ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ECHIPELE DIN LIGA I CARE VOR PARTICIPA ÎN CUPELE EUROPENE

Distribuie pe:

Federația Română de Fotbal a făcut câteva precizări în ceea ce privește participarea echipelor din Liga I în cupele europene, în sezonul 2020/2021. “În urma demersului făcut de Federația Română de Fotbal, în contextul dialogului pe care-l are cu Ministerul Tineretului și Sportului și cu Ministerul Sănătății, Guvernul României a specificat în Hotărârea nr. 35 / 15 iulie 2020, art. 21, punctul l, că membrii delegațiilor sportive internaționale, care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, sunt scutiți de măsura carantinei și a izolării, în condițiile legii. În ceea ce privește deplasările externe pe care echipele românești vor fi nevoite să le facă, situația este diferită de la stat la stat. Dar precizăm că unele dintre țări au, de asemenea, specificate anumite excepții pentru delegațiile sportive, așa cum se întâmplă și în cazul României”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

 

UN NOU SISTEM COMPETIȚIONAL ÎN LIGA 1?

Înmulțirea cazurilor de COVID-19 în fotbalul românesc a dus la amânarea mai multor partide, iar programul din Liga 1 a fost dat peste cap. Dinamo, cu 21 de cazuri de infectare cu noul virus, are deja 4 restanțe. CFR Cluj (26 de cazuri) are un meci în minus, cu FCSB, dar conform reglementărilor UEFA, playoff-ul trebuie să se încheie în exact o săptămână, pe 3 august 2020. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că “are îndoieli că Liga 1 se mai poate termina pe teren”, în acest context. “E o perioadă de mare incertitudine pentru fiecare dintre noi. E, de altfel, cea mai mare criză cu care fotbalul s-a confruntat vreodată. Nici măcar cel de-Al Doilea Război Mondial nu a fost fotbalul blocat complet, așa cum s-a întâmplat timp de 3 luni de zile acum. Dacă vorbim de toate celelalte eșaloane fotbalistice, cu excepția Ligii 1 și a playoff-ului de la Liga a 2-a, intrăm deja în cea de-a șasea lună de blocaj. Situația cu care ne confruntăm astăzi era una inevitabilă, câtă vreme echipele au ieșit din cantonamentele centralizate, iar măsurile stabilite prin protocolul medical nu au mai fost respectate. De aceea, într-o situație de criză, cea mai mare greșeală ar fi să rămânem în aceeași logică de gândire ca cea de dinainte de criză. Revenind la Liga 1, astăzi, personal, am îndoieli că se mai poate termina pe teren. Protejând integritatea competiției, sănătatea și siguranța jucătorilor și a celorlalți participanți, precum și debutul următorului sezon. Dacă mă întrebați de despăgubiri, acestea ar putea fi suportate de către LPF, dacă există rezerve financiare, din anii precedenți, împrumuturi sau, dacă nu, direct de către cluburi. În același timp, nu cred că trebuie exclusă varianta dialogului și purtate negocieri cu deținătorul de drepturi TV, astfel încât să nu se mai reducă încă o sursă importantă de venituri pentru cluburi. Totodată, cred că cluburile ar trebui să discute despre oprirea acestui sezon competițional sau, cel puțin, al playout-ului. Nu vom putea să amânăm la nesfârșit finalul acestui sezon competițional. Cluburile trebuie să stabilească și data de încheiere a acestui sezon, care a tot fost modificată și inclusiv ce se întâmplă cu echipele care nu pot participa la joc. De asemenea, cluburile trebuie să propună și când vor să înceapă următorul sezon, precum și în ce format competițional, dacă au de gând să facă o astfel de propunere”, a declarat Răzvan Burleanu. Președintele FRF a avansat și ideea unui nou sistem competițional în Liga 1, începând din sezonul următor. O decizie va fi luată după ședința care va avea loc luni, 3 august.

