Nu am fi corecți nici dacă nu am încerca să calculăm cât pierde România prin plecarea cetățenilor săi la muncă în țările Uniunii Europene.
Fac apel, pentru rezolvarea acestei probleme, la o cercetare pe care o consider cea mai bine realizată pe această temă:
“Toate aceste persoane care acum muncesc în afara granițelor au crescut și au fost educate în România. Iar educația costă și, în general, costurile sunt direct proporționale cu calitatea educației obținute.
În România, statul alocă anual sume de bani pentru educația fiecărui elev și a fiecărui student înmatriculat în sistemul de învățământ public, dar și subvenții pentru învățământul preuniversitar privat. La asta se adaugă, evident, cheltuielile efectuate de familie, legate tot de educație: materiale didactice, transport, meditații etc. Pentru educația unui elev, statul român alocă aproximativ 630 de euro pe an. Am făcut o medie raportându-mă la costurile din ultimii 5 ani. Dacă înmulțim această valoare cu 12 ani, aflăm că statul cheltuie aproximativ 7.500 de euro pentru întregul ciclu de studii preuniversitare al unui elev. Ori 3.500.000, rezultă că statul român a cheltuit, de-a lungul timpului, aproximativ 26 de miliarde de euro pentru educația medie a emigranților români! Dacă la această sumă adăugăm și cheltuielile care se fac din bugetele locale, la o valoare aproximativă de 600 de euro/elev, pe an, se mai adaugă aproximativ 25 de miliarde de euro! Avem, deci, în total, în jur de 50 de miliarde de euro pe care societatea românească i-a investit de-a lungul timpului într-o resursă umană disponibilizată ulterior!
La această sumă se adaugă și costurile pentru educația superioară a celor aproximativ 1 milion de români plecați în străinătate, învățământul superior public de la noi este parțial gratuit, iar finanțarea se face de la bugetul central, fiecare specializare având un anumit coeficient de finanțare. Coeficientul 1 valorează actualmente 2.400 de lei, și este alocat în general studenților de la disciplinele umaniste, care sunt mai puțin costisitoare. Disciplinele inginerești au un coeficient de 1,75, medicina și farmacia 2,25, cele mai scumpe fiind domeniile artistice, unde coeficientul variază între 3 și 5. Pentru a putea face un calcul exact, ar trebui să avem o situație cu numărul studenților la fiecare specializare și cheltuielile aferente, ceea ce ne este imposibil. De aceea, vom lua în calcul un coeficient mediu de 1,8 * 2.400 de lei, de unde rezultă un cost mediu de 4.300 de lei cheltuiți de stat anual pentru un student. Chiar dacă rotunjim suma la 1.000 de euro, valoarea este totuși mică. (Există calcule care estimează suma de 4.000 de euro cheltuiți anual pentru un student.) Dar, la această valoare medie, statul a investit în educația celor 1 milion de români aproximativ 4 miliarde de euro. Suma este mică comparativ cu cheltuielile efectuate pentru educația preuniversitară. De aici rezultă că investiția în educația superioară este cea mai eficientă pentru o societate (se investește relativ puțin, comparativ cu potențialul plus-valoare pe piața muncii), și că pierderea celor cu educație superioară este cu atât mai costisitoare pentru societate. Fenomenul este constatat și de raportul Curții de Conturi: faptul că eforturile României de a școlariza la nivel superior populația tânără este anihilat, în bună măsură, de emigrarea tinerilor superior calificați către țările membre UE.
Cu alte cuvinte, România cheltuiește sume considerabile publice și private pentru școlarizarea de nivel superior, dar beneficiile acestor eforturi financiare se externalizează.
În acest context, România «subvenționează» calificarea superioară a forței de muncă europene.
În ultimii 10-15 ani, România a devenit un exportator net de resurse umane.
Resursa umană este, finalmente, cea mai importantă resursă. Nu este o vorbă goală. Țări precum Japonia sau Finlanda, care nu au avut alte resurse la îndemână, au demonstrat cu prisosință adevărul acestei afirmații.
În condițiile în care sporul natural al populației este negativ în România încă din 1992, iar emigrația forței de muncă se menține la un nivel ridicat, în câteva zeci de ani sistemul social va deveni nesustenabil. Există calcule rezonabile care ne indică faptul că, în 25-30 de ani, realitatea demografică nu va mai permite plata celor care au contribuit anterior la sistemul de pensii. Povara pentru angajați și angajatori va deveni insuportabilă.
Fără măsuri rapide, care să atenueze șocul demografic produs de scăderea natalității și de emigrația masivă, viitorul nostru este pus serios sub semnul întrebării.”
Aproape jumătate dintre românii plecați să lucreze în alte țări (mai exact, 47%) vor să se întoarcă acasă, arată rezultatele celui mai recent studiu despre diaspora românească. Cercetarea a fost comandată de RePatriot (un proiect al Romanian Business Leaders - RBL) și realizată de Open-I Research, aceasta adresându-se unui eșantion de 1.810 români din țări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franța, Canada, Austria, Norvegia, Belgia. Dintre românii care nu vor să se întoarcă în țară (53% din românii emigrați), 83% declară că principalul motiv este corupția și 72% - viața politică actuală. Dacă aceste probleme s-ar ameliora, împreună cu îmbunătățirea sistemului sanitar, a sistemului educațional și cu reducerea birocrației, aceștia ar lua în considerare repatrierea.
