PROF. DR. THEODORA BENEDEK, APROAPE DE COMUNITATE - SINGURUL CONSILIER LOCAL DIN TÂRGU-MUREȘ CARE ȘI-A DONAT TOATĂ INDEMNIZAȚIA, DIN CEI 4 ANI DE MANDAT, CADOU SIMBOLIC PENTRU PROMOȚIA 2020

Distribuie pe:

Reporter: Sunteți, probabil, singurul ales local din Târgu-Mureș care și-a donat indemnizația de consilier din toți cei patru ani de mandat.

Theodora Benedek: Într-adevăr, am vrut să traduc - și în acest mod - faptul că nu mi-am dorit să îi reprezint pe târgumureșeni pentru vreun avantaj material, indiferent de cuantumul acestuia. În acești termeni voi aborda și funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș. Din fericire, am primit de la viață destulă energie pentru a munci enorm, ceea ce mi-a adus venituri care să-mi asigure un trai decent. De aceea, am intrat în politică exclusiv cu scopul de a face bine și de a lucra în slujba oamenilor.

Reporter: Timp de patru ani, ați direcționat banii din indemnizația de consilier local pentru gesturi caritabile de susținerea educației, despre care nu ați vorbit deloc.

Theodora Benedek: La fiecare sfârșit de an școlar, jumătate din banii acumulați în 12 luni au mers la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, iar cealaltă jumătate la Liceul Teoretic “Bolyai Farkas”. La “Bolyai”, sumele au fost investite de conducerea liceului în diferite proiecte educaționale, iar la “Papiu”, sumele s-au convertit în burse pentru absolvenții cu rezultate deosebite. De fiecare dată, m-am bucurat pentru fiecare telefon sau e-mail pe care le-am primit din diverse colțuri ale lumii de la tinerii târgumureșeni care au beneficiat de aceste burse și care ne reprezintă cu cinste la cele

mai prestigioase universități din lume.

Reporter: Ați făcut aceste donații și în acest an?

Theodora Benedek: Desigur. Donația pentru “Bolyai” a fost deja predată conducerii liceului. Prin excepție față de anii trecuți, la Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” am hotărât, împreună cu direcțiunea liceului, ca donația din 2020 să fie direcționată pentru achiziția de tablete pentru elevii cu posibilități materiale limitate.

Reporter: Ați anunțat un proiect interesant dedicat generației 2020 a absolvenților de liceu din Târgu-Mureș. Nu ați oferit, însă, prea multe detalii.

Theodora Benedek: Da, va fi o surpriză, pe care o vom dezvălui în prima parte a lunii august. Este, dacă vreți, un gest simbolic pe care l-am făcut în semn de prețuire față de absolvenții anului 2020 de la colegiile și liceele din Târgu-Mureș. Regret sincer că ei sunt singura generație care nu s-a putut bucura de frumusețea absolvirii. Știm că, mai ales în Târgu-Mureș, “bologașul” este momentul care dă viață orașului și parcă timpul capătă alte semnificații. Gândiți-vă cât de triști au putut fi acești tineri, care și-au ținut ultima oră de dirigenție pe Zoom, care și-au rostit discursurile de șefi de promoție într-o curte goală de la Inspectoratul Școlar și care nu și-au putut vedea, unii altora, zâmbetele din spatele măștilor. Am văzut, în schimb, lacrimi... Tot ei sunt cei care nu s-au putut bucura de îmbrățișările și de florile de la festivitate, sau de admirația rochiilor și a costumelor de la banchet.

Tinerii aceștia trebuie să știe că ei nu sunt “generația COVID”, ci oameni minunați, care merită totul de la viață.

De aceea, le voi face un cadou simbolic, ce va rămâne pentru totdeauna în memoria Internetului, iar peste ani și ani, când ei vor fi părinți sau bunici, să poată deschide o pagină web, unde vor regăsi puțin din vibe-ul anilor de liceu. Acelea vor fi vremuri normale, în care pandemia care le-a umbrit absolvirea va fi o amintire tristă.

Platforma www.promotia2020.ro, pe care o vom lansa în luna august, este un tribut pe care eu, ca mamă și profesor, îl aduc unei generații de care, cu siguranță, România va fi mândră și în care eu am toată încrederea că va contribui la refacerea Târgu-Mureșului frumos.

 

Lasă un comentariu