30 IULIE - ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PRIETENIEI

Distribuie pe:

În fiecare an, pe 30 iulie se sărbătorește Ziua Prieteniei. O inițiativă ce urmează propunerii lansate de UNESCO, preluată de Adunarea Generală a ONU în anul 1997 și adoptată oficial în 2011, cu scopul de a stabili punți de legătură, conexiuni și empatii între persoane, comunități și popoare, indiferent de etnie ori de rasă, fiindcă, dincolo de relațiile individuale, conceptul de prietenie este mult mai extins și complex.

La baza acestei adoptări a stat și Deceniul Internațional de promovare a unei culturi a păcii și non-violenței pentru copiii lumii în 2001-2010, prin Rezoluția A/RES/53/25, din anul 1998.

De fapt, afaceristul american Joyce Hall este primul care a propus o zi internațională a prieteniei, lansând pe piață, în anul 1910, cărțile poștale Hallmark. Inițial el alesese data de 2 august, deoarece ziua coincidea cu sezonul vacanțelor, moment în care oamenii își trimiteau cărți poștale, dar propunerea și-a pierdut repede popularitatea, gestul devenind mai mult o obligație socială. Ulterior, Nane Annan, soția fostului secretar general al ONU Kofi Annan, a propus ca personajul de desene animate Winnie the Pooh să devină ambasadorul ONU al prieteniei, dar demersurile sale nu au fost puse în practică.

ONU propune statelor membre să sărbătorească această zi în același timp cu celelalte evenimente locale, obiceiuri naționale sau regionale, inclusiv prin activități educaționale, tocmai pentru a se conștientiza valoarea relațiilor de prietenie.

Ziua Prieteniei este sărbătorită și în Argentina și Brazilia, dar pe data de 20 iulie, în timp ce în Finlanda și Estonia coincide cu Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie.

Tinerii din Asia și Orientul Mijlociu obișnuiesc să își dăruiască reciproc o brățară, simbol al prieteniei pe care și-o poartă, podoaba având valoare sentimentală datorită culorilor din care este țesută, acestea aratându-i persoanei cât de mult este apreciată: Roșu este asociat cu forță, putere și energie; Verde înseamnă bună-dispoziție; Albastru înseamnă speranță, încredere și protecție; Bleu este culoarea dorinței de interacțiune cu ceilalți.

Sărbătorită în compania persoanelor dragi, prin telefon sau corespondență, prietenia adevărată trăiește datorită sincerității și încrederii, nu are granițe de spațiu sau de timp.

Lasă un comentariu