Luna iulie este anotimpul secerișului la culturile agricole semănate în toamnă. Agricultorii mureșeni obțin și în acest an recolte satisfăcătoare, chiar dacă, condițiile meteorologice din primăvară au fost nefavorabile. Profesionalismul fermierilor, comasarea terenurilor agricole, dar și subvențiile europene și din partea statului sunt factorii favorabili în promovarea unei agriculturi performante, cu producții la nivelul țărilor din UE.
În aceste zile, când arșița verii este astâmpărată de capriciile vremii, în județul Mureș se lucrează la recoltat: grâu de toamnă - din 29.880 hectare înființate, sunt secerate 7.000 - de hectare; la rapiță, o plantă tehnică care câștigă teren de la an la an, din 6.700 ha sunt recoltate 3.700; orzul, pe cele 3.118 hectare este recoltat pe întreaga suprafață, la fel și orzoaica de toamnă pe 496 ha; la triticale, hibridul minune dintre secară și grâu, din 9.785 ha, sunt secerate 2.461 ha. Ing. Silvia Jude - șef serviciu la Direcția pentru Agricultură a județului Mureș, ne-a declarat că în comparație cu anul 2019, producțiile din acest an sunt cu 10 la sută mai mici, iar în ce privește valorificarea, rana încă nevindecată a fermierilor mureșeni, din partea procesatorilor, la rapiță oferta este de 1646 lei/tonă, la grâu 830 lei/tonă, prețuri variabile în funcție de cerere și ofertă. De remarcat că la Bursa din Constanța prețul la grâu este de 877 lei/tonă, un preț relativ modest, dacă se are în vedere recolta slabă din Dobrogea și Bărăgan.
Adevărații eroi din aceste zile sunt tractoriștii, mecanicii agricoli, fiindcă o agricultură performantă, capabilă să ne salveze de la foamete, nu se poate fără aportul lor. În județul Mureș există în proprietatea persoanelor fizice și a societăților comerciale un număr de 7.010 tractoare, din aceste 1.084 sunt tractoare performante din import, adevărate bijuterii, dotate cu aer condiționat în cabine. Păcat că tinerii din medicul rural nu mai optează pentru această meserie. Pentru mine, una din cele mai mari bucurii trăite a fost pe vremea studenției, când, în practica agricolă, la Facultatea de Agricultură din București, am fost selectați câțiva studenți să muncim ajutoare pe lângă combainieri, la Stațiunea Didactică din Belciugatele, lângă Fundulea. După o sumară instruire, mecanicul a văzut că mă descurc, s-a retras la umbra unei tufe și m-a lăsat să lucrez singur pe combina Matador, de fabricație italiană. Nu am cuvinte să vă descriu sentimentul de bucurie, de mândrie, că lucrez singur pe un asemenea utilaj. Câteva zile la rând am trăit satisfacția de a secera grâul din Câmpie. Acolo, singur, în cabina combinei, plin de praf, cât descărcam buncărul cu boabele de grâu, am conștientizat cât de importantă este meseria de mecanic agricol. Acasă, în vacanțe, m-am dus la SMA din comună și i-am rugat să mă lase să lucrez pe tractor, rutierist. Directorul unității m-a angajat pe o perioadă de două luni să transport motorina le secții. Doamne, fericit mai eram.
Culmea ironiei, după „revoluție", când s-a distrus agricultura, m-am întors într-un sat din comuna natală, preot ortodox, iar o femeie devenită creștină la cultul Penticostal, comenta prin sat „Ortodocșii ăștia au un popă tractorist…" Într-o zi i-am spus: „Femeie veninoasă, dumneata nu știi că m-ai onorat, nu m-ai înjosit, considerându-mă tractorist, fără să cunoști cât de importantă este această meserie pentru mâncarea dumnitale." După un an, m-am dus cu soția la Săcele, lângă Brașov, la un parc cu tractoare japoneze, să cumpăr un tractor. Am făcut târgul cu patronul parcului și la sfârșit, când veni vorba despre garanție, m-a întrebat ce meserie am, i-am răspuns că sunt preot și jurnalist. Omul s-a uitat la mine și mi-a spus „Nu pot să vă vând tractorul, fiindcă habar nu aveți ce înseamnă să lucrezi pe un tractor, și mă veți chema foarte des în perioada de garanție." Mi-a întors spatele fără alt comentariu.
Să-mi fie cu iertare că am amintit despre acest episod, dar am dorit să prezint cât de importantă este meseria de mecanic agricol. O meserie, care, pe vremuri, se învăța în trei ani de școală profesională, iar tractoriștii, cum li se spunea, erau apreciați. Datorită lor, în lumea satului s-au produs transformări majore, în sensul că mulți tineri, prin mecanizarea agriculturii, și-au făcut un rost în fabricile și uzinele din orașe.
Zilele trecute m-am oprit în dreptul unui lan de grâu și nu știu de ce, mi-am adus aminte de Petre a lui Mihai, un vecin mai mare decât mine, cu câțiva ani, trecut la cele veșnice în urma unui accident stupid, la o intersecție din Bălăușeri. După ce a terminat clasa șaptea, doi băieți din sat au fost admiși la Școala Profesională de mecanici agricoli din Miercurea Ciuc. Timp de trei ani, au învățat acolo mecanică, agrotehnică, motoare, și când au terminat școala l-au angajat la SMA Târnăveni, secția din Bahnea. Petre a fost un tractorist profesionist, de excepție, cunoștea tainele meseriei de la întreținut motorul, reglat mașinile agricole, lucrări de la arat până la semănat. Petre și câțiva colegii lucrau 2.000-3.000 de hectare teren agricol, produceau pâinea și hrana noastră cea de toate zilele. Devenise membru de partid PCR, s-a însurat cu Kati, o unguroaică harnică și gospodină, s-au stabilit la casa lor și totul părea că le merge bine, până într-o vară cu arșiță, în iulie, când Petre și doi colegi au vândut câțiva saci cu grâu, pe băutură. Imediat, miliția din sat, la sesizarea unui turnător, le-a făcut dosar penal, a fost convocată ședința de partid, unde mecanizatorii au fost criticați, excluși din partid, din eroi au devenit infractori, și pentru a se da un exemplu, justiția i-a condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare. Sărmana Kati, și-a vândut porcii din bătătură, s-a împrumutat la neamuri, să facă rost de bani pentru avocat bun de gură, conștient că nu va câștiga procesul, degeaba, sentința a fost definitivă și irevocabilă. Din ordinul județenei de partid, trebuia să se dea un exemplu celor care trudesc pe ogoarele colectivului, iar când au ajuns osteniți și încercați de boli au fost pensionați cu o pensie de mizerie. Astăzi, după patruzeci de ani de tras pe tractor, Petre avea dreptul la o pensie de 1.200 de lei, în timp ce judecătorul și activistul PCR, cei care l-au condamnat, au o pensie de cinci ori mai mare. Puțini, câți au mai rămas în viață, mecanicii agricoli sunt neglijați de politrucii ajunși la putere pe ușa din dos. Nu știu câtă pensie de urmaș primește Kati după Petre, probabil doar cu puțin peste pensia unui colectivist. Oare de ce nu sunt votate și pensii speciale pentru mecanicii agricoli, cei care au contribuit la modernizarea agriculturii în România?
