ABSURDITATEA, STUPIZENIA, INEPȚIA SE POT IVI ȘI LA UN RECENT ALFABETIZAT LA CURSURI SERALE, ȘI LA UN UNIVERSITAR SAU CHIAR LA UN SAVANT, ȘI LA ORICE VÂRSTĂ...

Distribuie pe:

Greșeli inadmisibile, cu urmări catastrofale, la știutori și la neștiutori, care iau decizii, sunt cu duiumul în sprijinul afirmației.

O primă stupiditate!

Contraamiralul Hasband Kimmel, comandantul flotei americane din Pacific, a adunat majoritatea importantă a vaselor de război americane în portul Pearl Harbor. Se pune întrebarea: cum i-a venit prostia asta în prezilele începerii războiului? A fost atât de ușor japonezilor să le scoată din uz încât al treilea raid planificat de japonezi să atace baza americană a fost anulat de Yamamoto, comandantul flotei japoneze. Primele două raiduri (erau planificate trei raiduri) au fost suficiente să rămână din flota americană numai scrum.

Altă stupiditate.

Și-n Germania, am zis, și la ei apar inexactități, păreri eronate, incorecte, greșite, absurdități, gafe, și proaste decizii, unele catastrofale. Una dintre ele, cea mai nefericită, a fost războiul, dar, după câțiva ani, nemții au reușit să-și repare prostia și s-au “pus pe picioare”. Germania este țara care a câștigat un război după ce l-a pierdut. Cum au reușit? Scurt, au răspuns corect la înțelegerea cerută pentru: Kollektives interesse (interese colective), Kompetenz, Richtigkeit (corect), Disziplin, Wahrheit gefärdet (adevăr promovat).

De ce a luat-o pieziși Führerul? El este un exemplu convingător de neștiutor în ale politicii. Ce a pățit, știm.

Hitler a fost declarat de către austrieci inapt pentru serviciul militar. S-a înrolat voluntar în armata germană și a luptat cu grad de caporal în timpul Primului Război Mondial.

Ajuns Reichfhürer a adunat sub comanda lui cadre militare de înaltă calificare. Să ai sub comanda ta militari pregătiți ca von Stauffenberg, von Rundstadt, Rommel, von Paulus și să nu le asculți părerile! Colac peste pupăză, să ai și un pact de neagresiune cu rușii și să te repezi ca prostu' în imensul teritoriu controlat de iarnă, ca să cucerești ce nu se poate cuceri niciodată, trebuie să ai probleme cu “doaga”. Și Germania a primit la calificativ un punct roșu.

De câte ori un șmecher dorește să-i pună pe nemți în poziție oneroasă sau să-i jignească, aduce aluziv în discuții lagărele și gluma cu cei trei conaționali. Iată gluma: Ce reprezintă un german? Un german este o mașină. Ce sunt doi germani? Doi germani sunt un burg. Ce sunt trei germani? Trei germani sunt un război mondial. Și ca să se facă aluzie la holocaust, întrebarea se continuă cu ungurii. Ce reprezintă un ungur? Un ungur este un îngâmfat. Doi unguri? Doi unguri sunt trei partide. Trei unguri? Trei unguri nu există. Al treilea este evreu. Un român? Un român este un inspector. Doi români? Doi români un proces verbal. Trei români? Trei români un grup de miștocari, de jemanfiliști, de guralivi care pretind că știu tot, dar nu știu să bată un cui, români care nu acceptă să fie conduși, dar nici nu știu să se conducă, o zâzanie, un dezacord de opinii, de atitudine și demonstrativi. Câți participanți la flecăreală atâtea păreri, plus una.

Alteori, mai tranșant, fără echivoc, fac apropouri la cartea Mein Kampf sau cu afirmația și convingerea lui Goebels: “Când aud de cultură pun mâna pe revolver”. Acest zis spune și lămurește tot.

Numai că Germania nu este locul greșelilor și al faptelor reprobabile, nu este țara și poporul care merită să fie blamat și condamnat. Parcă mai este și altceva cu această țară care a câștigat războiul după ce l-a pierdut, miracol ușor de explicat.

Cred, sunt convins că Germania nu este Hitler. Germania este Goethe, Schiller și Hölderlin, Koch și Ehrlich, Cranach și Dürer, Kant și Hegel, Einstein, Max Plank și Heisemberg, Gauss și Riemann, Heinrich Bõll, Thomas Mann și Arnold Zweig și mulți alții până la 93 cu premiul Nobel.

