Dacă ,,țărâna nu laudă”, atunci cu siguranță se laudă. Mintea, rațiunea umană posedă o putere unică în Univers: puterea imaginației, a fanteziei, a închipuirii. Închipuirea de sine este de actualitate. Închipuitul e în vogă, la mare căutare, spre deosebire de opusul lui, demodatul, desuetul, anacronicul, deși închipuirea de sine îi confiscă închipuitului libertatea.
Închipuirea de sine se comportă ca o nouă limită, limitare pusă în calea dezvoltării spirituale a persoanei umane. Unele camioane sunt prevăzute cu un limitator de viteză, pe care camionagiul nu are voie să-l desființeze, în caz contrar fiind amendat. Acest dispozitiv este prevăzut de fabricant, pentru că așa cere legea circulației pe drumurile publice. Închipuitul însă își pune singur asemenea limitări, neglijând faptul că ,,fabricantul” l-a înzestrat cu posibilitatea de a-și spori eficacitatea gândirii. Orbit și obsedat de propria sa imagine, persudat de ea, ratează de altfel multe alte indicatoare foarte importante pe traseul spiritual al vieții proprii, devenind tot mai lent, mereu întârziat. Aș face aici o comparație între golul ulciorului lui Lao-Tzu și candelele goale ale fecioarelor neînțelepte (nebune) din Evanghelie (Matei 25, 1-13). În primul caz, Tao(golul) dă proprietate, sens, conferă utilitate și capacitate ulciorului de a se umple de înțelepciune și viață, în al doilea, candelele goale devin inutile. Pline de ele însele, închipuitele fecioare, nu se îngrijesc de umplerea sau (reumplerea) candelelor. Înaintea lor, ușa s-a închis, mai bine zis, le-a fost trântită în nas. Căci, la ce bun candele fără lumină? Au intrat la nuntă doar candelele pline, ceea ce mă face să înțeleg că sensul vieții este o nelimitată umplere a nelimitatului gol din noi. Omul are un destin sofianic (Blaga), neînțelegerea sau ignorarea acestuia înstrăinându-ne de Supranatural. Femeile din Evanghelie trebuiau să-și umple candelele cu ulei (fapte bune), dar să fie și atente (prin lucrarea trezviei) la apariția Mirelui și să devină astfel fiecare dintre ele un receptacol al Transcendenței. Cinci dintre ele au ratat momentul!
În consecință, lipsite de lumină, de înțelepciune, fecioarelor ne-bune li s-a interzis prezența la nuntă. Un vas frumos ornamentat, cosmetizat, ambalat, iese din uz, devine nefolositor, inutil, la masa Fiului de Împărat, dacă rămâne gol. Pentru a participa la Supranatural, naturalului îi mai trebuie încă ceva: să facă loc nelimitatului. Denaturalizarea naturalului înseamnă exact contrariul: opacitate. Florile plâng pentru că nu mai au lumină!
Limitările, constrângerile sau îngrădirile moral-spirituale seculare pot fi de multe feluri. Rolul lor comun este acela de a împiedeca anumite ,,accidente” ale spiritului, sufletului, intelectului. Unele împiedică intrarea în contact cu transcendența, cum ar fi, de pildă, un limitator spiritual, aparent bine intenționat, grijuliu, preventiv, și anume cultul persoanei. Acesta pune limite zbaterii, zbuciumului țărânii de a ieși din sine însăși, de a-și revela taina, misterul. Cugetul țărânii este redus la glasul rațiunii materiei, cărnii și voluptății ei, la desfătarea și plăcerea omului de a-și îmbiba mintea, ideile și inima în umezeala, igrasia unei țărâni închipuite. Din ,,chip al lui Dumnezeu” omul devine o simplă țărână închipuită: indiferent, nepăsător, apatic, monstruos. Pe scurt, amorf, dar foarte închipuit.
