ATENȚIE! E COD ROȘU DE EPUIZARE TERMICĂ!

Distribuie pe:

Temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade ziua și disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar în cursul nopților, temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade (nopți tropicale).

Ce trebuie să știți despre epuizarea termică:

1. Nedecelată și netratată la timp, epuizarea termică evoluează spre forme clinice severe ce pot merge până la șoc termic și deces.

2. Apare prin depășirea posibilităților de adaptare a organismului la temperaturi ce se mențin crescute pe durata a mai multe zile.

3. Se manifestă prin instalarea de semne neuropsihice precum oboseala marcată, astenie, apatie, somnolență, cefalee, amețeli, însoțite de cele tegumentare precum transpirații excesive, horpilații (piele de “găină”) și cardiovasculare uneori severe, hipotensiunea ortostatică (cădere tensională la ridicarea în picioare) și tahicardie.

4. Cei mai afectați de epuizarea termică sunt copiii și vârstnicii, pacienții cu patologie cardiovasculară și obezii, precum și cei care stau în apartamentele încinse de la ultimul etaj sau în autoturismele fără aer condiționat.

5. Tratamentul constă în scăderea temperaturii corpului prin: consumul de lichide reci (Nu alcool!), dușuri reci sau utilizare de prosoape umede și ventilație (!Nu aplicați alcool pe piele), odihnă într-un mediu răcoros, eventual cu aer condiționat), cu picioarele ridicate peste nivelul inimii. Dacă starea clinică nu se ameliorează, sunați la 112.

6. Pentru a nu ajunge în astfel de situații nu țineți geamurile deschise când este foarte cald și nu gătiți la orele amiezii. Aerisiți la primele ore ale diminteții, utilizând curenți de aer, evitați utilizarea electrocasnicelor ce generează căldură și împiedicați acțiunea razelor solare prin jaluzele, materiale textile ude. Dacă nu aveți aer condiționat, petreceți câteva ore zilnic în spațiile publice răcoroase.

 

Lasă un comentariu