“Noi, ca federație, am înaintat acum doi ani o propunere de creștere a numărului de echipe de la 14 la 16 în Liga 1. În spatele acestei propuneri stă un studiu realizat de federație, împreună cu UEFA și cu o companie internațională de prestigiu în acest domeniu, care a analizat toate aspectele. Cum ar fi audiențele TV, incertitudinea rezultatului unui meci, numărul de spectatori, infrastructură, stabilitate financiară. Deja, când discuți despre schimbarea sistemului competițional, obiectivul pe care noi, ca federație, ni l-am asumat încă din 2014, a fost acela de a dezvolta sustenabil fotbalul din România. De aceea, astăzi, considerăm că cel mai bun sistem competițional din Liga 1 ar fi cel cu 16 echipe, sistem playoff-playout, și cu un meci de baraj între cea mai bună echipă din playout și ultimul loc calificabil în Europa din playoff. Această schimbare am fi văzut-o oportună pentru sezonul 2021-2022, dar dacă cluburile, LPF și deținătorii de drepturi consideră că poate fi implementată încă de acum, cu siguranță Federația va susține acest demers. O decizie în acest sens putem să luăm abia în ședința din 3 august, când vom avea o întâlnire de Comitet Executiv, iar pe agenda de lucru a acestui Comitet Executiv se află și dezbaterea despre sistemul competițional la nivelul Ligii 1”, a mai spus Răzvan Burleanu.

 

COSR A DEZVĂLUIT CUM VA ARĂTA ECHIPAMENTUL DE PREZENTARE DE LA TOKYO

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a prezentat, în cadrul unui eveniment special organizat la Centrul Olimpic de la Izvorani, echipamentul oficial al delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Campioni olimpici și alți sportivi români care țintesc o medalie la competiția de care ne mai desparte un an au urcat pe scenă îmbrăcați în noul echipament: gimnastul Marian Drăgulescu, trăgătoarea Laura Coman, canotorii Ionela Cozmiuc, Ciprian Tudosă, Mihai Țigănescu, Marius Cozmiuc, luptătoarea Alina Vuc, baschetbalistele Ancuța Stoenescu, Gabriela Mărginean, canoiștii Cătălin Chirilă, Victor Mihalachi, înotătorul Robert Glință și scrimera Ana-Maria Popescu. Echipamentul oficial al delegației României este personalizat cu logo-ul Team România pe piept, aceleași însemne fiind imprimate și pe gențile sportivilor. “Azi ar fi trebuit să asistăm la defilarea sportivilor români la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Câțiva dintre campionii României au venit azi, aici la Izvorani, pentru a face o repetiție, înainte de a urca pe podiumul olimpic. Astăzi au dorit să îmbrace echipamentul olimpic pentru a fi mai aproape de momentul Jocurilor Olimpice. Această pandemie a afectat întreaga lume, inclusiv pe noi, lumea sportului”, a declarat președintele COSR, Mihai Covaliu. Jocurile Olimpice au fost amânate pentru vara lui 2021, din cauza pandemiei COVID-19. La evenimentul la care a fost invitat și președintele FRF, Răzvan Burleanu, au mai participat membrii Adunării Generale a COSR, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, dar și ambasadorul Japoniei, Hitoshi Noda. Echipa de fotbal a României va participa la Jocurile Olimpice pentru prima dată, din 1964 încoace. Calificarea a fost obținută datorită performanței naționalei U21 la EURO 2019, atunci când tricolorii pregătiți de Mirel Rădoi au ajuns până în semifinalele competiției. Echipamentul de joc al naționalei de fotbal de la JO va fi creat de Joma, pe baza propunerii câștigătoare realizată de unul dintre suporterii tricolori.

