“FRATE, VORBEȘTE-MI DESPRE DUMNEZEU!”...

Distribuie pe:

Motto: “Biserica păstrează limba și națiunea și e, prin aceasta, cea mai înaltă instituțiune de cultură.” (Mihai Eminescu)

La ceasul zbuciumat al voitei izgoniri a lui Dumnezeu și al lui “Hristos răstignit a doua oară”, cum scria, premonitoriu parcă, la finele veacului trecut, grecul de geniu Nikos Kazantzakis, Consiliul de stat din Turcia a anulat decizia guvernamentală din 1934 - care conferea monumentului Sfânta Sofia de la Istanbul statutul de muzeu -, deschizând calea spre transformarea catedralei în moschee.

Deși Patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, a avertizat luna trecută că transformarea bazilicii în moschee ar putea “întoarce milioane de creștini din lume împotriva Islamului”, președintele turc Recep Erdogan a anunțat, vineri, că  “Vom îndeplini împreună rugăciunile, la Sfânta Sofia, pe 24 iulie, și o vom deschide cultului (n.n. - musulman)”, subliniind că fosta bazilică, important loc pentru turiști în Istanbul, “va rămâne deschisă tuturor, turcilor și străinilor, musulmani și nemusulmani”.

Operă arhitecturală majoră, construită în secolul al VI-lea de bizantinii care și-au încoronat împărații aici, Sfânta Sofia este un sit clasat în patrimoniul mondial al UNESCO. Ea a fost convertită în secolul al XV-lea (1453, căderea Constantinopolelui sub turci) în moschee, apoi transformată în muzeu, în 1934, de tânărul lider reformator al Republicii, Mustafa Kemal Atatürk, dornic să o ofere “umanității”.

Hagia Sophia este cel mai mare exemplu de arhitectură creștină bizantină din lume și o permanentă sursă de rivalitate creștin-musulmană. Țări precum Rusia, SUA, Franța sau Grecia au transmis avertizări regimului de la Ankara legate de eventuala modificare a statului bisericii Sfânta Sofia. Dar Erdogan nu s-a sinchisit.

Așa cum suntem noi, românii, obișnuiți să privim mai degrabă peste gard decât în propria ogradă, sigur că ne-am scandalizat - și continuăm să o facem - vizavi de ce se întâmplă la Istanbul, dar ne doare mai puțin de hulita Catedrală a Neamului de la București, contabilizând fiecare bănuț ce se îndreaptă spre Ortodoxia noastră.

Puțini știu însă că ideea înălțării ei nu a apărut peste noapte, în visele preacucernicilor reprezentanți ai BOR, ci a fost chiar a lui Mihai Eminescu.

Marele gazetar avansase ideea construirii unei mari catedrale la București, ca sfânt lăcaș de pomenire a eroilor Războiului de Independență și loc de rugăciune pentru mulți creștini, așa cum Ștefan cel Mare și Sfânt, în urma fiecărui război câștigat, construia câte o mănăstire, mulțumindu-i astfel lui Dumnezeu pentru victorie. Dorința lui Eminescu nu a putut fi dusă la îndeplinire, în schimb, s-a înființat o Mitropolie Romano-Catolică și s-a construit Catedrala Sfântul Iosif, care dăinuie și astăzi.

Eminescu a fost de acord cu această construcție, dar în numeroase articole din “Timpul” reproșează guvernului vremii faptul că nu s-a gândit să sprijine și construcția unei catedrale ortodoxe. Pe de altă parte, în articolul intitulat “Înființarea unei mitropolii...” (din 30 mai 1883), Eminescu ia atitudine față de Domnitorul Carol I, de religie catolică. Românii, care și-au identificat religia cu naționalitatea, au sperat că Domnitorul Carol I va trece la religia ortodoxă, cum este și poporul pe care-l conduce: “Ei totuși au primit cu entuziasm pe Domnitorul de confesiune romano-catolică. Ce-i drept, speranța poporului român a fost, și este, că dinastia întemeiată de acest Domn nu va fi catolică, ci românească, adică ortodoxă; timp de șaptesprezece ani însă niciodată nu s-a simțit în țară că avem domn eterodox”.

