DIICOT A CLASAT PARTIAL DOSARUL 10 AUGUST 2018: NU A FOST TENTATIVE DE LOVITURĂ DE STAT. FOȘTII ȘEFI AI JANDARMERIEI, SCOȘI DE SUB URMĂRIRE PENALĂ

Distribuie pe:

La aproape doi ani de la protestul diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT au dat, ieri, o soluție parțială în dosarul violențelor din 10 august: nu sunt probe că a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat, așa cum susținea Jandarmeria Română în plângerea depusă la Parchet, dar nici că reprimarea protestului ar fi fost pregătită, din timp, așa cum au susținut o parte dintre participanți, care au făcut și plângeri penale în acest caz. În consecință, șefii Jandarmeriei de atunci au fost scoși de sub urmărire penală, dar cazul nu se închide complet: există informații, în situații punctuale, că unii jandarmi au acționat cu violență împotriva protestatarilor, fără acoperire legală, așa că vor fi investigați pentru purtare abuzivă de procurorii militari. DIICOT a anunțat clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

De asemenea, au fost clasate acuzațiile de abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă, la fals intelectual, participație improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu, și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă împotriva a patru oficiali din MAI și Jandarmerie.

DIICOT își declină competențele pentru urmărirea penală pentru de purtare abuzivă, abuz în serviciu și neglijență în serviciu în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare.

În ce privește plângerile făcute de protestatari cu privire la modul în care a acționat Jandarmeria și la acuzațiile că aceștia ar fi premeditat înăbușirea protestului, procurorii DIICOT apreciază că nu sunt probe suficiente și au decis clasarea acuzațiilor de abuz în serviciu, și purtare abuzivă pe numele șefilor de atunci ai Jandarmeriei Române și Jandarmeriei Capitalei.

Anchetatorii au considerat că decizia Jandarmeriei de a opri protestul a fost legitimă în contextul în care se putea ajunge la o situație tragică după ce pistolul unei femei-jandarm a fost furat de unul dintre protestatari.

Lasă un comentariu