CASĂ DE PIATRĂ!

Distribuie pe:

S-a încetățenit urarea de “casă de piatră”, de multe generații încoace, celor care își oficiază căsătoria și își întemeiază o familie. Sensul expresiei nu poate fi decât urarea de a avea o familie și o gospodărie trainică, o relație de iubire și înțelegere reciprocă, pentru a trece cu mai multă ușurință peste greutățile vieții. Cununia unui cuplu la Starea Civilă și la Biserică este un moment important din viața fiecăruia dintre noi. Nu întâmplător, Primăria Târgu-Mureș a regândit locul și ambianța unde să fie oficiate căsătoriile, și, s-a ales, dar s-a și amenajat spațiul adecvat, la Cetatea Medievală, astfel încât oficierea căsătoriilor să se poată desfășura atât în interior, în spații elegant amenajate, cât și în exterior, în funcție de starea vremii. Având în vedere restricțiile care au fost impuse, cauzate de pandemie, oficierea căsătoriilor se face în decorul natural din interiorul Cetății Medievale. Una dintre aceste oficializări de căsătorie s-a petrecut în ziua de sâmbătă, 18 iulie a.c., la Casa Căsătoriilor din Cetatea Medievală din Târgu-Mureș. Ofițer de Stare Civilă a fost Vasile Covaciu, iar mirii, Florin Săliștean, angajat al Oficiului Județean Mureș de Poștă, maestru de ceremonii / staroste, și Sabina Diana Timocea, educatoare. Nașii au fost Moni Fritsch și Tihi Pajint din Sighișoara, copiii Dorothea, Maximilian și Cataleya. Ineditul fericitului eveniment a fost că atât mirii, cât și nașii, părinții mirilor și rudele apropiate au purtat veșminte populare tradiționale românești, ungurești și săsești. Mireasa a fost îmbrăcată într-o rochie albă cu motive naționale tradiționale, reinterpretate într-un stil modern, iar mirele a purtat peste ia bărbătească o vestă tradițională din Maramureș. Nu întâmplător, Maria Mihale, interpreta de muzică populară din Borșa, i-a făcut cadou mirelui o traistă moroșănească. Fondul muzical a fost asigurat de “Taraful Ursarilor Ardeleni”, alcătuit din 11 persoane, având dirijor pe Ovidiu Tătar. Rugăciunea și mesajul de “casă de piatră” a fost rostit de preotul paroh Daniel Soțan, de la Biserica Ortodoxă Râciu. În timpul degustărilor de delicatese culinare și băuturi alese, la aparatura foto-video au trudit Ede, Adi, Ovidiu, Denes și Sorin. Nu ne rămâne decât să le urăm, și noi, mirilor: casă de piatră!

Lasă un comentariu