AM AJUNS DE RÂSUL LUMII!

Distribuie pe:

Exact în urmă cu un an, luam public atitudine arătând că Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș a ajuns într-o situație deplorabilă, rușinoasă! La vremea respectivă, Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate (ANMCS) a acordat acestui spital o “acreditare cu încredere redusă”. Lătrăii și politrucii de ocazie și complezență au sărit atunci mânioși să înfiereze și să combată susținerile mele. De atunci, din păcate, am mai văzut la televiziunile naționale imagini dezolante din al nostru spital județean, cu un subsol demn de filmele de groază și spații mizerabile, înfiorătoare.

În ultimul an, problemele nu au fost soluționate, ci doar s-au agravat. În această săptămână, Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate a suspendat pentru șase luni acreditarea Spitalului Clinic Județean de Urgență de la Târgu-Mureș. Motivul suspendării autorizației îl constituie existența unor probleme grave de infrastructură în secțiile de risc.

Săriți din nou, combateți furibund realitatea și adevărul, dar ca și până acum nu demonstrați că sunteți în stare să faceți ceva concret, benefic, pentru a remedia aceste probleme inacceptabile. Demisionați din fruntea instituției cei care nu sunteți capabili, nu țineți incompetent de scaune și funcții! Un centru medical prestigios altădată, cu care ne mândream, simbol pentru județul Mureș, a ajuns într-o situație deplorabilă, rușinoasă... Remediați aceste probleme sau plecați și faceți loc celor care sunt capabili!

 

Lasă un comentariu