Deviza latină înscrisă pe emblema Parisului, “Fluctuat nec mergitur”, cu sensul “Izbit de valuri, dar nu se scufundă”, pare să fie îndemnul cel mai potrivit, adresat lumii, pentru a rezista și a reveni de pe urma ravagiilor pe care încă le produce noul coronavirus, cu nume de stea pierdută în cosmos: Covid-19. Se folosesc termeni clinici pentru a caracteriza ceea ce se întâmplă ca urmare a acestui tsunami epidemiologic. Epicentrul a fost într-o regiune centrală a Chinei, s-a declanșat cândva la sfârșitul anului trecut și apoi s-a amplificat oarecum aleatoriu spre câteva zone din Asia, Europa, SUA și, treptat, spre alte regiuni ale lumii. Se spune că omenirea trece printr-un șoc post-traumatic, cu consecințe în toate planurile: medical, social și cultural, economic, ecologic, psihologic și spiritual, politic și geopolitic. Niciodată un asemenea cataclism nu a avut proporții atât de extinse, iar sociologii vorbesc despre “un fenomen social total”. Consecințele lui sunt deja numeroase și grave, dar ele se vor resimți pentru multă vreme. Se crede că, după pandemie, lumea se va schimba, dar, de fapt, schimbarea se produce, și încă în formă radicală. Va fi nevoie să ne reinventăm în felul nostru de a gândi, de a acționa.
Care este tabloul efectelor? Putem trece în revistă doar câteva, pentru că fiecare dintre aceste secvențe sociale sunt deja examinate amănunțit de oameni obișnuiți și de specialiști. Primul palier este, desigur, cel sanitar. La ora la care redactam acest articol, numărul cazurilor de coronavirus depășesc deja 16 milioane, iar totalul deceselor se apropia de 650.000. Cifrele ar fi aproximative, întrucât în multe țări se pare că au fost înregistrați doar cei care au murit în spitale. Cei ținuți sub observație, în diverse stadii, sunt de ordinul milioanelor. Cifrele sunt realități reci, valori statistice, dar fiecare caz în parte reprezintă tot atâtea drame individuale. Efectul psihosocial este considerabil, deoarece măsurile izolării sau carantinei impuse peste tot în lume au produs peste noapte modificări comportamentale, de la cele foarte negative, la fenomene inverse, cum ar fi întărirea raporturilor familiale, descoperirea ori regăsirea valorilor spirituale. Însă, cele negative sunt preponderente. Consecințele economice se văd, de pe acum, în termeni foarte gravi, iar specialiștii cred că vor fi profunde și de lungă durată. Pentru a caracteriza situația, se vorbește nu doar în termeni economici, precum depresiune sau recesiune generalizată, ba chiar de “hibernare” sau “comă indusă” (Paul Krugman) și se evocă necesitatea unei reziliențe, o rezistență la torsiunile pe care le produce și le va avea actuala criză la nivel economico-financiar. În astfel de condiții, recuperarea economică va fi dificilă, iar în contextul ei se vor produce probabil și unele reașezări pe scena geopolitică. Se speră ca efectele acestui fenomen global să fie pozitive, cel puțin pe plan ecologic, fiind de așteptat o nouă percepție cu privire la resursele naturale ale Terrei, la poluare, dar și la comportamentul uman bazat pe consum iresponsabil, concepții hedoniste și o iluzie a dezvoltării ilimitate. Va rămâne actual spectrul foametei grave, în multe zone ale lumii, și se va vorbi probabil despre profitorii crizei.
Pandemia a modificat semnificativ regulile jocului și ierarhia valorilor, sub multe aspecte. Invocând teama de moarte, unele guverne au impus măsuri de supraveghere și control care lezează drepturile omului și limitează libertățile. Iar, odată instituite, acestea ar putea să fie nu doar circumstanțiale, ci să se manifeste ca o nouă cutumă în funcționarea sistemelor politico-sociale. Totodată, gestionarea pandemiei poate pune în criză sistemele liberale. China, acuzată deschis de Washington că a manipulat datele cu privire la începerea epidemiei și gestionarea ei pe plan intern, s-a prezentat ulterior ca un fel de salvator mondial, practicând ceea ce s-a numit “diplomația măștilor” și devenind unul dintre principalii furnizori ai produselor absolut necesare pentru prevenirea răspândirii molimei. De aceea, mulți analiști nu exclud posibilitatea ca rivalitățile americano-chineze, deja preexistente pe tema hegemoniei mondiale, să capete forma unei schimbări de paradigmă în sensul dezoccidentalizării și deglobalizării scenei politice a lumii.
