reală, pentru a se putea ajunge la o concluzie prin care să fie validat adevărul, ci de la una ipotetică și imaginară, înscrisă într-un registru relativ vag de posibilități, ca „drept legitim sancționabil" (de unde contradicția logică - drepturile nu pot fi sancționabile de nicio autoritate!) al fiecăruia, dar pentru care exista „posibilitatea" reală de a fi sancționat pentru ceea ce nu ai făcut și puteai face, după cum am arătat în numărul anterior. După un asemenea „algoritm al libertății dozate", în funcție de niște principii imorale și iraționale, am fost conduși în întreaga perioadă pe care o analizez, oferind satisfacție decidenților și oportunități celor care, în mod mai mult imoral, dacă pot spune așa, s-au îmbogățit în această perioadă, pe suferința și durerea altora, în timp ce peste 1500 mureau de COVID, sau și de acest virus, alături de cei cu alte boli cronice, de care nu se face prea mare caz, fiind discriminați și chiar ignorați de către autorități, într-un mod iresponsabil și imoral (a se vedea în acest sens Ordinul nr. 555, din 3 aprilie 2020, care restricționa funcționarea celorlalte spitale, în afara celor destinate bolnavilor cu COVID-19). De aceea, consider că acele restricții și îngrădiri ale drepturilor fundamentale ale omului, consfințite prin Declarația Universală a Drepturilor Omului, implicit a dreptului la viață, de care s-a făcut abstracție pentru bolnavii non-COVID-19, este un act profund imoral și, nu în cele din urmă, irațional, atâta timp cât efectele sunt inverse față de scopul instituit, pe fondul acelui principiu machiavelic, atât de cunoscut. Rezultă că acele instrumente de control - monitorizare, în realitate nu erau altceva mijloace de constrângere și manipulare, în vederea obținerii stării de stres pandemic și frică, care, așa cum se știe, scad imunitatea, făcându-ne tot mai vulnerabili în fața acestui virus și a maladiei globalizate induse prin acesta.
Câtă lipsă de logică și moralitate poate fi găsită la un asemenea polițist, care amendează o femeie care a ieșit din curte ca să-și bage porcul în curte, este greu de imaginat, această realitate nefiind singulară, ci ea se poate considera într-un reflex al zilelor pe care le trăim și prin care ne confruntăm cu acest fenomen social al „descompunerii morale" și entopiei - degradării sociale, specifice speciei umane și omenirii, în ansamblul său. De câtă lipsă de empatie și umanitate au putut și pot da dovadă cei care, prin amenzile aplicate, și-au făcut un „titlu de glorie", este la fel de greu de imaginat și de înțeles. Explicația are rădăcinile înfipte în abisul subconștientului și personalității acestora, necesitând un recurs, nu doar la morală, ci și la psihanaliză, demonstrând că acele frustrări și complexe de inferioritate de dinaintea pandemiei, i-au transformat pe unii dintre acești „oameni ai legii" în „modele ale dreptății și spiritului civic", demonstrând un „zel profesional" exacerbat, irațional și imoral! În acest mod, le-a crescut imaginea de sine, ca să nu mai vorbim de aroganța și satisfacția cu care aplicau aceste amenzi, în dezacord total cu orice principiu umanist și moral, de care cei mai mulți dintre aceștia sunt străini. Totodată, prin aceste oportunități și atitudini arogante, în ignoranță cu aceste principii morale, tot mai puțin regăsite, s-a creat un cerc vicios, în care au căzut victime colaterale sistemului represiv, oameni care nu trebuiau să ajungă la asemenea frustrări și umilințe din partea autorităților statului, pretins democratic și de drept, dar care, într-un total dispreț față drepturile și libertăților omului, au promovat asemenea măsuri restrictive și coercitive, contrar acestora.
Asemenea inadvertențe și inconsistențe logice se regăsesc la tot pasul, nu este timpul și rostul acestor analize, acum și aici. Nu pot trece însă peste una, de dată relativ recentă, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, care, așa cum știm din ultimele declarații ale unor reprezentanți de vârf ai acestui organism, a apărut o presupusă eroare logică cu privire la utilitatea testelor și testărilor în masă. Voi explica și de ce! Aceștia consideră că, pe o anumită perioadă de timp determinată, e ilogic și chiar inutil să testăm în masă populația, deoarece rezultatele testelor reflectă doar o realitate de moment -T0, și, ca atare, testarea nu răspunde scopului urmărit decât pentru un interval de timp limitat. Pe de altă parte, „inutilitatea" acestor teste derivă din faptul că acest fenomen epidemiologic este dinamic, ceea ce înseamnă că intervin permanente modificări, reflectând doar în mod static realitatea, nu și în dinamica sa. În acest context, ceea ce este valabil astăzi, mâine nu mai corespunde realității, putând ca cei cu rezultate negative la un moment T0, să devină pozitivi la momentul T1,2…n. Chiar dacă la prima vedere acest raționament pare un sofism, în realitate pare a fi valid, întrucât prin testare doar conștientizăm riscul epidemiologic, izolându-i pe cei contaminați, dar nu reducem acest risc, întrucât nu știm cu precizie câți dintre cei negativi pot deveni pozitivi, și ca atare și acel principiu logic al terțului exclus (ori ești infectat și transmiți virusul, ori nu ești și nu-l transmiți - în mod evident), nu poate confirma și valida adevărul, întrucât poți fi infectat, și asimptomatic, și să nu transmiți acest virus, ceea ce este încă o dilemă, chiar și pentru epidemiologi. Pe fondul acestui „nod gordian" - fără ieșire, regăsit la cei infectați și asimptomatici, s-a creat, aparent, o situație ilogică - greu de rezolvat, „dovedindu-se" inutilitatea izolării (cei asimptomatici vor fi menținuți în izolare doar 10 zile, conform ultimului Ordin al ministrului Sănătății), cât timp aceștia nu transmit virusul COVID-19 în spațiul comunitar. Ceea ce, în mod evident, este fals, întrucât nu știm cât timp asimptomaticul nu transmite acel virus, prin acea transmitere intracomunitară, cum se constată în prezent, când acest fenomen a luat amploare, cunoscând o dinamică ce avertizează asupra posibilităților de spitalizare în acele spitale destinate doar celor contaminați cu acest virus.
(Va urma)
