COMBATEREA CĂDERILOR DE GRINDINĂ

Distribuie pe:

În perioada 15 aprilie-15 octombrie, pentru toate Unitațile din structura Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP), se derulează sezonul de combatere a căderilor de grindină. Între 15 aprilie și 10 iulie, unitățile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat, în total, 2.669 rachete antigrindină. Dintre acestea, pentru protejarea culturilor agricole și a comunităților locale din zonele de intervenție, la începutul lunii iulie au fost lansate 234 de rachete antigrindină (RAG), acestea având efectul scontat, iar intervențiile active în atmosferă din cadrul unităților Sistemului au înlăturat pericolul căderilor de grindină.

În acest an, prin funcționarea celor 65 de puncte de lansare (PL), aparținând unităților din cadrul sistemului, SNACP protejează o suprafață de aproximativ 1.500.000 ha. Alte 41 de PL din cadrul UCCG Iași, Vrancea, Timiș și Mureș se află în diferite stadii de realizare și punere în funcțiune, pe parcursul acestui an.

Activitățile de combatere a grindinei generează modificări ale condițiilor meteo-climatice la nivel local, cu rază limitată de acțiune în spațiu și timp. Un punct de lansare protejează față de căderile de grindină comunitățile și culturile agricole de pe o arie circulară cu raza de cca.10 km. Intervențiile active în atmosferă se realizează pe baza analizei informațiilor și datelor transmise de ANM prin rețeaua de radare meteorologice SIMIN și doar cu acordul autorităților responsabile pentru siguranța spațiului aerian.

Activitățile de combatere a căderilor de grindină nu afectează balanța generală de apă din nor, nu au impact semnificativ asupra dinamicii sistemului noros și nu produc secetă ci, dimpotrivă, contribuie la creșterea și uniformizarea precipitațiilor la nivel local, în zona de intervenție și cea adiacentă acesteia, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 

Lasă un comentariu