Nu este vorba doar de bătălia între două sisteme reprezentate, pe de o parte, de China (care poate avea alături Rusia, Turcia sau Iran), iar pe de altă parte, de Occident (SUA, Europa și lumea guvernelor democratice), grila finală însemnând configurarea viitoarei ordini mondiale. Acestor bătălii de reconfigurare li se va adăuga și nevoia unei deglobalizări, ai cărei termeni rămân să fie definiți. Din cauză că pandemia a scos în evidență fragilitățile unei gândiri economice care a văzut, de exemplu, doar avantaje financiare în delocalizările unor industrii către producători cu mână de lucru mai ieftină, cum ar fi China sau India, dar a lăsat descoperite domenii strategice, precum producția de bunuri sanitare de primă necesitate. Marile economii occidentale au descoperit că nu dispun de suficiente mijloace pentru a produce simple măști, mănuși de protecție sau ventilatoare pe care au fost nevoite, cu toate riscurile, să le importe din alte părți, și anume exact din regiunile care au beneficiat de pe urma delocalizărilor. Chiar și alte produse și-au dovedit o valoare strategică, iar schimbarea îndeamnă la o altă abordare teoretică și practică.
Se vorbește despre o ordine mondială post-liberală, care va menține sau va accentua alte sau aceleași, rivalități în termenii unor noi realități și ai regândirii priorităților. Se instalează un sentiment premonitoriu că pandemia va lăsa o amprentă puternică asupra modului nostru de viață, că vor rămâne în libertate agenți patogeni la fel de puternici, cum ar fi întărirea funcțiilor coercitive ale statului, redefinirea normalității și a bunăstării atât de râvnite. Cu atâtea milioane de oameni intrați în șomaj tehnic, cu desființarea unor întreprinderi sau aplatizarea altora, cu o scădere dramatică a cererii în anumite domenii, în afară de cele ale menținerii supraviețuirii, redresarea economică va fi lentă. Iar modul de viață al multora se va modifica, cel puțin pe termen scurt, prin reducerea consumului excesiv, în condițiile scăderii severe a resurselor financiare.
Multe guverne vor trebui să dea socoteală, pe plan intern, pentru felul cum au gestionat criza, iar populismul, deocamdată în surdină, ar putea reveni. Protecționismul și naționalismul regăsit vor impune identificarea altor mecanisme de guvernantă globală. Cel mai apropiat exemplu este chiar Uniunea Europeană, unde pandemia a dus la reluarea controlului național al resurselor și politicilor sanitare și economice, cu un rol de sprijin și coordonare din partea Bruxelles-ului. Va fi posibil un nou plan Marshall în cadrul UE? Vor ieși mai întărite entitățile statale sau va crește coeziunea către o Europă robustă, cu alt mod de funcționare? Cum va arăta mâine UE, cu un rol deja diminuat pe scena internațională, când bătălia dintre giganții lumii (SUA și China, în primul rând) va rezerva continentului nostru un rol secund? Sigur că intervin și alte variabile, cum ar fi menținerea sau nu a actualei conduceri la Casa Albă, după alegerile din noiembrie, asumarea sau nu de către China a greșelilor comise, acceptarea de către diverși factori din Rusia că au continuat să disemineze fake news, și în timpul crizei, pentru a slăbi, din interes strategic, anumite state sau regiuni. Sau ce rol va juca în viitor ONU, a cărei contribuție a fost foarte redusă în timpul pandemiei, ori alte instituții din sistemul său, cum ar fi OMS, vehement contestată de Washington? Și încă: va slăbi în continuare multilateralismul, iar suveranismul va câștiga teren?
Iată că se ivesc întrebări dramatice, dar și altele vor avea nevoie de răspunsuri, cum ar fi cele privind gestionarea migrațiilor, a valurilor ulterioare de pandemie, posibil alimentate dinspre Africa sau din regiuni încă nu atât de grav afectate. Pentru a păstra optimismul, e de sperat ca, în locul politicii “se salvează cine poate”, să se impună gândirea unei mai solide coordonări și solidarități internaționale, a recuperării încrederii și întăririi democrației, ca valori câștigate, a creșterii sentimentului că aparținem aceleiași umanități.
