Trezvia înseamnă starea de atenție, priveghere duhovnicească. Hristos a spus ucenicilor: “Privegheati și vă rugați”. (Matei 26,41) De asemenea, Apostolul Pavel poruncește ucenicilor săi: “Iar tu priveghează în toate”. (2 Tim 4,5) Deci trezvia este priveghere duhovnicească - gătirea minții spre a nu primi niciun gând ispititor. După Sfinții Părinți, trezvia este adunarea sau păzirea rațiunii inimii, astfel ca să nu pătrundă în ea niciun gând care ar putea pune început săvârșirii păcatului. Trezvia este strâns legată de rugăciune. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, trezvia păstrează mintea curată de ademenirile ispitei, iar rugăciunea aduce harul în inima omului. Deci trezvia împreună cu rugăciunea, adică atenția și rugăciunea, sunt cele două “arme” duhovnicești care alcătuiesc filozofia întru Hristos. Așadar, filozofia practică despre care vorbește Sfântul Maxim Mărturisitorul nu este doar speculație teoretică, ci lucrarea mintală, lăuntrică prin care omul se face unealtă potrivită a Dumnezeirii Descoperirii. Pe această cale, omul se face purtător descoperirii și Îl cunoaște pe Dumnezeu. Inima este izbăvită de toate gândurile, păstrând un singur cuvânt, rugăciunea neîncetată: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Astfel inima se curățește, iar prin rugăciune primește mult har de la Dumnezeu. Întregul mod de viețuire duhovnicească se cheamă liniștirea minții sau isihie. Isihismul nu este altceva decât întregul meșteșug duhovnicesc prin mijlocirea căruia Inima se curățește, păstrând numai numele lui Hristos.
