Este virtutea prin care creștinul pune cuvenita măsură în faptele vieții sale: în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, minte, vorbe și în toată purtarea sa. “Să umblăm cuviincios ca ziua, nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și fapte rușinoase, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte”. (Rom. 13, 13-14) Virtutea cumpătării cere stăpânirea poftelor. Sfântul Apostol Petru mai spune că pe lângă știință omul trebuie să aibă și cumpătare. (II Petru 1,6) Cumpătarea nu îngăduie mai multe trebuințe decât cele pe care le avem în firea noastră și împiedică crearea de trebuințe prisositoare. Prin aceasta, cumpătarea se arată folositoare atât trupului, cât și sufletului, căci pune frâu și îndemnului la păcat. Călcarea cumpătării se răsfrânge foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli îndelungate, chin și chiar moarte. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Lipsa de înfrânare în mâncare consumă și putrezește trupul omenesc și-l roade cu suferințe, până ce e distrus printr-o boală îndelungată. (Sfântul Ioan Gură de Aur, cuvântarea 29, la Epistola către evrei, Miguie, PGXXXIII, Col. 208) Roadele virtuții cumpătării sunt: blândețea, smerenia, buna cuviință în vorbă și purtare, sănătatea trupească și sufletească.
