DUMINICĂ, 16 AUGUST, PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL A DEPUS DOSARELE DE CANDIDATURĂ AL THEODOREI BENEDEK PENTRU FUNCȚIA DE PRIMAR AL MUNICIPIULUI TÂRGU-MUREȘ, RESPECTIV CEL PENTRU CONSILIUL LOCAL

Distribuie pe:

Candidatul liberal la funcția de primar a declarat că “Mi-am depus candidatura pentru că am reușit să ajung la un nivel profesional care mă obligă să fac mai mult și să nu-i dezamăgesc pe cei care cred în mine și care așteaptă schimbarea. Știu cum trebuie accesați banii europeni, după ce am evaluat la Bruxelles, ca expert al Comisiei Europene, proiecte de sute de milioane de euro. Am adus în Târgu-Mureș milioane de euro, tot prin proiecte europene și știu cum trebuie utilizată această resursă. Nu am interese materiale ascunse, nu am furat niciodată și nu am nicio datorie față de nimeni”, a mai precizat Theodora Benedek.

Reputatul medic și cardiolog mureșean a spus că “Am primit cu onoare nominalizarea pentru această candidatură, din partea Partidului Național Liberal. Sunt un om serios și nu mă pot regăsi decât într-un partid serios, care vă asigur că va ajuta Târgu-Mureșul mai mult decât a făcut-o vreo altă guvernare, vreme de 30 de ani. Așa cum PNL a știut să desemneze cel mai bun candidat pentru funcția de primar, venim în fața târgumureșenilor cu o listă de consilieri pe care se regăsesc acei membri PNL Târgu-Mureș care vor ști să facă echipă cu viitorul primar PNL al municipiului”, a conchis Theodora Benedek.

Luni, 17 august, a avut loc și evenimentul de lansare al programului candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș.

Theodora Benedek spune că este “primul program din istoria postdecembristă a Târgu- Mureșului, bazat pe INDICATORI și PE SURSE DE FINANȚARE. Voi spune exact ce putem face și mai ales vom preciza de unde vin banii”.

Programul “Târgu-Mureș, oraș european. Orașul conectat. Orașul puternic. Orașul Oamenilor” va fi prezentat public în cadrul unui eveniment transmis în direct pe Facebook/TheodoraBenedek, de la ora 19.

“A fost o muncă de câteva luni, în care am folosit date publice, dar cele mai multe au fost obținute din consultările cu târgumureșenii și din cercetările sociologice, pe care le-am realizat în ultimul an. Țin să le mulțumesc în special celor aproape 1.000 de oameni care au venit spre mine și au răspuns chestionarului referitor la problemele comunității”, a declarat Theodora Benedek.

Candidatul PNL la Primăria municipiului Târgu-Mureș a mai spus că “am fost profund impresionată nu numai de numărul mare al răspunsurilor la întrebări, ci și de seriozitatea cu care târgumureșenii au abordat această provocare, pe site-ul www.theodorabenedek.ro. Îi asigur că fiecare problemă semnalată a fost notată în agenda viitorului primar al municipiului Târgu-Mureș. Este extrem de important că am regăsit temele majore ale fiecărei zone a Târgu-Mureșului și de aceea structura ofertei electorale va fi clădită exact pe soluțiile la problemele semnalate”.

Theodora Benedek spune că “voi avea o campanie electorală atipică, în care mă voi baza exclusiv pe dialogul cu târgumureșenii, în condițiile impuse de restricțiile crizei sanitare.”

CINE ESTE THEODORA BENEDEK

Theodora Benedek este medic și economist, fiind licențiată în medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș (1991-1997), respectiv în științe economice la Universitatea “Petru Maior” Târgu-Mureș - Facultatea de Științe Economice (2002-2007).

Este Habilitat (2013) și Doctor în științe medicale (1999-2002), absolventă a unui masterat în management sanitar, la Universitatea “Petru Maior” Târgu-Mureș (2005-2006).

Teodora Benedek este medic primar cardiologie și interne și ocupă funcția de Șef al Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Este profesor de cardiologie, cardiologie intervențională și medicină internă, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST).  Din anul 2013 este conducător de doctorat.

În perioada 2012-2019 a fost Director al Departamentului de Medicină Internă al UMFST Târgu-Mureș, iar din 2020 este coordonator de rezidențiat în specialitatea cardiologie.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a numit-o în funcția de Președinte al Comisiei Naționale de Cardiologie a Ministerului Sănătății.

Este președintele Filialei Mureș a Societății Române de Cardiologie și Președinte al Comisiei de Etică a Cercetării Științifice, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș.

Este expert extern al Comisiei Europene, Programul Horizon 2020, Vice-chair - panel științific cercetare medicală (Life panel).

Coordonează Centrul de Cercetare Avansată în Imagistică Cardiacă Multimodală și este redactor-șef al publicației Journal of Interdisciplinary Medicine.

Este laureată a pemiului internațional “Best Manuscript Award” al revistei Circulation Research, pentru Meta-analiza ACCRUE.

S-a perfecționat la Universitatea din Viena, Spitalul AKH, Institutul de Cardiologie Gotsegen Gyorgy din Budapesta, Institutul de Cardiologie din Debrecen și HerzZentrum din Leipzig.           

Lasă un comentariu