MOȘTENIREA CONTESEI CLAUDINE RHÉDEY

Distribuie pe:

Claudine Rhédey este personajul care leagă Casa domnitoare Windsor, a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, de Transilvania. Povestea de dragoste dintre contesa Claudine Rhédey, una dintre cele mai frumoase femei ale epocii, și ducele Alexander de Württemberg, scurta lor căsătorie morganatică și surprinzătoarea ascensiune a descendenților lor transformă istoria unui cuplu dintr-un mariaj greu de acceptat pentru ambele familii, într-un basm cu final neașteptat.

Fiica lui László Rhédey, conte de Kis-Rhéde, și a baronesei Ágnes Inczédy de Nagy-Várad, contesa Claudine Rhédey s-a născut la 21 septembrie 1812 în Sângeorgiu de Pădure (maghiară - Erdõszentgyörgy, germană - Sankt Georgen auf der Heide), numele de botez fiind Klaudia Zsuzsanna Rhédey de Kis-Rhéde. Copilăria și adolescența le-a petrecut în frumosul castel al familiei de la Sângeorgiu de Pădure și la Cluj, în Palatul Rhédey, aflat în centrul orașului (Magazin istoric, nr. 3/2020).

O căsătorie din dragoste

Claudine Rhédey era una dintre cele mai frumoase femei ale epocii. În 1830, la 18 ani, prezența la un bal la Curtea vieneză a făcut ca viața acesteia să se transforme într-un mod neașteptat. Ducele Alexander de Württemberg (1804-1885), din familia domnitoare, fiul ducelui Louis de Württemberg și nepot al regelui Frederik I de Württemberg, s-a îndrăgostit nebunește de ea. Iubirea a fost reciprocă, fiind dragoste la prima vedere.

Cele două familii s-au opus acestei căsătorii, cea a ducelui pe considerentul că mireasa era sub rangul unei familii domnitoare, iar tatăl Claudinei, deoarece dorea ca fiica să rămână în Transilvania alături de un nobil local. Dacă familia domnitoare s-a lăsat înduplecată să accepte o căsătorie morganatică, László Rhédey a rămas neclintit în decizia lui de a împiedica mariajul. În ciuda faptului că Alexander a învățat limba maghiară pentru a și-l apropia pe conte, acesta nu a acceptat căsătoria.

După cinci ani, în 1835, contele Rhédey moare, iar cei doi îndrăgostiți se căsătoresc. Diferența de vârstă dintre ei era de opt ani. Conform regulilor căsătoriei morganatice, cei trei copii (două fete, Claudine Henriette și Amelie Josephine, și un băiat, Francisc Alexander) au moștenit doar titlurile mamei. Acesteia nu i s-a acordat titlul de ducesă, dar, mai târziu, a fost gratificată cu titlul de contesă de Hohenstein, pentru ca apoi copiii ei să primească în anul 1863 titlurile de duci de Teck, din partea regelui Wilhelm de Württemberg.

Claudine moare prematur în anul 1841, la numai 29 de ani, însărcinată cu cel de-al patrulea copil, în urma unui accident cu trăsura în drum spre Graz (Austria), unde urma să-și viziteze soțul. Trăsura în care se aflau Claudine și cei trei copii s-a răsturnat, ea alegând să-și continue drumul călare, în ciuda leziunilor pe care le suferise. La opt zile de la accident, contesa a murit. Devastat de durere, Alexander a condus călare cortegiul care a purtat corpul soției spre Transilvania, ultima dorință a contesei fiind aceea de a fi îngropată în locurile natale. Legenda spune că Alexander a conservat și a purtat cu el peste tot inima soției.

O epopee pornită din Ardeal

Căsătoria morganatică, cum a fost și cea a celor doi îndrăgostiți, era realizată între persoane cu un rang social inegal și împiedica transmiterea titlurilor, privilegiilor sau a averii soțului cu rang superior celuilalt, dar și copiilor rezultați din mariaj. În general, este vorba despre o căsătorie între un bărbat provenit dintr-o dinastie regală și o femeie născută fie într-o familie nobilă de rang inferior, fie chiar provenită dintr-o familie obișnuită. Ea își are originea în regulile popoarelor germanice din Evul Mediu, unde erau stabilite clar clasele sociale: nobilimea superioară (domnitoare), nobilimea inferioară, breslele și țăranii. Fiecare avea obligația de a se căsători în interiorul propriei clase.

