PALATUL “ELISABETA” ÎȘI DESCHIDE PORȚILE!

Distribuie pe:

În cursul lunilor iulie-septembrie 2020, Palatul “Elisabeta” își va deschide porțile pentru vizitatori. Proiectul intitulat “Expoziția Regală Palatul «Elisabeta»“, inaugurat cu acest prilej, va permite accesul în Salonul Mihai I, Galeria de Artă, Salonul Carol I și Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestății Sale, Sala Regilor și Sufrageria Mare.

De asemenea, vizitatorii vor avea acces în grădina Palatului, unde are loc, în fiecare an, Garden Party și unde se află “Memorialul Copacilor”, putând fi admirați arbori plantați de personalitățile regale și șefii de stat care au vizitat palatul, din anul 2001 încoace.

Vor fi expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecția de costume populare istorice a Reginei Elena, decorații și ordine regale, Colecția Regală de Artă Contemporană, precum și masa din Sufrageria Mare, așa cum este pregătită pentru dineurile oficiale.

Biroul de Presă va reveni cu detalii legate de modalitatea de înscriere pentru vizitare, orele și zilele de acces, precum și alte detalii administrative.

“Expoziția Regală Palatul «Elisabeta»“ va avea caracter permanent, dar numai în anumite perioade ale anului, anunțate pe Internet.

 

Lasă un comentariu