Într-o lume a furtunilor viclene, pregătite, la foc mic, de bufoni burduhoși și prețioase ridicole, exalând “Chanel” chinezesc și vodcă “Săniuța”, poezia lui Mugurel Pușcaș imaginează un elegant glissando între apollinic și dionisiac, între foșnetul firului de iarbă necosit în toamna clipei cea repede și strigătul argintat al izvorului izbucnind din străfundurile cele mai tainice ale așteptării.
“Vis de dragoste” s-ar putea intitula la fel de bine noul său volum, “Lutul de aur”, poetul dând carnalitate veșnică Galatheei imaginate și adorate, aidoma lui Pygmalion. Aceeași, dar mereu alta, femeia iubită, Geea, Mater Dolorosa ori modernă Evă, renaște perpetuu, este omniprezentă în ființa poetului, multplicându-se pătimaș ori dureros de dulce în decorul trecut, prezent sau viitor, populându-i întreg universul. Emoția se degajă firesc, fără falsă pudibonderie, la limita delicată, imperceptibilă, între imaginar și freamătul realului așteptat cu ardoare. Versul este mângâietor și cuminte, dar și ademenitor, capcană... imbatabilă din arsenalul timpurilor imemoriale. Versul e limpede, măiestrit împletit și așezat “la porțile dorului”.
Poetul se destăinuie, dăruindu-ne o felie de viață, de adevăr, de vibrație, pledând pentru intensitatea trăirii clipei - Carpe diem! -, fiindcă suntem boabe de nisip, efemeride în căutarea Absolutului ce poate fi atins doar prin iubire, prin truda și jertfa creației zămislite din... lutul de aur.
Este încă o carte frumoasă a lui Mugurel Pușcaș, care, în pustiul de cenușă, din ce în ce mai amenințător, face bine sufletelor noastre, reamintindu-ne frumusețea lumii.
