Să ne amintim următoarele fapte și evenimente preliminare ale Primului Razboi Mondial: ,,La 28 iunie 1914, un glonț de revolver, tras de studentul sârb Principo, a străpuns mortal inima arhiducelui Francisc Ferdinand, moștenitorul tronului Austro - Ungariei. Acest glonț a fost scânteia care a aprins lumea și a declanșat Primul Război Mondial. Era perioada în care în Europa era o atmosferă fierbinte, iar relațiile dintre multe state, mult prea reci sau chiar deteriorate, lucru ce a asigurat condițiile pentru declanșarea și apoi extinderea războiului. La 12 iulie 1914, la Viena, are loc conferința interaliată a reprezentanților Austro-Ungariei și Germaniei, care constată în unanimitate că „Războiul nu mai poate fi amânat și trebuie dus până la victoria finală a statelor centrale. La 28 iulie 1914, Împăratul Francisc Iosif I declară „Am meditat totul, am judecat totul și am hotărât, Austro-Ungaria declară război Serbiei" .Urmează apoi o generalizare a declarațiilor de război, astfel că, între 28 iulie 1914 și 19 iulie 1918, numărul acestora a ajuns la 48, în război antrenându-se țări de pe toate continentele". Între anii 1914 și 1916, la război iau parte doar românii din Ardeal și Bucovina, care se războiesc cu frații lor din Basarabia, fiecare făcând parte din două armate diferite, primii din armata austro - ungară, iar ceilalți din armata țaristă. România se menținuse pe poziție de neutralitate-armată, până în partea a doua a anului 1916, când s-a aliat Puterilor Antantei, cu o oarecare rezervă din partea Regelui Carol I al României. Începutul apropierii țării noastre de Puterile Antantei: Franța, Anglia și Rusia, a fost marcat de vizita țarului Nicolae al II-lea, la 15 iunie 1914, la Constanța, unde este primit de regele Carol. În cadrul vizitei au loc convorbiri și între prim-ministrul român, Ion I. Brăteanu și Sazonov, ministrul de externe al Rusiei. La 1 octombrie 1914, cu asentimentul regelui, Guvernul român încheie o convenție secretă cu Rusia. Prin convenție, Rusia se obliga a recunoaște României „drepturile să-și anexeze părțile din monarhia austro-ungară, locuite de români". România, în schimb, se angajează „să păstreze o neutralitate amicală față de Rusia, până în momentul când dânsa va ocupa părțile din monarhia austro - ungară, locuite de români". Neutralitatea armată ia sfârșit pe 28 august 1916, când România declară război Austro-Ungariei. Făcuse această declarație după ce, în prealabil, pe 17 august, semnase la București un tratat secret cu toate puterile Triplei Alianțe, prin care i se asigura României, la încheierea păcii, Transilvania, Banatul și Bucovina. La 10 octombrie 1914, Regele Carol I se stinge din viață, tratatele și problemele țării vor fi duse mai departe de Regele Ferdinand, recent urcat pe tronul țării. Dar problema mare a fost că, declarând război Austro-Ungariei, prin mecanismul alianțelor existente, intrarea în război a Germaniei, Turciei și Bulgariei, împotriva țării noastre, era iminentă. Așa stând lucrurile, armata română, fără o pregătire corespunzătoare și cu o dotare modestă, lipsită de sprijinul promis de Rusia, după un început bun al ostilităților, a suferit pierderi majore, astfel că, în decembrie 1916, Bucureștiul cade în mâna dușmanilor. Regele, guvernul, parlamentul și majoritatea oamenilor de stat, de cultură și politici se refugiază la Iași. Armata se retrage în Moldova, unde se reface și primește întăriri din Apus - via Rusia. În timp ce armata noastră își repara rănile pricinuite în această primă parte a războiului, în Rusia se petreceau evenimente care au dus la sfârșitul autocrației țariste și la zdruncinarea întregului echilibru mondial. În toamna anului 1916, un suflu de schimbări revoluționare s-a abătut și asupra Rusiei, iar după înfrângerile din Galiția, moralul armatei a avut mult de suferit. La începutul anului 1917, o serie de manifestări și revolte anti-guvernamentale zguduie puternic regimul țarist. La 12 martie 1917, garda imperială fraternizează cu masele revoltate. După numai 3 