La început de an 1918, drumurile terestre și cele de cale ferată ale Moldovei erau pline de cete de ostași ruși, fugari de pe front. Aceștia, pentru a aduna ceva bani și a-și ușura deplasarea, începură a-și vinde efectele militare, arme, cai etc. Moldova cunoscu astfel calamitatea retragerii de pe front a trupelor rusești. În fața acestei retrageri catastrofale, Guvernul român, bazându-se pe înțelegerea dintre comandamentul român și cel rus, a luat măsuri pentru ocuparea pozițiilor de pe linia frontului, părăsite de soldații ruși și pentru apărarea populației țării, maltratată și jefuită de fugari. Armata română a fost redistribuită pe lungimea și adâncimea frontului. Interiorul țării a fost împărțit în 8 zone, care se succedau în fâșii paralele, între Botoșani și Bârlad. Fiecare zonă era dată în paza unei divizii, care supraveghea armata rusă în retragere. La podurile de peste Siret, la intersecții de drumuri, cetele de ruși erau oprite, dezarmate, deposedate de obiectele furate și apoi îndrumate spre traseul Basarabia-Rusia. Generalul Scerbacev, comandantul armatei ruse din sectorul românesc, se străduia să asigure o retragere cât mai ordonată și mai disciplinată a trupelor, în timp ce la Iași, unde erau cartiruiți cca. 3.000 de ostași ruși, statul major al armatei bolșevice pregătea uciderea generalului, detronarea regelui Ferdinand și instituirea regimului boșevic în România. Serbacev propune o întâlnire de înțelegere cu comitetul bolșevic pentru 21 decembrie. La această întâlnire, ofițerii bolșevici Accsenov și Cornev încearcă atentatul asupra generalului, dar au fost dezarmați de garda ucraineano-română, prezentă la întâlnire. Miniștrii Antantei, aflând de situație, cer Guvernului român să-i dea concursul lui Scerbacev pentru dezarmarea armatei bolșevice, în număr din ce în ce mai mare, adunată la Iași. Era o problemă greu de rezolvat. Era armata alături de care ostașii noștri luptaseră, cot la cot, prin tranșeele Moldovei. Măsura nu mai suporta amânare și hotărârea a fost luată în aceași noapte. În dimineața zilei de 22 decembrie 1917, primul ministru Brătianu anunță hotărârea de a ataca grupul armat bolșevic dislocat în cartierul Socola din Iași. Sub comanda generalului Șt. Ștefănescu, românii încercuiesc cartierul Socola, dezarmează trupele bolșevice, le urcă în vagoane și, sub supravegherea santinelelor noastre, sunt duse până peste Nistru. Cu trupele din interiorul țării, lucrurile au mers mai greu.
Peste tot, acestea încercau străpungerea în forță a liniilor noastre și retragerea nesupravegheată. Acest lucru a condus la conflicte și ciocniri armate sângeroase, fapt ce a însemnat un sfârșit sângeros al alianței ruso-române. Teatrul luptelor dintre trupele române și cele ruse, din luna ianuarie 1918, se desfășoară în toată Moldova, zonele Galați, Roman, Fălticeni, Pașcani, Spătărești, Mihăileni și alte zone. Prin aceste lupte, armata rusă a fost obligată să se retragă odonat, potrivit programului fixat de cele două comandamente, român și rus. La sfârșitul lunii ianuarie 1918 nu mai existau armate rusești în Moldova. Iașiul fusese salvat, dar violențele și dezordinile provocate de cetele rusești continuau în partea de răsărit a Prutului, pentru a căror stopare autoritățile locale au cerut sprijinul armatei române. Focul armelor dintre cei doi foști aliați la un moment dat pare să fi amuțit, dar acțiunea guvernului român împotriva fostului aliat, pornită din necesitatea unei legitime apărări și la solicitarea puterilor aliate, a dus țara noastră în stare de conflict cu Rusia, care a luat atitudine potrivnică față de noi. Inspiratorul de căpetenie al