“Morganatic” provine din termenul german morgengabe care la rândul lui derivă din sintagma latină matrimohium ad morganaticam, care se referă la darul făcut de soț miresei în dimineața de după nuntă. Astfel, soția și copiii rezultați din căsătorie nu aveau alt drept asupra bunurilor soțului în afara acestui “dar de dimineață”, nici nu puteau moșteni altceva, întrucât legea feudală presupunea împărțirea în mod egal a averii între copiii de sex masculin, căsătoria morganatică reducea fragmentarea moșiilor.

Scopul era ca prin căsătorii averea să fie multiplicată, de aceea, acest tip de mariaj nu era încurajat. Căsătoriile morganatice au permis căsătoria nobililor cu persoane provenite din categorii inferioare, aceste relații fiind legal recunoscute atât în zona socială, cât și de biserică. De multe ori dotele “de dimineață” erau deosebit de consistente, soția fiind astfel protejată în cazul în care rămânea văduvă.

Fiul Claudinei, Francisc, s-a căsătorit cu prințesa Mary Adelaide de Cambridge, iar unicul copil rezultat din acest mariaj, o fată (Victoria Maria de Teck), a devenit în 1893 soția ducelui de York, încoronat în 1910 drept regele George al V-lea (1910-1936). Astfel, nepoata contesei ardelene a devenit regină a Regatului Unit, Claudine fiind astfel și stră-străbunica actualei regine Elisabeta a II-a.

Istoria are preferații ei

Castelul de la Sângeorgiu de Pădure (județul Mureș), refăcut de tatăl Claudinei în perioada 1807-1809 în stilul barocului târziu, era înconjurat de o grădină în stil francez, cu alei, sere și aranjamente florale, în mijlocul căreia era amplasată o fântână.

Familia Rhédey a vândut în 1885 castelul bogatului întreprinzător Rudolf Schuller, pentru ca apoi proprietari să devină frații Scheel din Brașov. Din 1935, statul român a folosit castelul în diverse scopuri administrative, pentru ca din 1948 până în 2010 în castel să funcționeze o școală.

Din 2011, castelul a trecut printr-un amplu proiect de restaurare pentru a fi cinstită așa cum se cuvine memoria celei care este o personalitate reprezentativă pentru patru națiuni: română, maghiară, germană și engleză. Castelul adăpostește acum o expoziție permanentă, împărțită în cinci încăperi, în prima dintre ele fiind prezentată istoria familiei Rhédey; a doua este dedicată contesei Claudine; enorma sală de bal poziționată pe două niveluri este cea de-a treia; în a patra încăpere este prezentat Alexander de Württemberg, soțul Claudinei, pentru ca în ultima dintre ele să fie etalată istoria localității și a castelului.

Copia jurnalului contesei Claudine (ținut în perioada 1833-1839), descoperită într-un muzeu din Germania, este de asemenea expusă, urmând ca documentul să fie tradus pentru ca viața personală a contesei, desprinsă din aceste file, să aducă mai multe informații despre evenimentele petrecute în scurta sa existență. Locul de veci al contesei Claudine a fost, potrivit propriei dorințe, Sângeorgiu de Pădure. Cripta Bisericii Reformate (inițial romano-catolică, atestată pentru prima dată în 1333) a fost deschisă pentru ca trupul celei mai cunoscute personalități a locului să-și găsească aici odihna. Cripta bisericii fusese închisă după epidemia de ciumă din 1614.

În anul 1935, la restaurarea bisericii și a criptei adăpostite sub dușumeaua locașului de cult, trupul acesteia a fost identificat după colierul primit în dar de la nașii de botez.

Nepoata Claudinei, principesa Victoria Maria, a amplasat în 1905, deasupra criptei unde este depus trupul bunicii, o placă din marmură neagră în limbile maghiară și engleză: “În memoria Claudinei, contesă Rhédey, contesă de Hohenstein, soția Alteței Sale Regale Ducele Alexander de Württemberg. Decedată în anul 1841. Realizată (placa) de nepoata sa, Victoria Maria, Prințesă de Wales”. În anul 1935, devenită între timp regină, Victoria Maria a depus o nouă placă.

Mariajul dintre Claudine și Alexander părea cea mai neinspirată alegere pentru ca descendenții lor să moștenească privilegiul de a ajunge pe tronul vreunui stat, dar istoria are preferații ei. Nepoata lor, Victoria Maria, ajunge regină consoartă, iar Elisabeta a II-a, de fapt stră-strănepoata lor, este regina a 16 state suverane, care, alături de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, intră în componența Commonwealthului, și, nu în ultimul rând, este capul Bisericii Anglicane.

 

Lasă un comentariu