• „Dumnezeu a creat lumea pentru oameni și o conduce spre comuniunea cu El prin dialogul continuu cu omul, pentru că numai omul poate fi partener de dialog. În acest sens, lumea are un caracter antropocentric (concepție filosofică potrivit căreia omul este centrul și scopul universului), pentru că numai prin om își împlinește lumea scopul, destinul, realizându-se și împlinindu-se prin el; în rest, lumea are un caracter teocentric (concepție potrivit căreia Dumnezeu este în centrul lumii, al experienței în general). Omul trebuie să colaboreze în mod continuu și liber cu harul Dumnezeiesc".
***
• „Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, așa cunoștința lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curățită prin dragoste. Dumnezeu vrea întotdeauna să se întrupeze în om, în cei care sunt demni de asta. Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură și mai ales din cele ce s-au învrednicit de rațiune".
***
• „Credința este o putere de legătură, care înfăptuiește unirea desăvârșită, nemijlocită și mai presus de fire a celui ce crede în Dumnezeu Cel crezut. După cum amintirea focului nu-ți încălzește trupul, tot astfel fără dragoste nu-ți va încălzi sufletul. Prin credința adevărată înțelegem că nu mâncărurile sunt rele, ci lăcomia trupului; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deșartă. Iar dacă-i așa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuințare".
Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), monah, mistic bizantin, autorul unor opere importante pentru teologia Bisericii răsăritene. Textele sale mistice au fost incluse în „Filocalia". Tratează mai ales despre iubire ca și concept creștin, dar are și o importantă exegeză asupra unor autori cum ar fi Dionisie Areopagitul sau Grigore de Nazians. Supranumele de Mărturisitorul provine din faptul că nu a cedat insistențelor imperiale de a trece de la Monoteism (Doctrină religioasă care susține că Iisus Hristos a întruchipat două naturi, una divină și una umană, dar o singură voință, cea divină), în ciuda torturilor la care a fost supus. Din punct de vedere filosofic, folosește un vocabular platonician, abordând și subiecte de interes pentru istoria filosofiei, cum ar fi problema cunoașterii, probleme ontologice, cosmologice și antropologice. Evident, poziția sa este una creștină. În anul 649 apare la Roma, pregătind Sinodul condus de Papa Martin I, de condamnare a Monoteismului. În anul 655 este trimis în exil la Bizya, în Tracia, de către împăratul Constans al II-lea, unde este torturat pentru ideile sale. În anul 662, este readus la Constantinopol, cu noi persuasiuni (presiuni) de a trece la Monoteism. Refuză a doua oară, este torturat, împreună cu ucenicul său Atanasie, prin tăierea limbii și a mâinii drepte. Este trimis pentru a treia oară în exil, pe coasta orientală a Mării Negre. Acolo moare la vârsta de 82 de ani epuizat de torturi, dar fără să fi făcut nicio concesie de la Ortodoxie.
Autor de citate:
- „Un om este cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu".
- „Pe cruce s-a întâlnit cea mai josnică faptă a păcatului omenesc cu cea mai mare dovadă de iubire".
- „Nu ni se va deschide poarta împărăției cerurilor dacă n-am bătut la poarta virtuților (faptelor bune)".
- „În sine, Dumnezeu este gândire necunoscută, cuvânt negrăit și viață necuprinsă".
P.S. GARABET IBRĂILEANU (1871-1936), critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român: „Dacă nu crezi în niciun Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ți fie scumpe credințele și ritualurile care consolau pe tatăl tău și pe mama ta și le-au ușurat ceasul greu al morții".