zile, țarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail, care, însă, renunță la coroană. La conducerea Rusiei se perindă o nouă Dumă și două guverne, guvernul burghezo-democratic al lui Kerenski, care este răsturnat de la putere, de revoluția bolșevică, inițiată de Lenin, din toamna aceluiași an. Știrile sosite despre revoluția bolșevică de la Petrograd au avut un mare ecou asupra armatei, care i-au slăbit puterea și interesul de a mai lupta, crescând indisciplina și înmulțindu-se revoltele în rândurile sale. Pe când armata română se pregătea de ofensiva din vara anului 1917, armata rusă, inclusiv cea de pe frontul românesc, se descompunea în tot felul de comitete, a căror ocupație era să vorbească și să discute toată ziua. Acest lucru era întreținut și de o intensă propagandă germană, cu îndemnuri la dezertări și la încheierea unei păci separate. În același timp, românii își ascuțeau armele, germanii se pregăteau cu noi forțe pentru înaintarea spre răsărit, rușii vorbeau, vorbeau și trăiau într-o mare dezordine. Marele cartier german, presimțind ințenția trupelor române de a relua ofensiva, la 25 mai 1917, trimite trupelor sale de pe frontul cu românii, indicații ca să-i ademenească pe soldații noștri să dezerteze și să treacă linia frontului, urmând să fie liberi să plece la familiile lor, iar soldaților ruși să le spună să ceară comandanților lor „încetarea temporară a ostilităților și refuzarea participării la orice ofensivă". În luptele din lunile iulie, august, armata română s-a acoperit de glorie la Mărășești, Mărăști, Oituz, fără sprijinul scontat din partea rușilor. Dacă nu s-a petrecut catastrofa pusă la cale de Germania și o parte din oștirea rusă, s-a datorat „Numai patriotismului înălțător al trupelor române" ,declara șeful statului major al armatei a IV-a ruse - într-adevăr, în timp ce românii se luptau eroic, pentru oastea rusească a fost „cântecul lebedei".Chiar în cursul bătăliilor, atitudinea unor unități a fost de-a dreptul criminală. Spre exemplu: soldații din Divizia 124 rusă, la bătălia de la Ivești, din 28 august, au fugit de pe linia frontului fără să tragă un foc, imediat ce inamicul a început ofensiva. Soldatul rus nu mai visa decât pacea și înapoierea acasă. La Petrograd lucrurile se complicau. Guvernul condus de Alexandr Kerenski avea de înfruntat două curente, cel promovat de menșevici și pe cel promovat de bolșevici. La 7 noiembrie 1917, revoluția bolșevicilor iese câștigătoare, Kerenski se recunoaște înfrânt și părăsește țara. Moare la New York, în anul 1970. Bolșevicii lui Lenin, ajunși la putere, debutează prin încălcarea tratatelor și angajamentelor, la care Rusia era parte, și prin crime. În primul rând, le propune beligeranților încheierea armistițiului. Generalul Duchonim, comandantul suprem al armatei ruse, refuză să încheie armistițiul. La ordinul guvernului din Petrograd, bolșevicii îl ucid pe general în trenul Marelui Cartier rus, aflat în gara Mehilev. Este tranșat în bucăți și aruncat afară din vagon. La puțină vreme, pe 15 decembrie 1917, Kirilenko, asasinul lui Duchonim, încheie armistițiul de la Brest-Litowsk cu Austro-Germanii. Pe frontul românesc, generalul Scerbacev refuză să recunoască armistițiul și guvernul de la Petrograd. Dar armata rusă, intrată în descompunere, este greu de stăpânit. Soldații nu-și mai respectă comandanții, își aleg propriii lor comandanți din rândurile lor. Șcerbacev, văzându-se în situația catastrofală în care se afla, declară regelui Ferdinand și guvernului nostru că nu-și mai poate impune voința în fața armatei pe care o conduce și recomandă încheierea armistițiului, lucru acceptat. Armistițiul a fost încheiat la 9 decembrie 1917, prin Pacea de la Focșani. În plină putere și dorință de luptă, armata română a trebuit să pună arma jos, nu înfrântă de dușman, ci trădată de aliat. Luna decembrie 1917 a însemnat desființarea și părăsirea frontului rus, ca rod al revoluției bolșevice și ca urmare a armistițiului. Rusia închide astfel capitolul Marelui Război și deschide una din paginile cele mai frământate ale Istoriei secolului XX.