 Într-adevăr, Carol I, în lunga sa domnie, a avut realizări foarte importante pentru Regatul României, participând la Războiul pentru cucerirea Independenței față de Imperiul Otoman, zeci de mii de ostași sacrificându-și viața pentru acest important deziderat; prin reforme importante a contribuit la făurirea statului modern român, a realizat o serie de obiective social-economice și culturale importante (Podul Fetești-Cernavodă, Castelul Peleș, o importantă rețea de căi ferate etc.).

La rândul său, Regele Ferdinand Întregitorul, în urma victoriei din Primul Război Mondial și a înfăptuirii Marii Uniri, a luat hotărârea, contribuind cu bani, de a demara construirea Catedralei Mântuirii Neamului, inițiativă care, din păcate, nu a putut fi realizată.

Dorința românilor de a avea o catedrală ortodoxă în București, așa cum dorea și Mihai Eminescu, nu s-a realizat decât la începutul acestui mileniu, prin inițiativa patriarhului Teoctist și dusă la îndeplinire de patriarhul Daniel - Catedrala Mântuirii Neamului - loc de rugăciune și pomenire pentru toți eroii neamului românesc. Aici cred că ar trebui reunite și moaștele marelui Domn al celei mai grandioase Uniri, cea de la 1600: Mihai Viteazul!

Biserica Ortodoxă era pentru Eminescu “maica spirituală a neamului românesc, cea care a născut unitatea limbei și unitatea etnică și care a fost azilul de mântuire națională în țări unde românul nu are Stat”.

 Referindu-se la jertfa lui Iisus Hristos, în ziarul “Timpul” din 12 aprilie 1881, Eminescu spunea: “A se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenței umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie și asprimea luptei pentru existență ce bântuie natura întreagă.

Ieri ai fost credința simplă - însă sinceră, adâncă/ Împărat fuși Omenirii, crezu-n tine era stâncă.”

Mihai Eminescu a fost profund creștin. Multe din scrierile din paginile ziarului “Timpul” se referă la viața românilor trăită în spirit creștin, la rolul Bisericii în viața națiunii românești, la rolul statului în ajutorarea Bisericii naționale.

Cât de tare ne-am îndepărtat de calea cea dreaptă! Statul laic îl izgonește pe Dumnezeu de peste tot. Scoate religia din școli, smulge crucea din peretele clasei și... al Parlamentului. De ce? Noua ocultă are nevoie de mancurți.

Să ne amintim “Premisele (principiile) pe care s-au format primele școli în țările românești: Apărarea credinței ortodoxe pe care poporul român o avea de sute de ani, chiar de la întemeierea creștinismului; Conturarea și apărarea limbii române, liantul cel mai puternic al tuturor românilor din teritoriile noastre; Primele manuale ale învățământului românesc au fost: Sfânta Scriptură, Catehismul, Psaltirea, Liturghierul, și alte cărți cu conținut bisericesc; Relațiile economice cu alte popoare.”

Profesorul Andrei Bârseanu spunea, în monumentala sa Monografie de la 1902, în care prezenta activitatea primei școli românești: “Refacem tabloul: Prima școală românească a fost clădirea bisericii. Primii învățători au fost preoții și diaconii. Primele manuale au fost Sfânta Scriptură și cărțile bisericești. Copiii erau pregătiți în principal pentru a deveni diaconi și preoți ai Bisericii. Concluzia e simplă: în spațiul românesc, Biserica a fost școala. Și neamul nostru știe că omul, pentru a trăi bine pe acest pământ, are nevoie de credință în Dumnezeu. Dacă-și cunoaște credința, atunci îi va fi bine pe acest pământ. De aici a început totul. Așa au început traducerile de cărți, tiparul, și școala, așa cum o avem noi în timpurile moderne. Primele tipografii românești au fost în mănăstirile ortodoxe. Prima tipografie datează din anul 1508, la Mănăstirea Dealu, anul editării unui Liturghier, la inițiativa voievodului Radu cel Mare.”

Mă-ntorc la... Kazantzakis: “Am rugat migdalul: «Frate, vorbește-mi despre Dumnezeu!». Și migdalul a înflorit”.

 

Lasă un comentariu