Asta-i Germania. O țară care a câștigat războiul după ce l-a pierdut și care are 93 de premianți Nobel, spune tot.

Hitler a avut în față mai multe exemple bune care puteau să-l ajute să ia decizii corecte pentru nația germană, fără conflicte, fără lagăre de concentrare, fără victime și cu o economie la superlativ. De fapt a și încercat, trimițându-l pe Hess la negocieri în Scoția dar, la ofertă, Churchill a rămas pe poziție, nici nu a vrut să-l vadă pe emisar, pentru că și-a dorit război, cu orice preț. Știa el că războiul cu burii nu i-a adus celebritate și, ca să-i iasă pasul, a refuzat pacea cu nemții.

Churchill mai știa că pe americani îi va vârî ușor în conflict și-atunci va câștigat războiul și va rămâne “cel mai mare și cel mai tare dintre militanți”. A vrut el ca istoria să-l țină în ramă “in saecula seculorum” (în vecii vecilor).

Reich Fhürerul putea să-l ia ca povățuitor pe Napoleon pentru că împăratul a pățit-o cu rușii. A lăsat-o pe Iosefina în grija amanților și s-a repezit viteazu' să cucerească toată Europa, dar s-a împiedecat de chiorul de Kutuzov și de nemiloasa și cumplita iarnă. Ca să încerci să cucerești Rusia până la munții Urali trebuie să ai la dispoziție sute de mii de șube, sute de mii de perechi de bocanci și vagoane de cale ferată care pot transporta sute de mii de tone de merinde. Nu poți câștiga bătălii cu soldați lihniți de foame.

Când a făcut analiza beneficiu/cost a “observat” că trebuiesc eutanasiați 3.000 de cai, toți cu gleznele rupte pe ghețușca moscovită. Coborâse neiertător frigul siberian (gholodnaya zima) peste “sans-culottes” și fatal pentru cai.

Borodino l-a făcut pe Napoleon să uite și de potcoavele de iarnă ale cailor și așa, la calea întoarsă, nu s-a putut ajuta repatrierea celor 400.000 de soldați rămași răsfirați și părăsiți pe câmpiile Ucrainei și ale Țărilor Baltice. Patru sute de mii de soldați morți de prostia omenească. La aflarea cifrelor, Maltus s-a bucurat de adevărul teoriei lui.

Cât este de întinsă Rusia? De la Kaliningrad, fostă Prusia Orientală, fieful filozofului Immanuel Kant, până în Stepa Calmucă, de la Volvograd, fostă Stalingrad, la Lacul Baical și de aici la hotarele cu Japonia este un drum atât de mare că-ți înmoaie genunchii și pofta de cucerire dacă nu ai discernământ. Rusia este o țară care, prin întinderea și clima ei, nu poate fi cucerită.

Au fost și alți sfătuitori pentru Führer, nu numai imensitatea teritoriului și cumplita iarnă.

Lundu-l ca exemplu pe Napoleon, Elena Rosetti Solescu, soția feldmareșalului von Paulus, a încercat să influențeze hotărârea Führerului de a nu deschide front de luptă în Rusia, dar n-a avut pe cine!

Dacă Führer-ul îl asculta și pe Graf von Stauffenberg, ofițer german de origine aristocrată, cu studiile militare la zi, și cu o familie de o mie de ani în slujba Germaniei, acesta nu mai punea bomba la “Bârlogul lupului” și finalul finalului nu mai avea loc.

Finalul războiului din răsărit a fost Stalingradul, iar “finalul finalului” a fost Yegorov cu Steagul Victoriei pe acoperișul Reichstag-ului german, la 30 aprilie 1945.

Altă stupiditate

Spre sfârșitul conflagrației a existat și un rezultat inutil pe care l-a realizat generalul Arthur Harris - comandantul “Royal Air Force”, omul lui Churchill, poreclit “The Butcher” (Măcelarul), criminalul care a dat ordinul ruinării orașului Drezda.

