ÎN PANDEMIE, APROAPE JUMĂTATE DINTRE ROMÂNI ȘI-AU RENOVAT LOCUINȚELE!

Distribuie pe:

În ultimele șase luni, de la debutul pandemiei de Covid-19, peste 40% dintre românii din mediul urban și-au renovat ori și-au amenajat locuința, arată un studiu cantitativ de marketing, realizat de iSense Solutions.

Cei mai preocupați de amenajarea locuinței au fost orășenii cu vârsta între 35 și 40 de ani, nu mai puțin de 46% dintre ei făcând demersuri pentru a-și renova sau amenaja locuința în ultima jumătate de an.

De asemenea, aproape jumătate (48%) dintre românii din mediul urban cu venituri personale de peste 3.000 lei net s-au implicat în astfel de activități. Cele mai mari investiții s-au făcut în zugrăvit sau vopsit pereții (61%), 48% au cumpărat decorațiuni (draperii, tapet, tablouri, covoare etc.), 43% au cumpărat mobilă (canapele, paturi, fotolii, scaune etc.), 42% au îngrijit grădina sau terasa, iar 37% și-au cumpărat diverse unelte (achiziționarea de unelte a fost făcută mai mult de cei care locuiesc în București - 60%).

Alte lucrări efectuate de către cei care au renovat sau și-au amenajat locuința în ultimele șase luni includ lucrări de modificări sau amenajări la instalațiile sanitare (31%), modificări sau amenajări la instalația electrică sau de iluminat (24%) și schimbarea ușilor sau a geamurilor (19%).

Pe de altă parte, epidemia de coronavirus și schimbările economice generate de aceasta au dus la amânarea sau anularea planurilor de renovare sau amenajare a locuinței tot pentru 4 din 10 români din mediul urban. Cei care au fost nevoiți să ia această decizie au fost mai degrabă cei cu venituri până în 1.500 lei venit personal net (46%) și cei din zona nord-est a țării (45%).

Cu toate acestea, intenția de a renova sau amenaja locuința în următoarele 6 luni este ridicată: nu mai puțin de 54% dintre românii din mediul urban declară că își doresc să se implice în acest proces, iar procentul este și mai ridicat în rândul celor cu venituri mai mici (64%).

*

Datele prezentate fac parte din studiul omnibus săptămânal, reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor. Au fost 500 de interviuri online în fiecare săptămână. Grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%.

Lasă un comentariu