IN MEMORIAM VASILE ALECSANDRI

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României, de-a lungul întregului secol al XIX-lea. S-a născut la Bacău, în 21 iulie 1821, și a murit la conacul său din comuna Mircești (județul Iași), în ziua de 22 august 1890.

Exponent al generației pașoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluționare de la 1848 și în mișcarea unionistă. Începând din anul 1843, Alecsandri a desfășurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mișcare revoluționară, arestând majoritatea complotiștilor. Împreună cu mai mulți colegi, Alecsandri reușește să se refugieze în Ardeal, unde colaborează la redactarea programului politic “Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Brașov, apoi la Cernăuți, unde colaborează la revista fraților Hurmuzachi, “Bucovina”.

Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo și Nicolae Bălcescu înființează revista “România viitoare”, susținând cauza unionistă a românilor. În perioada exilului, călătorește foarte mult în străinătate și acumulează o vastă experiență diplomatică.

A desfășurat o bogată activitate unionistă și a fost ales deputat de Bacău, în Divanul ad-hoc al Moldovei, în anul 1857, iar în anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la Iași și membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea aripei liberale a Partidei Naționale, însă a refuzat, propunându-l pe Costache Negri. Acesta, în schimb, nu era agreat de moșieri, care se temeau că odată ce va deveni domn, va împărți pământurile lor țăranilor. În final a fost formulată “soluția” Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite.

Ca ministru al Afacerilor Străine, în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.

A fost în primul rând un poet important și un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaștere și admirație atât în țară, cât și peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al Premiului “Ginta latină” la Montpellier, în 1878.

În viața culturală a țării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Național din Iași, editor al revistei “Propășirea”, alături de Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica, inițiator și redactor al revistei “România literară”, membru al Societății “Junimea”, colaborator la publicațiile “Concordia”, “Convorbiri literare”, “Dacia literară”.

În literatură, a debutat în 1840 cu nuvela romantică “Buchetiera din Florența” (proză, “Suvenire din Italia”), publicată în paginile “Daciei literare”. Au urmat piesa “Farmazonul din Hârlău”; ciclul Chirițelor (în provinție, în voiagiu, în balon); Poezii populare. Balade; cicluri de versuri (“Mărgăritărele”, “Doine și lăcrămioare”, Pasteluri, Legende, “Ostașii noștri”), proze, drame (“Cetatea Neamțului”, “Lipitorile satelor”, “Sgârcitul risipitor”, “Despot Vodă” (dramă istorică), “Fântâna Blandusiei”, “Ovidiu” ș.a.

Vasile Alecsandri este una dintre personalitățile marcante din viața literară și culturală a României.(I.F.)

 

Lasă un comentariu