“VOM ALOCA RESURSE SUPLIMENTARE MINISTERELOR TRANSPORTURILOR, DEZVOLTĂRII, SĂNĂTĂȚII ȘI EDUCAȚIEI”

Distribuie pe:

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că, cel mai probabil, la rectificarea bugetară care urmează să aibă loc în această lună vor fi alocate sume suplimentare ministerelor Transporturilor, Dezvoltării, Sănătății și Educației.

“Ministerul Finanțelor a început dialogul și analiza pe execuția bugetară, pe nevoile de susținere a cheltuielilor. Cu siguranță vom face creșteri pentru investiții, în special pentru investiții în infrastructură, indiferent că este infrastructură de transport, de sănătate, de educație, infrastructură locală. Cel mai probabil, acolo unde este nevoie de creșterea finanțării pentru investiții, la Ministerul Transporturilor, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației, vom aloca resurse suplimentare”, a spus Orban.

 

PESTE 956.000 DE PENSIONARI AU PRIMIT INDEMNIZAȚIE SOCIALĂ ÎN IUNIE 2020

Numărul de beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari a fost, în iunie 2020, de 956.586 persoane, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Din totalul beneficiarilor de indemnizație socială înregistrați în iunie, 803.094 erau pensionari din sistemul public și 153.492 erau pensionari agricultori.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 261 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele Cluj - 305 lei, Bistrița-Năsăud - 299 lei și Hunedoara - 293 lei.

Cei mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații erau în București - 35.544 și în județele Suceava - 32.371 pensionari, Iași - 28.976 și Dolj - 28.156.

În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 142 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în București (între 176 lei și 213 lei) și în județele Ilfov - 227 de lei și Gorj - 207 lei.

Numărul cel mai mare de beneficiari se înregistra în județele Iași - 10.322 persoane, Dolj - 10.071 persoane și Botoșani - 9.644 persoane.

Lasă un comentariu