Pe lângă daniile, ajutoarele, înlesnirile acordate Bisericii moldovene, în totalitatea ei și fiecărei unități în parte, Ștefan este un inegalabil ctitor de mănăstiri și biserici. De altfel, bine-credincioșii creștini din această scumpă latură a țării noastre, care este Moldova și Bucovina, când era vorba de o biserică mai veche adeseori o atribuiau, cu mare ușurință, voievodului nostru. Cu cele peste 40 de ctitorii ale sale, pe care le și înzestrează în bună parte, Ștefan rămâne, cu siguranță, cel mai mare ziditor de locașuri de închinare ortodoxă din Moldova și unul dintre cei mai mari ai țării întregi. Trebuie să accentuăm de asemenea că în timpul său se alcătuiește o sinteză unică în lume, între arta tradițională bizantină, unele contribuții gotice și elementele locale, cum ar fi decorația exterioară (ocnițe, firide, cornișe dințate, cărămidă aparentă, discuri smălțuite policrom și figurate etc.) și mai ales acoperișul, care completează atât de fericit fizionomia exterioară a bisericii moldovene.
Lumina însăși este studiată și drămuită pe măsură ce pătrundem în sfântul lăcaș, ea proiectându-se întotdeauna de sus, de la «Părintele tuturor luminilor», ca și Harul dumnezeiesc care vine întotdeauna întru întâmpinarea silințelor omenești, pe calea mântuirii.
Toate aceste elemente fundamentale și încă multe altele, ce n-au putut fi luate în considerare aici, alcătuiesc ceea ce s-a numit, atât de judicios și fericit, «stilul lui Ștefan cel Mare». Precizăm că monumentul reprezentativ și capodopera acestui stil este, cu siguranță, biserica Înălțării Domnului, din mănăstirea Neamțu, terminată la 14 noiembrie 1497. De ce a construit Ștefan atâtea sfinte lăcașuri de închinăciune? Răspunsul nu poate fi decât preocuparea înălțării poporului la cucerirea unor valori sufletești perene, valori pe care el însuși le-a prețuit în mod deosebit și le-a experimentat.
Poporul are un adânc respect, o sinceră evlavie și chiar un cult pentru Ștefan. De aceea i-a zis «cel Sfânt». El l-a cântat în variate creații ale sale, în legende, în basme și în alte creații folclorice. Unele ecouri și accente ale acestora au trecut și în versurile românești nemuritoare ale Luceafărului românilor. Acesta i-a dedicat mai multe poezii, în frunte cu Închinare lui Ștefan Vodă, cu ocazia serbărilor de la Putna ș.a.
Ne vom referi în continuare pe scurt la câteva dintre marile ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. În primul rând vom spune câteva lucruri despre cea mai măreață realizare a sa, Mănăstirea Putna, cu tot ceea ce a însemnat ea de-a lungul timpului și cu ce continuă să însemne și azi pentru spiritualitatea românească, importanța acestei sfinte mănăstiri va dăinui peste veacuri. În primul rând trebuie spus faptul că Putna reprezintă un izvor de sfințenie pentru neamul românesc.
Între mănăstirile și bisericile ctitorite și înzestrate în întregime de strălucitul domn moldovean, pe primul loc se situează mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Zidirea ei a început la un an după cucerirea cetății Chilia, în vara anului 1466 (4 iulie după versiunea întâi Letopisețului de la Putna și 10 iulie după versiunea a doua și după Cronica zisă moldo-polonă). Lucrările de construcție au durat patru ani, timp în care această măreață operă arhitectonică a fost dusă la bun sfârșit de un arhitect grec, Teodor, ajutat de meșteri zidari, pietrari, zugravi și argintari veniți din Transilvania. Sfințirea mănăstirii s-a făcut după Victoria repurtată asupra tătarilor la Lipinți, slujba fiind săvârșită de un sobor de 64 de arhierei, egumeni, preoți și diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist și episcopul Tarasie al Romanului, cum relatează Letopisețul de la Putna și al lui Grigore Ureche.
A doua ctitorie mănăstirească a lui Ștefan cel Mare este mănăstirea Voroneț. După cum arată pisania, mănăstirea a fost ridicată în decurs de câteva luni, de la 26 mai la 14 septembrie 1488. Pe locul acesteia exista, cu câțiva ani mai înainte, o mănăstire de lemn condusă de egumenul Misail. Tradiția spune că aici și-ar fi avut chilia Daniil Sihastrul, cel care îmbărbătase pe marele domn într-o clipă de grea cumpănă în timpul luptelor purtate cu turcii.
Referitor la alte ctitorii, putem spune că tot Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este ctitorul mănăstirii Sf. Ilie de lângă Suceava (1488) și al schitului Pătrăuți (1487), azi biserici de mir.
Dar marele domn Ștefan a ridicat o seamă de biserici noi, din zid, la mănăstirile existente de mai înainte. Așa a construit o biserică nouă la Tazlău (1496-1497), o biserică cu hramul Înălțarea Domnului la mănăstirea Neamț (1497), pe locul vechii ctitorii a lui Petru Mușat, o clopotniță cu paraclis la mănăstirea Bistrița (1498) și o nouă biserică la mănăstirea Dobrovăț (1503-1504).
Dintre numeroasele biserici de mir ridicate de Ștefan cel Mare se pot aminti: Sf. Ioan din Vaslui (1490), Sf. Nicolae din Iași (1491-1492), Sf. Gheorghe din Hârlău (1492), Borzești, satul în care, după tradiție, s-ar fi născut și ar fi copilărit marele domnitor (1493-1494), Sf. Apostoli Petru și Pavel din Huși (1495), Sf. Nicolae din Dorohoi (1495), Popăuți din Botoșani (1496), Războieni (1496), pe locul luptei cu turcii, Sf. Ioan din Piatra Neamț (1497-1498), Volovăț (1500-1502) și Reuseni (1503-1504), satul în care a fost ucis tatăl său, Bogdan II, terminată, după moartea lui Ștefan, de fiul său, Bogdan III cel Orb.
În afară de aceasta, i se mai atribuie lui Ștefan și biserica Albă din Baia, biserica din Râmnicul Sărat, biserica din cetatea Chilia și cele din satele: Scânteia, Șcheia, Florești, Căpriana și Cotnari. Probabil tot el este ctitorul bisericilor din Vad, în Transilvania, în apropierea cetății Ciceu, pe care o stăpânea, și din Feleac, unde era reședința Mitropoliei românești a Transilvaniei.
În afară de acestea, Ștefan a făcut danii însemnate unor mănăstiri mai vechi: Probota (unde a fost înmormântată mama sa, în 1465), Moldovița, Humor și altele.
La lista impresionantă a bisericilor și mănăstirilor ctitorite sau rectitorite de marele voievod, mai trebuie adăugate și acelea ale familiei și ale dregătorilor săi. Astfel, fiul său Alexandru, a ridicat o biserică în Bacău, pârcălabul de Suceava Luca Arbore, o biserică în satul Arbore (1502), iar logofătul Ion Tăutu a zidit o biserică în Bălinești (1494-1499).
