ORGANIZAȚIILE DE MEDIU, NEMULȚUMITE DE “ÎMPĂRȚEALA” DE LA BRUXELLES

Distribuie pe:

Reprezentanți ai societății civile le-au cerut liderilor europeni reuniți în cadrul summit-ului recent încheiat de la Bruxelles, să folosească banii contribuabililor pentru a finanța o recuperare “verde și echitabilă, nu poluatorii”, informează Greenpeace Romania (sursa - greenpeace.org). O petiție în acest sens, purtând semnăturile a peste 1.300.000 de cetățeni europeni, a fost transmisă președintelui Consiliului European, Charles Michel, și factorilor de decizie din cadrul UE de către reprezentanți ai mai multor organizații de mediu de pe continent.

Potrivit semnatarilor, fondurile UE pentru recuperarea post Covid (peste 1.800 de miliarde de euro) nu trebuie să ajungă “în buzunarele industriilor poluante, cum ar fi aviația, care au deja o vestă de salvare de 34,4 miliarde de euro, o sumă fără precedent de la începutul crizei Covid-19 și primită fără condiții de mediu obligatorii”.

Pentru a atrage atenția asupra riscului de finanțare de afaceri și practici poluante, participanții au afișat bannere cu mesaje ca “Our money- our future” (“Banii noștri - Viitorul nostru”), precum și câteva zeci de saci de bani care simbolizează cele 1.800 de miliarde de euro puse în joc.

Consilierul Greenpeace EU pentru politică climatică, Sebastian Mang, a declarat: “Liderii europeni ar trebui să utilizeze banii publici pentru a finanța un viitor ecologic și just pentru toți, nu pentru a menține industriile poluante în viață. Ultimele păduri rămase ard în flăcări, ghețarii polari se topesc cu o viteză alarmantă și milioane de oameni solicită acțiuni - activități economice depășite și poluante, precum aviația, combustibilii fosili, agricultura industrială nu au ce să caute în investițiile europene pentru viitor. Guvernele au datoria de a conveni reguli și condiții clare pentru modul în care banii noștri vor sprijini regenerarea ecologică a Europei, investind în locuri de muncă verzi, energie regenerabilă, transport public și agricultură ecologică”.

Organizațiile au enumerat 21 de activități care nu trebuie să obțină fonduri UE de recuperare, ca de pildă: industria combustibililor fosili, extinderea aeroporturilor și autostrăzilor, mașini și camioane care folosesc combustibil fosil, nave diesel și cu motor, agricultura industrială, testarea pe animale vii (cu excepția cazului în care respectă criterii stricte ale UE), tăieri de pădure.

“Teoretic, se tot vorbește despre recuperarea ecologică, dar, în fapt, Planul de recuperare al UE nu reușește să ofere nici măcar cele mai de bază garanții de mediu. Combustibili fosili, vehicule cu motoare cu combustie, construcții de drumuri … Banii europeni pot fi utilizați practic pentru orice în propunerea Comisiei. Acesta este momentul adevărului: am discutat destul, avem nevoie de o țintă de cheltuieli ecologice clare și o listă de lucruri pentru care nu se pot folosi banii UE “, a precizat Luca Bonaccorsi, directorul Transport & Environment pentru finanțare sustenabilă, potrivit sursei citate.

 

Lasă un comentariu