ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ, ÎN VEDEREA PREVENIRII ȘI LIMITĂRII INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID-19, ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL MUREȘ

Distribuie pe:

În cursul zilei de marți, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate marți, 21 iulie a.c., au participat 154 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului.

Astfel, la nivelul județului Mureș, au fost executate 24 de acțiuni punctuale și au fost verificate 201 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

Au fost legitimate peste 575 de persoane și verificate peste 235 mijloace de transport în comun.

În total, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.900 de lei, astfel:

- 22 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;

-12 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 3.900 de lei;

- 2 sancțiuni pentru fapte de natură economică în context Covid19, în valoare de 2.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Vă amintim de TELVERDE - 0800.800.165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 

Lasă un comentariu