Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale, vorbește despre întunecarea minții, care este urmarea îndreptării ei de Dumnezeu. El spune: „Mintea despărțită de Dumnezeu se face dobitoceasă sau drăcească". Atunci, mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului și ale trupului se tulbură. În continuare, spune că, întrucât și-a pierdut mișcarea firească și s-a abătut de la calea firească, mintea poftește la lucruri aparținând altora și nu se mai satură de iubire și de avuții. Ea se lasă în voia plăcerilor trupești și desfătarea sa nu cunoaște margini sau măsură. Prin lucrarea ei își necinstește numele, totuși, dorește să fie cinstită de toți. Vrea ca toți să o lingușească, să fie de acord cu ea, împreună lucrătoare, iar când nu se întâmplă se umple de mânie. Mânia și sălbăticia față de aproapele o fac asemenea șarpelui. Și așa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica și pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea a împreună lucrării cu începutul răutății. Astfel, din pricina relei funcționări a minții, atât patimile trupului, cât și cele ale sufletului se dezlănțuie. Omul poate ajunge la nebunie, iar în această stare, putem spune, cu certitudine, că omul nu se poartă normal. Este antisocial. Mai mult de atât, tot o urmarea căderii este și stăruirea închipuirii și a gândurilor rele care ne stăpânesc memoria.
