MARIUS PAȘCAN, CANDIDAT PMP LA PRIMĂRIA TÂRGU-MUREȘ: “PROMOVĂM COMPETENȚA ȘI MERITOCRAȚIA!”

Distribuie pe:

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac (foto), prof. univ. dr. Cristian Diaconescu, prim-vicepreședinte, prof. univ. dr. Cătălin Avramescu și lect. univ. dr. Ioana Constantin (secretar general adjunct) s-au aflat, la finele săptămânii trecute, la Târgu-Mureș, unde s-au întâlnit cu simpatizanții și candidații formațiunii, între care candidatul la președinția Consiliului Județean Mureș, conf. univ. dr. Mihaela Daciana Natea, și cel la Primăria Târgu-Mureș, dr. Marius Pașcan, deputat de Mureș, președinte executiv al PMP.

În cadrul conferinței de presă care a precedat reuniunea, Eugen Tomac a precizat că, dat fiind refuzul PNL și USR de a coopta PMP într-un front comun anti PSD, formațiunea sa va veni în fața alegătorilor cu propriii candidați. O astfel de alianță s-ar fi impus inclusiv, sau cu atât mai mult, la Târgu-Mureș, unde, după cum se știe, la fotoliul de primar aspiră 12 candidați români și un independent, susținut de toate formațiunile politice maghiare:

“Cunosc foarte bine situația de la Târgu-Mureș. Am avut cel puțin trei-patru întâlniri cu premierul Orban pe acest subiect. De altfel, tot ce vedeți la televizor... că există voință pentru a crea blocuri politice prin care să se elimine vechea administrație - pentru că UDMR trebuie lipit de Liviu Dragnea, el a stat în coasta lui Dragnea și fără UDMR nu s-ar fi reușit nimic în Parlament și ceea ce a făcut PSD în ultimii ani - sunt niște realități. Din păcate, am găsit o abordare inflexibilă pe acest subiect din partea PNL și a USR. Prin urmare, ne vedem obligați să venim în fața cetățenilor cu ceea ce avem mai bun, în București și în toată țara. Nu am crezut că vom ajunge la acest punct în condițiile în care știm foarte bine că la ora actuală PSD are aproape 2.000 din cei aproape 3.200 de primari, precum și 28 de președinți de consiliu județean, din 41”.

În opinia liderului PMP, “abordarea închisă” a celorlalte partide este de neînțeles și contraproductivă, iar pe data de 28 septembrie, realitatea politică va arăta “un scenariu destul de sumbru”: “Singura dată când dreapta a reușit să învingă PSD-ul a fost atunci când s-a creat Alianța DA, candidați comuni, liste comune. Acum fiecare a crezut că este mai deștept decât celălalt și are mai multe șanse singur. Din păcate, nu putem ignora această realitate”, a mai spus Tomac, îndemnând electoratul târgumureșean să acorde votul lor pentru funcția de primar candidatului PMP, Marius Pașcan, pe care îl consideră “cel mai pregătit, din toate punctele de vedere”.

În ce privește conjunctura politică locală, Marius Pașcan a dezvăluit ziariștilor prezenți că, în cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții partidelor, vizând crearea unei alianțe în Târgu-Mureș, i s-a propus să se retragă din cursă și să le susțină candidații:

“Am pledat pentru două tururi de scrutin, am încercat să constituim alianțe într-un mod cât se poate de corect și de fairplay (...) Am încercat și la Târgu-Mureș. Fiecare a considerat că are candidații cei mai buni, fiecare s-a considerat mai bun și atunci nu a fost dispus să facă înțelegeri. La Târgu-Mureș, toți au dorit să facă înțelegeri cu mine cu o singură condiție: ca eu să mă retrag și să susțin un alt candidat. Eu cred că sunt cel mai bun dintre toți”.

“(...) Partidul Mișcarea Populară promovează valorile creștin democrației, ale dreptei conservatoare, așezând pe primul plan iubirea de țară și credința în Dumnezeu, respectul pentru memoria înaintașilor, pentru valorile noastre naționale identitare, apărarea libertăților individuale, confesionale și religioase și, nu în ultimul rând, luptăm pentru reîntregirea țării. Promovăm competența și meritocrația”, a sintetizat candidatul PMP la Primăria Târgu-Mureș.

 

Lasă un comentariu