 

SIMONA HALEP ȘI-A ANUNȚAT RETRAGEREA DE LA PALERMO

Simona Halep (2 WTA) și-a anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, retragerea de la turneul din Palermo. Oliviero Palma, directorul turneului de la Palermo, și-a exprimat, duminică, “dezamăgirea profundă” după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din competiția italiană. El a menționat că românca a primit o scrisoare oficială în care-i transmitea că nu va trebui să intre în carantină, în Italia. “Am aflat cu mare amărăciune decizia numărului doi mondial de a renunța la participarea la Palermo Ladies Open. Ieri eram optimiști și am informat staff-ul Simonei Halep că sportivii profesioniști nu sunt obligați să intre în carantină. Ruggero Razza, responsabil regional pentru sănătate, căruia îi mulțumim pentru promptitudine și claritate, i-a trimis direct lui Halep o scrisoare oficială în care îi explica faptul că ordonanța Ministerului Sănătății nu se aplică în cazul muncitorilor, astfel că nici în cazul jucătorilor de tenis profesioniști. Totuși, staff-ul lui Halep ne-a comunicat doar decizia finală, anulându-ne toate eforturile. Suntem supărați și profund dezamăgiți”, a spus Palma. Deținătoarea trofeului de la Wimbledon a explicat că decizia sa vine pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de coronavirus din România și din cauza anxietăților sale, din acest moment, referitoare la cursele aeriene internaționale. “Având în vedere creșterea recentă a cazurilor de COVID-19 în România și anxietățile mele, din acest moment, cu privire la călătoriile aeriene internaționale, am luat decizia grea de a mă retrage de la turneul din Palermo. Vreau să le mulțumesc directorului turneului și ministerului italian al sănătății pentru toate eforturile depuse pentru participarea mea și îmi doresc ca turneul să aibă parte de o săptămână de succes”, a anunțat Simona Halep, duminică, prin intermediul paginii sale de Facebook. După cinci luni de la suspendarea circuitului feminin, din cauza pandemiei de coronavisrus, Palermo Ladies Open, de categorie WTA International, va începe la 1 august, cu meciurile din calificări. Partidele de pe tabloul principal sunt programate din 3 august.

 

 

TÂRGUMUREȘEANUL SERGIU HANCA ȘI CORNEL RÎPĂ AU CUCERIT CUPA POLONIEI, DUPĂ O FINALĂ NEBUNĂ DECISĂ ÎN PRELUNGIRI

KS Cracovia, cu fotbaliștii români Sergiu Hanca și Cornel Rîpă titulari, a cucerit Cupa Poloniei după ce a învins cu 3-2, în prelungiri, pe Lechia Gdansk. Cornel Rîpă și târgumureșeanul Sergiu Hanca au fost titulari în victoria de poveste a Cracoviei. În urma victoriei obținute, KS Cracovia și-a câștigat dreptul de a juca în preliminariile Europa League, sezonul viitor. Este prima Cupa a Poloniei din istorie, câștigată de KS Cracovia, care mai are cinci titluri în visterie, toate înainte de 1950. Practic, a fost primul trofeu câștigat de KS Cracovia, după 72 de ani, de la ultimul titlu cucerit în 1948.

 

URIAȘUL BASCHETBALIST ROMÂN ROBERT BOBROCZKY ȘI-A GĂSIT UN NOU ANGAJAMENT ÎN SUA

Baschetbalistul român, Robert Bobroczky (20 de ani), înalt de 2,34 metri, și-a găsit echipă unde să evolueze sezonul viitor. Al doilea cel mai înalt baschetbalist în activitate, după Paul Sturgess, baschetbalistul născut la Arad a semnat cu Universitatea Rochester, care activează în NAIA, sora mai mică a NCAA. Robert Bobroczkyi a activat 4 ani la SPIRE Institute din Geneva, Ohio, după ce activase la clubul de amatori Stella Azzura din Roma, Italia. “Suntem încântați să anunțăm faptul că Robert se pregătește cu noi. Este dornic să joace și își dorește foarte mult să muncească și să capete forță, în speranța de a asimila forța unui meci de colegiu. Înălțimea sa nu va putea fi egalată, iar talentul său de coordonare poate fi o armă”, a declarat antrenorul celor de la Rochester, Klint Pleasant. Rob Bobroczkyi suferă de gigantism și nu dispune de o forță musculară prea dezvoltată, iar din acest motiv are foarte mult de pierdut în meciuri. Dacă se pune pe picioare la Rochester, Rob poate deveni un jucător important de baschet.

 

Lasă un comentariu