O fi acest oftat sau strigăt disperat, aproape mut, doar ecoul răgușit, aproape neauzit, al făpturii lipsite de apărare în fața propriei distrugeri? O fi mai mult de atât, adică o simplă intuiție naturală a supranaturalului? În orice caz, regele profet David pretinde ca „toată suflarea" să laude Supranaturalul (pe Domnul). În toată durerea și încercările la care este supus, suspinului făpturii i se cere efortul de a-L lăuda pe Creator (Psalmul 150).
Ei bine, din punct de vedere ateist sau chiar panteist, natura, cosmosul întreg, nu are niciun țel predefinit, prehotărât. Totul e supus hazardului. De aceea îmi pare cel puțin straniu faptul că omul, materie vie, nu e doar capabil să observe, remarce, sesizeze, cunoască chiar, ordinea extraordinară ce domnește în și stăpânește peste întregul univers material, dar mai și încearcă, caută, luptă din răsputeri să prevadă, predetermine, decidă destinul acestuia! E chiar în stare să nege existența unui Creator inteligent, supranatural, Care a prederminat ordinea și frumusețea vieții cosmice, în lipsa lor neexistând viață. Și atunci mă întreb: în virtutea cărei puteri (unde sau vibrații), materiale sau imateriale, naturale sau supranaturale face asta?
Îmi pare că suntem martorii, dar și promotorii, inițiatorii, dacă pot spune așa, desupranaturalizării supranaturalului, denaturalizării și chiar denaturării naturalului. Supranaturalul este micșorat, devalorizat, deposedat de transcendență, iar naturalului i se infuzează hormoni de creștere (în producția alimentară se pare că asemenea metode nu sunt deloc străine). Una peste alta, nu mai credem, nici nu mai trăim precum bunicii sau străbunicii noștri, adică natural. Mediul natural pe care omul postateu l-a creat este unul mutant. Aici și acum, virușii (agenți patogeni care provoacă diferite boli infecțioase), probabil necunoscuți în timpuri ancestrale, nici nu îndrăznesc să mă gândesc la cele paradisiace, se simt ca la ei acasă! Și, evident, îi anihilăm tot mai greu, plătind amenda maximă. Prima au plătit-o Adam și Eva, urmați apoi de întreaga familie umană. Atunci a fost vorba de un virus informațional. Deși poate mira pe unii, sursa, cred eu, a rămas aceeași: răul moral!
În acest context pandemic, mă întreb retoric, iar și iar: dincolo de natură și natural, legi fizice ori formule matematice reci și neînsuflețite, unde cosmice sau mișcări spațiale extraterestre neidentificate, întrebări și nerăspunsuri, există (alt)cineva căruia să îi fie milă de noi?
Într-o rugăciune de preamărire a lui Dumnezeu, citim: ,,țărâna nu laudă". Și totuși cineva suspină. Florile plâng! Plâng de ciudă.
