JURNAL DE CAMPANIE AGRICOLĂ

Distribuie pe:

În județul Mureș, campania de recoltat la cerealele de toamnă este în plină desfășurare, chiar dacă capriciile meteorologice din iulie au provocat o întârziere de două săptămâni. Potrivit datelor operative, oferite de doamna ing. Silvia Jude - șef serviciu producție vegetală, la Direcția pentru Agricultură a județului Mureș, am reținut că din 29.880 hectare cultivate cu grâu de toamnă, până la această dată sunt secerate 16.240 de hectare. La nivel de județ se preconizează realizarea unei producții totale de 140.000 tone grâu pentru panificație. Având în vedere faptul că necesarul județului la grâu de panificație, pentru consumul populației, este de 90.000 tone anul, înseamnă că avem asigurat grâul pentru pâinea noastră cea de toate zilele. Oarecum descoperit, județul Mureș a rămas la capitolul grâu pentru sămânță, loturile semincere la grâu de sămânță sunt înființate doar pe 301 hectare. O posibilă salvare vine din partea Stațiunii de Cercetare și Producție Zootehnică din Sângeorgiu de Mureș, unde sunt înființate loturi semincere cu grâu și triticale, din soiuri românești, valoroase, pretabile în zona noastră. În vremea de glorie a socialismului, în județul nostru se acorda o atenție deosebită spațiilor de depozitare. Înainte de campania de recoltare exista o comisie formată din activiști PCR, de la Direcția Agricolă, Metrologie, Întreprinderea de valorificare a produselor agricole, fosta ICAPA, care verifica și întocmea un proces verbal de autorizare. În democrație, autorizarea se face de specialiștii Direcției pentru Agricultură cu sprijinul pompierilor. Sunt autorizate 85 de depozite, cu o capacitate totală de 229.000 tone, cereale, grâu orz și porumb boabe. Silozul de cereale din Târgu-Mureș, dat în folosință prin anii 1985, o adevărată bijuterie, construit după un proiect întocmit de specialiști români și executat tot de o firmă din România, cu o capacitate de 90.000 de tone, deservit de o linie de garaj CFR, amplasat strategic lângă moara și fabrica de pâine MOPAN, destinat să asigure rezerva de grâu pentru populația județului și pentru export în situații de calamități, a ajuns după “revoluția furată”, la fel ca multe obiective strategice, în proprietatea străinilor. La începutul demolării economiei românești, cozile de topor ajunse la putere în România l-au vândut unei firme din Grecia - Laulis, apoi l-a cumpărat moara Titan, din București - tot cu stăpâni străini. În prezent, silozul este în proprietatea firmei Goudmills. N-am reușit să aflu dacă se achiziționează grâu de la agricultorii mureșeni. Am mai reținut că, prețul de achiziții la grâul din recolta anului 2020, la nivel de județ, este de 0,72 - 0,82 lei/kg, un preț în creștere datorită producțiilor modeste din sudul țării.

La capitolul arături de vară, fermierii mureșeni, marea majoritate profesioniști de mare ținută, au arat 3.580 de hectare, o suprafață relativ modestă, poate și din cauză că nu s-a eliberat mai din timp terenul de culturile cerealiere de toamnă. În ce privește cultura porumbului pentru boabe pe cele 77.267 hectare, până la această dată sunt șanse să se realizeze o producție record. Realitatea din câmp demonstrează profesionalismul fermierilor mureșeni…, faptul că am fost și vom rămâne cei mai buni din România.

 

Lasă un comentariu