Să presupunem că, cel puțin la nivel biologic, omul va reuși să taie o parte din, sau la o parte, acest perete învrăjbitor și atât de pizmuit azi de cercetătorul ateu și să treacă prin pereți, precum odinioară, Hristos cel Înviat. Atunci o cale liberă, fără opreliști, îi va desena omului orizontul, pe care va putea defila, pe ritm de carnaval, în propria sa voie. Demolarea ,,peretelui din mijloc”, pentru ateu, nu până demult o mare realizare, azi un ,,rebut” al selecției naturale, devine un imens și nesperat triumf. Aș accentua acum, cu precădere, cuvântul ELIMINARE. Acea mult dorită ,,o altă omenire” se construiește (cum altfel!?) pe eliminarea celei anterioare. În istorie, ideea nu e nouă! Pare, ce-i drept, o transformare, înnoire, dar în cele din urmă... nu mai rămâne nicio urmă. De regulă, transhumanismul, mult mai inteligent, nu lasă urme! El curăță/taie tot!
Concret, prin înlăturarea acestor determinări (discriminări) la nivel genetic, se speră și la anularea limitelor ce țin de spirit, cum ar fi egoismul, cruzimea, lăcomia, agresivitatea, minciuna. E un fel
de chiuretaj periculos la care e supusă, din punct de vedere genetic-biologic, natura umană, care nu urmărește altceva decât saltul final al omului din propria lui umanitate în postumanitate. Pe de altă parte, natura întreagă își arată tot mai des colții, mușcând și rănind fără milă globalismul idolatrizat și poluat spiritual al timpului post-ateu, cerându-și drepturile înapoi. Inima deja sângerândă a unei naturi îmbolnăvite bate în dangănd de clopot iminența morții. Avertismentul pe care ni-l dă, iar și iar, de data asta regulat și la perioade tot mai scurte, ar fi de tipul: Omule, ți s-a umplut carul!
,,Nihil sine Deo”! Aș putea înțelege și faptul că nimic (sau nimicul) este o lume din care lipsește Dumnezeu. Fără Dumnezeu, omul și inima lui rătăcesc în efemer, în caducitate! Despre curăția inimii, dar nu a inimii clinice, de care se ocupă cardiologii, ne vorbește Hristos. Există, cu siguranță, o strânsă și indestructibilă legătură între inima clinică și cea spirituală. Tocmai de aceea Domnul nu ne cere frankensteinizarea inimii, a genomului uman, ci purificarea ei morală în vederea sălășluirii în ea a Harului divin. Hristos ne-a arătat cum o poate vindeca (curăți) și transforma din punct de vedere moral, dându-i puterea, harul vederii. Ține, așadar, egoismul, cruzimea, minciuna, crima, exclusiv de biologic sau de bionic? Eu zic că nu. Ține însă de sfințenia sau nesfințenia vieții! Un liber arbitru pe care Dumnezeu îl respectă! ,,Fericiți cei curați cu inima”! Nu la nivel cardio îl “vedem”, cunoaștem, înțelege pe Dumnezeu! Iubirea nu se reduce nici ea la una de tip clinic, cardiologic, chiar dacă poți iubi ,,până la sânge”.
În concluzie, însăși firea umană, limitată și delimitată, alterată de păcat și supusă deteriorării, bolii și morții, este acel mult disputat perete din mijloc al vrajbei. Al vrajbei, pentru că niciodată omul nu va accepta, nu se va acomoda cu prezența morții în el. Cu toate acestea, Hristos nu l-a eliminat, nici nu l-a pervertit sau manipulat în vreun fel, doar că prin Învierea Sa din Morți l-a îndumnezeit, l-a reconstruit și redefinit, i-a redat frumusețea cea dintâi și l-a supraînălțat. Ne-a arătat că, deși murim, doar prin Înviere îl putem și noi, la rândul nostru, rezidi. În niciun caz desființa! În lumea aceasta, peretele va trebui să rămână, chiar dacă cumva transfigurat, transparent, plin de lumina divină. Ce dispare? Va dispărea vrajba. În acest moment, omul va fi pe deplin mulțumit și împăcat cu propria sa condiție de viață. Singura reală, singura eternă!
Dumnezeu nu ne vrea roboți nemuritori, supradotați tehnic! Însă tare mă tem că încercarea noastră demonică de a desființa limitele, barierele firii umane, după hazardatul principiu no limit, va aduce în lumea efemeră eterna vrăjbă! Parcă se simte deja o adiere... .
Afectat de ideea unei omeniri lipsite de divin, oricare alta ar fi ea și oricât de altfel ar arăta, presupun că nu mai este nimic de zis! Într-o lume care nu este, aș mai putea Eu, Omul, spune că sunt!? Ciudat, culmea culmilor libertății umane pare a fi captivitatea și insuportabilul gând la moarte!
