“STATUL DE DREPT” ÎȘI ARATĂ COLȚII: COMISIA EUROPEANĂ REFUZĂ SĂ FINANȚEZE ȘASE ORAȘE DIN POLONIA PE MOTIV CĂ NU SUSȚIN ACTIVITĂȚILE HOMOSEXUALILOR

Distribuie pe:

Invocând faptul că autoritățile locale “nu respectă statul de drept și valorile fundamentale ale Uniunii Europene”, Comisia Europeană refuză să finanțeze șase orașe din Polonia, care s-au declarat “zone libere de LGBT” (homosexuali, lesbiene, transsexuali, travestiți etc. - n.n.). Potrivit președintelui CE, Ursula von der Leyen, “prin tratatele noastre în Europa ne dorim să ne asigurăm că fiecare european are libertatea să fie cine vrea, să trăiască unde își dorește, să iubească pe cine simte și să țintească cât de sus vrea”.

La rândul său, Helena Dalli, comisarul european pentru egalitate, a scris pe o rețea de socializare că valorile susținute de Uniunea Europeană ar trebui să fie respectate de toate autoritățile din statele membre. Printre valorile europene obligatorii, Dalli include homosexualitatea: “Valorile și fundamentele Uniunii Europene trebuie să fie respectate de toate statele membre și de toate autoritățile. Din acest motiv, șase orașe din Polonia care refuză să susțină comunitatea LGBT nu vor primi finanțări”, a spus Helena Dalli.

În context, este vorba de finanțarea din fonduri UE a unui proiect privind “înfrățirea” mai multor orașe din Uniune, în valoare de 25.000 de euro, despre care Comisia crede că “trebuie accesate de toți europenii”, însă nu pare a fi dispusă să îi includă și pe acei europeni care au credințe și convingeri conservatoare.

În timp ce atitudinile Poloniei față de homosexualitate progresează încet, căsătoria între persoane de același sex nu este legală, iar țara, preponderent catolică, rămâne una dintre cele mai conservatoare și mai restrictive din Europa față de persoanele LGBT.

În martie, Observatorul Internațional al Drepturilor Omului a declarat că o treime din orașele poloneze s-au declarat “libere de ideologia LGBT”, încă din 2019. (sursa și foto - edition.cnn.com) (I.S.)

 

                                                                                                                                                                                                                

Lasă un comentariu