Așa cum ne putem da seama, stimați cititori, această criză epidemiologică, cu caracter de pandemie, impune nu doar măsuri protective și de contracarare a efectului contagiunii cu acest virus, ci și măsuri de adaptare, despre care nu se prea vorbește, considerându-se un aspect de subînțeles. Ceea ce în mod evident este fals, întrucât trebuie să conviețuim cu acest virus și maladia indusă de acesta, ca atare trebuie să învățăm să ne adaptăm la aceste efecte directe și indirecte. În demersul analitic pe care îl voi prezenta în acest articol, voi avea în vedere acele etape pe care le parcurge acest comportament adaptativ în acest context de criză epidemiologică, devenită pandemie, pe care le-am adaptat acestui context după etapele prezentate de cercetătorul român Norel Iacob, în studiul “Ce înseamnă o reacție echilibrată?” După acesta, algoritmul reacțiilor adaptative la criză presupune patru etape: oprirea, hipervigilența, personalizarea riscului, și ultima, cea în care sunt prevăzute precauțiile suplimentare în raport cu această adaptare la criza epidemiologică.
1. Oprirea. Presupune încetarea unor comportamente și acțiuni care se dovedesc a nu fi benefice și care, de regulă, induc un impact nociv și negativ în manifestarea acțiunilor noastre. Este faza în care oamenii conștientizează în mai mare măsură riscul la care se expun prin ignorarea virusului și a măsurilor restrictive și prohibitive impuse, de aceea sunt nevoiți să înceteze acțiunile întreprinse și să elimine, pe cât posibil, cauzele ce induc un asemenea risc ce prezintă tendințe vizibile de creștere a fenomenului în cauză. În ce constă eliminarea acestor factori de risc în contextul pandemiei este simplu de dedus și realizat: în evitarea locurilor - spațiilor care pot conduce la creștea riscului de infectare cu acest nou coronavirus, păstrarea distanței fizice și menținerea igienei corporale, ca reguli simple și arhicunoscute, impuse de acest normativism epidemiologic. Nu vom mai insista asupra acestor locuri și condiții favorizante, ele sunt binecunoscute, fapt pentru care s-au luat o serie de măsuri restrictive, din păcate nu cele mai eficiente, atâta timp cât trendul acestui fenomen este crescător, prezentând o formă sinusoidală nedefinită încă.
2. Hipervigilența. Este cvasisinonim cu ceea ce desemnăm prin precauție - prudență, la care făcea referință și președintele Klaus Iohannis, fiind o etapă cu care în mod involuntar ne-am obișnuit deja cu toții, cei care conștientizăm riscul și efectele acestui virus și a maladiei induse de acesta. Nu vom sta nici în preajma celor suspicionați că au acest virus și nici nu vom frecventa locurile aglomerate, cu atât mai puțin cele considerate drept focare de infecție. Cu alte cuvinte, vom fi mai vigilenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru, evitând acei factori ce predispun la creșterea riscului epidemiologic. De aceea, vom fi hipervigilenți la persoanele necunoscute, mai ales în cadrul unor întâlniri spontane, dar și unde sunt adunate mai multe persoane necunoscute, care presupun un risc mai mare de infectare cu acest virus: cu precădere, aglomerațiile urbane, unde interacțiunile sunt cu mult mai spontane și necontrolate. Desigur, aceste etape sunt puternic afectate negativ de atitudinile de contestare și negare a existenței acestui virus și, mai ales, de impactul indus în cadrul acestei maladii contagioase cu acest virus, care de regulă prezintă și alte boli asociate care cauzează decesele.
3. Personalizarea riscului. Această măsură este una dintre cele mai benefice etape, dacă se poate spune așa, întrucât prin ea, mai ales prin imaginea sinistră indusă a efectelor acestui virus și a maladiei cauzate, prezentate mai la început la televizor, putem anticipa și conștientiza riscul la care suntem tentați să ne supunem, într-un mod mai mult sau mai puțin conștienți. Acele imagini terifiante din unele spitale, pe care mass-media le-a prezentat fără rezerve, au contribuit mai mult decât orice sfat și restricție impusă de autorități, știut fiind că mai de temut este imaginea morții decât moartea în sine! Unele exemple negative din partea unor reprezentanți ai autorităților politice (se știe despre cine este vorba!), coroborate cu alte asemenea abateri, au condus la creșterea nerespectării acestor reguli, adică la noncomplianța comportamentală, într-un cuvânt, la “personalizarea relaxării”. De aceea, au fost mai mult “personalizate” ignorarea, sfidarea prin “fentarea” (ce intră în ADN-ul nostru etnic!) acestor măsuri, și în mai mică măsură cele legate de adaptarea la acest fenomen.
4. Precauțiile suplimentare. Este etapa în care fiecare individ, mai mult sau mai puțin conștient de riscul contaminării cu acest virus și efectele induse de acesta, caută măsuri pe care încearcă să le personalizeze, de cele mai multe ori în ignoranță cu măsurile impuse de autorități, adică dincolo de standardele normative și imperative. Astfel, pe fondul acestor “măsuri originale”, dar mai ales a posibilelor schimbări în plan individual, național și mondial, prin presupusele “efecte pozitive” (aș spune, perverse!), unii consideră că acest virus ar fi fost chiar “necesar”, deoarece, prin mutațiile pe care le va produce, va dezvolta aceste reacții adaptative la schimbare, presupunând viitorul prin prizma unei “noi normalități”, indispensabile acestor schimbări, față de care trebuie să ne adaptăm din mers. Desigur, pentru această adaptare nu erau necesare asemenea costuri materiale și de vieți omenești, și nici asemenea “teste” prin care ne este evaluată rezistența la anduranța - răbdarea indusă de această epidemie, și a capacității de adaptare la această criză. Așa cum ne-a demonstrat istoria, au existat și alte modalități experimentale în acest scop, ceea ce nu ar fi presupus asemenea costuri de vieți omenești, și nici de a fi creată o asemenea “furtună într-un pahar cu apă”, după cum este presupus acest ipotetic experiment mondial de cei mai optimiști. Dincolo de orice polemică politică privind viabilitatea măsurilor de protecție și de contracarare a acestui virus și a acestei epidemii, se impune creșterea responsabilității individuale, a coeziunii sociale, solidarității și a sinergiei clasei politice și a tuturor autorităților implicate în vederea contracarării și estompării, pe cât posibil, a acestui fenomen globalizat, care induce grave consecințe pentru omenire și specia umană!
