CUMPĂRĂTURI PE INTERNET

Distribuie pe:

Una dintre cele mai noi forme de comercializare a mărfurilor este, fără nicio îndoială, cea de pe internet. Firmele care comercializează mărfuri prin intermediul internetului nu mai au nevoie de o rețea de spații comerciale și evită multe cheltuieli suplimentare. Au nevoie de o hală pentru depozitarea mărfurilor, de personal pentru manipularea și ambalarea mărfurilor și altele, iar pe pagina lor de internet fac reclama produsului: se pot vedea imagini, descrieri succinte legate de performanțele tehnice, estetice, ergonomice și altele. În acest caz, după ce persoana care dorește să cumpere un produs și este de acord și cu prețul, face comanda. Asta înseamnă că va trebui să-și introducă unele date personale, cum ar fi numele și prenumele, adresa de domiciliu, număr de telefon, adresă de corespondență pe internet. După ce a fost lansată comanda, cel mai frecvent vine și confirmarea din partea firmei, cum că a fost confirmată comanda, cu un anumit număr de înregistrare, iar produsul urmează a fi preluat de o firmă de curierat. Firma de curierat preia coletul și îl anunță pe beneficiar, cum că i-a sosit comanda făcută, prin mesaj pe telefon, apoi prin apel telefonic. Beneficiarul achită contravaloarea mărfii, a transportului și își preia comanda făcută. Unele firme acceptă plata cu cardul bancar, sau, plata prin ramburs, la primirea pachetului. În această formă de comercializare, surpriza poate veni la desfacerea coletului, sau după aceea, fiindcă, clientul poate fi sau nu mulțumit de comanda făcută. Dar clientul are dreptul ca într-un interval de timp, anunțat în prealabil, să returneze obiectul comandat. Mai are și dreptul ca după ce a făcut comanda, să renunțe între timp și să refuze comanda la livrare. Acest mod de comerț online este foarte recomandat în această perioadă a restricțiilor impuse de pandemie, fiindcă persoana care cumpără ceva de pe internet va intra în contact doar cu curierul care îi înmânează coletul. Unele firme care comercializează mărfuri online vin și cu o serie de facilități, printre care se numără și livrarea gratuită, cu sau fără un plafon valoric limită. Dar pot interveni pe parcurs mai multe situații, și în acest sens voi relata o experiență personală, pentru ca, pe cât posibil, cumpărătorii online să fie mai precauți în ceea ce privește cumpărăturile. În luna martie a anului curent am făcut o comandă pentru un reportofon, de la o firmă care comercializa aceste produse. Bineînțeles, m-am orientat nu numai după marca de fabricație, ci și după performanțele tehnice și estetice. În cele din urmă, fiindcă alegerea nu este întotdeauna ușoară, am ales un reportofon cu trei microfoane instalate, telecomandă, la preț de 810 lei, cu livrare gratuită, fiindcă prețul a depășit pragul valoric pentru care se plătește și transportul. Deoarece au intervenit, imediat după achiziționarea făcută, restricțiile cauzate de pandemie, reportofonul l-am folosit pentru prima dată la 4 iunie, la un eveniment unde am făcut cinci înregistrări scurte, după care, s-a blocat. Nu s-a mai putut porni. În această situație, am fost nevoit să contactez firma care mi-a vândut reportofonul. Căutând pe adresa lor de internet datele de contact, în afară de adresă poștală și o adresă de corespondență pe internet, nu aveau nimic, referindu-mă aici, cu prioritate, la un număr de telefon. Drept urmare, am transmis mesajul către firmă. Mi s-a răspuns cu promptitudine și am fost invitat să expediez înapoi produsul defect, pentru reparație, asociind o copie după factura de livrare și o scurtă descriere a defecțiunii. De vreme ce produsul defect trebuia expediat către furnizor, prin serviciile de curierat, plata a revenit pe seama mea, în sumă de 35 lei. După aproximativ o săptămână, am fost anunțat de service-ul firmei, prin două mesaje trimise pe adresa mea de e-mail, cum că reportofonul nu s-a putut repara. Drept consecință, mi se propuseseră două variante. Prima variantă a fost să-mi retrimită produsul defect și în caz de nepreluare din partea mea, va intra în posesia firmei de comercializare. A doua variantă a fost de a face o nouă comandă, iar la rubrica „observații" să specific numărul de factură și prețul produsului achiziționat anterior, având de plată, în consecință, diferența de preț, dacă noua comandă ar avea preț mai mare. În sfârșit, ultima propunere pe care am primit-o din partea firmei a fost de a le transmite numărul contului meu bancar, pentru a mi se vira contravaloarea produsului în cont, operațiune care, conform legii, durează până la 14 zile. Destul de complicate toate procedurile. Mi s-au părut unele situații incorecte, dar, fără a fi interpretat ca un tradiționalist, un magazin unde vezi produsul pe care-l cumperi, îl poți alege și primești și actul de garanție pentru produsul cumpărat. În caz de defectare în termenul de garanție, poate fi returnat la magazin și se restituie integral suma achitată.

Lasă un comentariu