MESSI PLEACĂ DE LA BARCELONA ȘI PRIMEȘTE 500 DE MILIOANE DE EURO LA NOUA ECHIPĂ

Distribuie pe:

Imposibilul se produce. Lionel Messi pleacă de la Barcelona și este pregătit pentru o nouă aventură după o carieră întreagă petrecută la clubul catalan. Echipa favorită să îl transfere pe Messi este Manchester City. Chiar dacă în acest moment există o problemă cu modul în care Messi va pleca de la Barcelona, fotbalistul vrea să plece liber, în timp ce clubul încă se agață de clauza de reziliere de 700 de milioane de euro, Manchester City a pregătit un contract colosal pentru superstarul argentinian. Reputatul jurnalist Tancredi Palmeri a “detonat bomba” în legătură cu noul contract al lui Messi. Argentinianul ar urma să încaseze 500 de milioane de euro net în cinci ani la Manchester City. Lionel Messi ar urma să încaseze un salariu anual de 50 de milioane de euro și după trei ani în care va juca la Manchester City, va face schimbarea la New York City FC, moment în care ar primi un bonus de 250 de milioane de euro.

 

PARIUL LUI MIREL RĂDOI LA ECHIPA NAȚIONALĂ

Denis Alibec a fost convocat de Mirel Rădoi pentru dubla cu Irlanda de Nord și Austria din Liga Națiunilor, iar selecționerul a vorbit, duminică, despre situația atacantului de la Astra. Denis Alibec speră să se transfere în această vară, iar Mirel Rădoi are mare încredere în șeptarul Astrei: “El știe. Sunt sigur că în momentul de față va da mai mult decât a dat în trecut. Vrea să facă pasul către străinătate. Are un avantaj în plus, ar trebui să o facă mai bine decât a făcut-o până acum, mai ales la antrenament. Nu este un test pentru ei. Este vorba de un plan de meci pe care noi îl avem. Nu este vorba de experimente sau de vârstă. Nu am venit aici ca să încercăm să inventăm jucători”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă. Denis Alibec a avut oferte concrete din Turcia în această vară, dar Astra nu l-a lăsat să plece. Lotul României pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Austria: portari - Ciprian Tătărușanu (Lyon, 67/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0); fundași - Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 9/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 57/0), Alin Toșca (Gaziantep FK, 18/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 13/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 1/0); mijlocași - Alexandru Crețu (NK Maribor, 0/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK, 37/3), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 37/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 6/0), Ianis Hagi (Rangers, 10/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 23/4); atacanți - Gabriel Iancu (FC Viitorul, 0/0), Florinel Coman (FCSB, 3/0), Denis Alibec (Astra, 10/1), George Pușcaș (Reading, 14/6), Sergiu Buș (FCSB, 0/0). Alți 6 fotbaliști se află pe lista de rezervă, staff-ul echipei naționale urmând a apela la aceștia în cazul apariției vreunei indisponibilități: Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 0/0), Valentin Crețu (FCSB, 0/0), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0), Deian Sorescu (Dinamo, 0/0), Marius Constantin (Universitatea Craiova, 4/0), Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0).

 

GEORGE PUȘCAȘ, PREGĂTIT SĂ SCRIE ISTORIE ȘI LA NAȚIONALA MARE: “TREBUIE SĂ PORNIM CU GÂNDUL CĂ AVEM ȘANSA DE A CÂȘTIGA GRUPA”

Atacantul George Pușcaș a declarat, duminică, înaintea debutului naționalei în noua ediție a Ligii Națiunilor, că tricolorii trebuie să joace de la primul meci cu gândul că pot câștiga grupa din care mai fac parte Irlanda de Nord, Austria și Norvegia. Vârful lui Reading s-a abținut să catalogheze adversarele României, preferând să discute doar despre echipa națională. “Nu știu dacă e un avantaj (n.r. - că întâlnește o echipă din spațiul britanic), eu mă pregătesc foarte bine pentru fiecare meci, încerc să acumulez cât mai multe informații, să fiu într-o formă bună fizică, să ascult și să pun în balanță ceea ce zice Mister și după meci se va vedea cum a fost destinul jocului. Cred că trebuie să pornim cu gândul că avem șansa de a câștiga grupa, asta ar fi punctul de plecare al nostru, cred că e cel mai important și trebuie să tratăm fiecare meci ca atare, fiecare meci la nivelul nostru maxim. Nu cred că pot să spun că

