Uneori m-am întrebat de ce pietrele tac? Poate din cauza netăcerii lumii! Sau poate din lipsă de cuvinte! Dar pot, oare, pietrele ori stanele de piatra vorbi? Și ... totuși! Atunci când vântul șlefuiește fruntea stâncii sau meșterul îi desenează forma, zice Hristos, pietrele vorbesc! Dar noi nu auzim nimic! Ba, ne auzim doar pe noi urlând la Cel ce ne vrea șlefuiti în preajma Sa! Acesta e Omul de azi, necioplitul postmodern, cel care dărâmă statui, distruge sfinte tradiții, pervertește firescul prin nefiresc, își reneagă originea și râde infantil de propria-i sinucidere! Pietrele tac din prea mult bun simț sau ... fiindcă le e scârbă de ceea ce văd în jur!
Într-o lume a smintelii(lor), a smintiților și a smintitorilor, a avea pretenția să trăiești conform unor principii-dogme sănătoase, altădată respectate cu sfințenie de omul bunului simț, nu e doar un semn de curaj ori naivitate, ci, mai cu seamă, semnarea propriei sentințe la izolare și oprobiu! Izolarea nu strică, doar că smintelile sunt atât de bine argumentate încât nici măcar bolovanul biblic nu le mai poate face față! Se pare ca smintitorului de azi ar trebui să i se lege de gât nu o piatră de moară, care să-l înfigă pentru veșnicie în abisul adâncimilor subacvatice, ci întreaga planetă verde, care să-l spânzure iremediabil în Neantul universului pe care vrea să-l distrugă! Exista însă o mare și delicată problemă, și anume SMINTITORUL însuși! Nu cunosc decât un singur OM în stare să-l demaște: Iisus Hristos! Dar ce mai poate face El, săracul, dacă noi, Zeii actuali, L-am “ucis” cu pietre!?
De ce mă tem cel mai mult? Mă tem de o nouă babilonie! Dar nu neaparat de forma și anvergura celei vechi testamentare, când “o mână” de oameni nu se mai înțelegeau între ei, ci de una mult mai periculoasă! E vorba de o babilonie a mințiilor noastre proprii, când neuronii creierului meu nu se vor mai putea înțelege între ei, când turnul pe care mintea mea s-a suit îndrăzneț și autosuficient va fi făcut una cu pământul, una cu țărâna, adică cu nimicul! Și asta pentru că, acolo în vârful lui, l-am identificat pe Dumnezeu cu mine însumi! Azi, bătălia care se dă în lume nu este pentru a câștiga teritorii, aur si petrol, astea sunt doar consecințe efemere, ci pentru a înrobi, controla, prin divizare și ură/vrajbă, cât mai mulți neuroni! Și asta se va întâmpla ori de câte ori în vârful turnului minții noastre proprii stă un Dumnezeu fals: Omul! Un om încoronat de aura unei corone! “Cine are urechi de auzit, să audă”, zice Mântuitorul. Dar cum să audă un om bolnav de corona. Nu de tipul 19, ci de tipul 666. Asta din urmă e fatal de periculoasă pentru că nimeni nu mai crede în existența ei. Dar ea există și ucide pentru veșnicie!