acestei politici era Racowski, prietenul personal a lui Trotzki. Acesta fusese unul dintre conducătorii politicii socialiste din România. Pentru politica sa este arestat și încarcerat la Iași. Este eliberat de trupele bolșevice și dus la Odesa, unde devine principalul agitator împotriva țării noastre. Sub instigația directă a lui Racowski, guvernul bolșevic de la Petrograd va lua măsuri de intimidare a românilor aflați în refugiu în orașele din sudul european al Rusiei. Ca o primă măsură însă, pe 13 ianuarie 1918, este arestat Diamandi, ambasadorul nostru la Petrograd, împreună cu întregul personal diplomatic și încarcerat în fortăreața Petropavlovski, dar eliberați la câteva zile, urmare a protestului colectiv al corpurilor diplomatice din Rusia. La 26 ianuarie 1918, guvernul bolșevic rupe relațiile diplomatice cu România, ocazie cu care declară și confiscarea Tezaurului României, aflat în păstrare la Moscova. Asistăm la un moment de mare tragedie a poporului nostru, pentru care se spunea că “Dumnezeu era prea sus și Franța prea departe”. În orașele din sudul Rusiei europene se refugiaseră mulți români, printre care erau parlamentari, înalți magistrați și funcționari publici, ofițeri superiori și mulți refugiați ardeleni ș.a. La Odesa, Rostov pe Don și la Herson se organizaseră clase de liceu pentru români. Mocanii din ținuturile Sibiului, așezați la Rostov, acaparaseră aproape tot comerțul de brânzeturi. Spre acești refugiați se îndreptau pornirile răutăcioase ale tovărășiei Trotzki - Racowski.
Datorită modificărilor dramatice ce se petreceau pe linia frontului și în politica internă a Rusiei, care trezeau neliniște, românii se regrupau la Odesa, pregătindu-se să se reîntoarcă acasă. Spre nenorocul lor, la Odesa era și trimisul guvernului bolșevic de la Petrograd, Racowski, care avea și misiunea să se ocupe de soarta refugiaților noștri și de conflictul ruso-român. Acesta s-a dovedit a fi un înverșunat dușman al românilor. Ajutat de o echipă de lași și trădători, și-a clădit politica sa antiromânească. Din echipă făceau parte av. Gheorghiu-Bujor din Iași, av. Nicolau din București, Dinescu, Ciornei, Buicimovici ș.a. Având puteri depline din partea lui Trotzki, Racovski somează Guvernul român să părăsească Basarabia, obligându-l la tratative în acest scop. În același timp începe represiunile împotriva refugiaților pregătiți să revină în țară. Aceștia sunt arestați, maltratați și îmbarcați pe vasele de război ruse Sinope, Almaz și Alexis, precum și pe vasul românesc Împăratul Traian, aflate în port. Pe vase sunt puși la cele mai murdare munci și injurii. Toate depozitele românilor din bănci sunt confiscate, precum și toți banii statului român. Pentru salvarea cetățenilor români, Guvernul poartă tratative cu organele revoluționare din Odesa. În urma acestor tratative, încheiate pe 10 martie 1918, s-a convenit transportul românilor în portul Sulina. Dar și de această dată, Racowski joacă murdar. Îmbarcă pe toți românii pe vasul Împăratul Traian și, în loc de destinația Odesa, ia ruta Sevastopol, însă cu mari peripeții, puse la cale de același Racowski, vasul ajunge într-un alt port al Crimeii, și anume la Teodossia; aici românii sunt trecuți pe vasul Cernoe More, care ajunge la Sulina abia pe 17 martie, unde debarcă pe cei 92 de români. În această perioadă, refugiații ardeleni, în frunte cu Octavian Goga, se organizează și fug din calea armatelor austro-germano-ungare ajunse în zonă. Ajunși la Ovidiopol, adelenii trec Nistrul cu bărcile și ajung la Akkerman, unde era armata română. Astfel a luat sfârșit odiseea românilor, victime ale răzbunării odiosului Racowski.
