Anul 2020 a fost declarant de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române “Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” în întreaga Patriarhie.
În contextul actual, în care familia firească, cea rezultată în urma iubirii hristice dintre un bărbat și o femeie, prin Sfânta Taină a Cununiei, este pusă la grele încercări, este nevoie de modele: modele de jertfă, de iubire, de dăruire necondiționată. Poate că ne este mai greu să găsim printre noi aceste modele, pentru că le judecăm sau analizăm după propriile noastre cerințe, însă adevărate modele găsim la sfinții noștri.
Un astfel de exemplu pot fi și Sfinții astăzi amintiți CHIRIC ȘI IULITA.
Sfânta Iulita era din cetatea Iconiei, dintr-un neam de seamă, descendentă din familia împăraților romani, și totuși era creștină. Căsătorită puțin timp, zămislește un prunc care la botez va fi numit Chiric. Ea a trăit pe vremea prigonitorului împărat roman Dioclețian, care a pornit aprigă prigoană împotriva creștinilor care își păstrau credința în taină. Într-o astfel de situație și Sf. Iulita temându-se ca nu cumva, când va fi descoperită că este creștină, datorită chinurilor, să se lepede de Hristos, și astfel s-a gândit să fugă din fața prigonitorilor.
Sfânta face un gest pe care astăzi puțini am fi în stare să-l facem, dintre cei care ne numim creștini, și anume, pentru dragostea față de Hristos, lasă toată averea și casa, rudele, robii, slava și toată frumusețea sa și a lumii. Acest gând îl împlinește după cuvântul Scripturii: “Aici nu avem cetate stătătoare, ci să căutăm pe cea viitoare”.
Pleacă, așadar, împreună cu fiul său de doar trei anișori și cu două din roabele sale, în Seleucia. Datorită prigonirilor și de aici pleacă în Tars, unde, în cele din urmă, începe pătimirea pentru Hristos, împreună cu fiul său, neavând nicio milă față de ea prigonitorii din cauza copilului ei, Chiric. Fără șovăire, la toată suferința îl mărturisea pe Hristos: “Acesta este numele și neamul meu cel bun, iar patrie îmi este împărăția cerească a lui Hristos”.
Martirologiul ei surprinde chiar și mărturisirea copilului, cât timp mama lui era chinuită, strigând mereu: “Sunt creștin! Lasă-mă să mă duc la mama mea”. Datorită acestei stări a fost trântit de Ighemon pe scări, devenind astfel mucenic al lui Hristos.
Iar mama lui văzând toate acestea, iată ce exclamă: “Mulțumesc Ție, Doamne, că ai învrednicit pe fiul meu de un dar ca acesta, ca să se săvârșească mucenicește pentru numele Tău cel sfânt mai înainte de mine...”. După alte multe suferințe, sfânta își dă sufletul în mâna lui Dumnezeu, prin tăierea capului cu sabia de către ostaș, alăturându-se astfel fiului său, deja mucenic al lui Hristos.
Cele două roabe au luat trupurile lor și le-au îngropat în pământ, iar una dintre ele povestește mai târziu marelui împărat Constantin pătimirea lor, găsind și sfintele lor moaște, nestricate și pline de mireasmă bună, dând tămăduire de neputințe celor credincioși.
Câtă suferință, dragi creștini. Înțelegem de aici, sau ar trebui să înțelegem, de ce Biserica lui Hristos nu poate fi biruită de nimeni, pentru că este ridicată pe jertfă de sânge. În primul rând, Sângele Fiului lui Dumnezeu,
Iisus Hristos, iar mai apoi sângele mucenicilor, de la Sf. Arhid. Ștefan, primul mucenic al Bisericii noastre, și până la ultimul mucenic dinaintea venirii în slavă a Mântuitorului, la sfârșitul lumii.
Vedem și înțelegem de ce trebuie să dăm copiilor noștri o educație aleasă nu numai civilă, socială, ci și religioasă. Ca să învețe să nu stea cu capul plecat în fața nedreptății, necinstei, imoralității, minciunii etc., așa cum ar dori societatea de azi globalistă.
Fără îndoială că și sfinții aceștia pot și trebuie să fie pentru noi, părinții sau copii de azi, exemple vrednice de urmat: exemple de stăruință, de rugăciune, de răbdare, de dreptate. Vă îndemn să-i luăm de exemplu pentru propria noastră familie, comunitate etc..
Pomenirea lor, Biserica o face pe data de 15 Iulie. Cât de sugestivă este și reprezentarea iconografică a celor doi sfinți azi amintiți, arătând grija mamei față de copilul ei din toate punctele de vedere. Așa ar trebui să arate toate relațiile mamă - copil, sau într-un înțeles mai larg, PĂRINTE - COPIL.