Cu 2 luni înaintea încheierii războiului, când rușii forțau trecerea râului Elba și erau cu ochii pe Poarta Brandenburg, “245 de bombardiere Lancaster” au avut ca țintă Dresda, un oraș cu vreo 800.000 de locuitori, numit și “Florența de pe Elba, pentru numeroasele sale opere de artă. S-au aruncat asupra orașului aproximativ 3.000 de bombe grele, 250 de bombe incendiare și 400.000 de proiectile explozive de mare putere. Totul în numai 23 de minute” scurt și cuprinzător, fără bâlbâială. Cum o fi gândit șeful? Să nu rămână cu bombe în stoc, nefolosite, că DNA-ul de-acolo îl va acuza de neglijență în serviciu și așa s-a hotărât să le arunce pe toate și să scape de ele.

S-ar putea ca ordinul generalului să fi sunat cam așa și asta pentru că mintea lui atâta era în stare.

Ținta - Orașul Drezda.

Rezultatele bombardamentului; Distrugere totală! În grai cunoscut - ras de pe fața pământului.

Și la întrebarea:

Cu oamenii de-acolo ce facem?

Răspunsul lui Harris, și-n subsidiar, și al lui Churchill cred că ar fi putut fi: Asta-i treaba lor. Acolo, din Drezda și la Drezda nu va mai rămâne nici piatră pe piatră.

În istorie a mai fost un caz asemănător: “Carthago delenda est” și fapta se repetă după două mii de ani “Drezda delenda est”. În Cartagina de astăzi se mai văd porțiuni unde nu cresc nici flori, nici iarbă. Ce dezastru a putut fi acolo din moment ce nici ciulini nu mai cresc. Într-un colț am zărit un sicriu din piatră pentru bebeluș, mărturie că ordinul bătrânului Cato, pustierea Cartaginei, a fost executat întocmai. S-a respectat ordinul și-n Drezda numai că aici s-au folosit explozibile și incendiare.

După ce a fost trecută prin sabie absolut toată populația, cu mic, cu mare, romanii au presărat sare ca să rămână acolo un mare nimic. La Drezda, după două mii de ani, cred că i-a trecut prin minte generalului Herris povestea cu sarea din Cartagina, dar folosirea ei, în asemenea situații, și-n zilele noastre, era demodată. În schimb, cred că i-a trecut prim minte procedeul lui Nero pentru Cetatea eternă și și-a golit depozitele de bombele cu napalm și cele cu nitrat de amoniu, să nu-i rămână nici una în stoc. Scipio Africanul, la începutul bătăliei de la Zama, i-a îndemnat pe combatanți să folosească cuțitele, săbiile și lăncile. Așa i-au trecut prin “brișcă și derivații ei” absolut pe toți vii - copii, gravide, bătrâni și tineri. Acolo nu a rămas nimic și nimeni. Nici cei din lagărul de la Sobibor și din Treblinka nu au reușit o exterminare totală ca cei din Drezda și din Cartagina.

Nu lăsați neștiutorul și “apucații” să se cațere la putere. Dacă nu știți ce vi se poate întâmpla, în caz că-l susțineți, citiți povestea orașului Drezda.

Ca să știi ce-i stă în putință unui politician trebuie să-i “cântărești” sufletul și mintea. Prima întrebare pentru el, capitală! Adevărul îți schimbă părerea? (dreptatea numai în adevăr își găsește locul). Politicianul adevărat muncește pentru omul de rând lipsit de trecere și de influență. Politicianul adevărat este competent, perseverent, viguros în acțiune și corect (evaluare în rezumat).

Iată câteva trăsături de caracter care au influențat negativ comportamentul generalului Herris, comandantul “Royal Air Force”, omul lui Winston Churchill, poreclit “The Butcher” (Măcelarul), criminalul care, spre sfârșitul conflagrației, a dat ordinul ruinării orașului Drezda.

Iată unele trăsături de caracter ale Măcelarului: “Nu avea hobby-uri. N-a citit niciodată o carte.

Nu-i plăcea muzica. Trăia numai pentru meseria lui (aruncatul bombelor din avion). Politețea îi era complet străină, era grosolan și jignea deseori”.

Se pune o întrebare: Winston Churchill a avizat zborul ucigaș pentru Drezda? Dacă da, el este un complice. Și o altă întrebare: Cei cu decernarea premiului Nobel au știut de această nelegiuire? Dacă da, sunt și ei complici.

Dacă politica este activitatea determinată de interese și scopuri, ținta și eșecul dau ușor pe față nepregătirea și intenția omului politic.

 

Lasă un comentariu