* “Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudește sub soare? Un neam trece și altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! Soarele răsare, soarele apune și zorește către locul lui ca să răsară iarăși. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte și, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună; ochiul nu se satură de câte vede și urechea nu se umple de câte aude” (Eclesiastul cap. I, vers. 1-8).
***
2. “Nu te grăbi să deschizi gura ta și inima ta să nu se pripească să scoată o vorbă înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ; pentru aceasta să fie cuvintele tale puține. Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulțimea de vorbe. Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu, nu pierde din vedere să-l împlinești, că nebunii nu au nicio trecere; Tu însă împlinește ce ai făgăduit. Mai bine să nu făgăduiești decât să nu împlinești ce ai făgăduit. Nu îngădui gurii tale să tragă spre păcat trupul tău și înaintea trimisului lui Dumnezeu nu spune: A fost o rătăcire! Pentru ce să se mânie Dumnezeu de cuvântul tău și să nimicească lucrul mâinilor tale?” (Eclesiastul cap. 5, vers.1-5).
***
* “Mai de preț este un nume bun decât undelemnul cel binemirositor și ziua morții decât ziua nașterii. Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai de preț este un duh răbdător decât un duh semeț. Înțelepciunea este tot atât de bună ca și o moștenire de folos celor ce văd soarele. Socotește cu mintea faptele lui Dumnezeu; cine poate să îndrepte ceea ce El a strâmbat? În zi de fericire fii bucuros, iar în zi de nenorocire gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă, așa că omul să nu descopere nimic din cele viitoare (Eclesiastul cap. VII).
ECLESIASTUL este una din cele trei cărți poetice didactice ale Vechiului Testament, alături de Cartea lui Iov și Pildele lui Solomon și una din cele 6 cărți poetice ale Vechiului Testament, ce datează din sec. III î. Hr., tratând netemeinicia și deșertăciunea vieții umane. Eclesiastul este un discurs asupra vieții, condiției umane, societății și legilor ei, înțelepciunii, bogăției, oferind în același timp sfaturi și îndrumări pline de miez și înțelepciune pentru un mare avantaj de situații de viață. Titlul complet al cărții tradus din evreiește înseamnă: Cuvintele lui Kohelet, fiul lui David, rege în Ierusalim. Sensul cel mai vechi și mai cunoscut al termenului kohelet este acela de predicator sau cuvântător. Sinodul de Iamnia din anul 90 d. Hr. i-a condamnat pe aceia care contestau canonicitatea cărții. Cartea este atribuită lui Solomon, cuprinde 12 capitole și are drept scop să învețe pe om cum trebuie să-și orânduiască viața ca să ajungă să se bucure de fericirea trecătoare de pe acest pământ.
Eclesiastul enunță unele legi naturale și sociale:
*** - “Soarele, vânturile, râurile, neamurile toate urmează ciclic aceleași mișcări și aceeași necurmată frământare”.
*** - “Urechea funcționează continuu, chiar și atunci când dormim - ea continuă să audă sunete, dar creierul le înăbușă”.
*** - “Tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci, și la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut, și Dumnezeu face așa pentru ca lumea să se teamă de El”.
*** - “Nu este lucru mai bun pentru om ca acela de a se veseli în familie cu cei dragi, pentru că această veselie trebuie să-l însoțească în mijlocul muncii lui în toate zilele vieții pe care i le-a dat Dumnezeu sub soare”.
P.S. Heinrich Heine, poet evreu convertit la creștinism: “Cine l-a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în Sfânta Scriptură și cel ce nu l-a cunoscut niciodată, acela găsește aici adierea cuvântului Dumnezeiesc”.