e o echipă mai bună sau mai puțin bună, vreau să vorbesc doar de noi. Cel mai important lucru este ca noi să fim într-o formă foarte bună și să ajungem la ora meciurilor pregătiți”, a spus vârful naționalei, George Pușcaș. Referitor la calificarea alături de naționala României la un turneu final, atacantul lui Reading a spus: “Ar fi un vis să joc cu naționala acolo, pentru asta ajungi fotbalist și pentru bucuriile de genul acesta trăiești, să ajungi cu echipa națională la un turneu final. Sper cât mai repede să am posibilitatea, să avem posibilitatea să jucăm acolo. Eu sunt mulțumit (n.r. - de parcursul după CE de tineret), am făcut alegerea bună, am ajuns într-un campionat în care îmi doream să ajung, am avut un prim an bun, cu dificultăți, normal, dar eu cred că am făcut alegerea bună și ar fi culmea să mă gândesc acum ce făceam acum un an sau dacă am făcut alegerea bună. Meciurile cu Irlanda de Nord și Austria nu sunt doar de pregătire, sunt cele mai grele meciuri pentru că este debutul într-un an nou și, mai ales, după această lungă perioadă. Trebuie să dăm totul meci cu meci, pentru că până luna viitoare avem meciurile de acum care sunt foarte importante și care trebuie tratate foarte serios”. În 4 și 7 septembrie, naționala României va întâlni Irlanda de Nord, la București, pe Arena Națională, și Austria, la Klagenfurt, în primele două jocuri din noua ediție a Ligii Națiunilor. Ambele jocuri încep de la ora 21.45.

 

S-A JUCAT PRIMUL MECI DE HANDBAL ÎN ROMÂNIA DUPĂ APROAPE 6 LUNI

Echipa de handbal masculin Potaissa Turda a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formația croată HRK Gorica, scor 26-24 (11-12), în manșa tur din turul I al EHF European League (fosta Cupa EHF). Este primul meci oficial de handbal disputat în România de la începerea pandemiei și a avut loc fără spectatori. Principalii marcatori ai partidei au fost Ghiță 7 goluri, Dragas 4, Cîntec 4, pentru Potaissa, respectiv Cavar 8 și Laljek 5, pentru croați. Toți jucătorii au fost testați Covid-19, iar rezultatele au fost negative. De asemenea, jucătorii de rezervă și membrii stafurilor tehnice au purtat măști de protecție. Partida retur va avea loc în Croația, în 5 septembrie, pentru calificarea în turul secund al competiției. Tot sâmbătă evoluează și HCDS Constanța, de asemenea pe teren propriu, cu rușii de la HC Victor Stavropol, în aceeași fază a EHF EL. Trei dispute din turul I au fost decise deja la “masa verde” din motive pandemice, astfel că în turul secund sunt deja calificate echipele IFK Kristianstad (Suedia), KS Azoty-Pulawy SA (Polonia) și TTH Holstebro (Danemarca). În EHF EL, România mai este reprezentată de Dinamo București, respartizată direct în faza grupelor. Handbalul feminin va intra “în scenă” oficial săptămâna viitoare, când între 3-6 septembrie vor avea loc restanțele din sferturile Cupei României, plus semifinalele și finalele pentru medalii.

 

ADVERSARELE ROMÂNCELOR LA US OPEN

Cele patru tenismene prezente pe tabloul principal de simplu al turneului US Open de la New York și-au aflat adversarele din primul tur al competiției. Irina Begu o va înfrunta pe cehoaica Petra Kvitova, a 6-a favorită, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe americanca Sloane Stephens, cap de serie numărul 26, Patricia Țig va juca împotriva japonezei Kurumi Nara, iar Sorana Cîrstea va evolua contra americancei Christina McHalle. Simona Halep, numărul 2 mondial, a anunțat că nu va participa la turneul de la New York, din cauza pandemiei de COVID-19. La US Open nu vor fi prezente alte nume importante din tenisul feminin, cum ar fi liderul ierahiei mondial australianca Ashleigh Barty, ucraineanca Elina Svitolina (numărul 5 WTA), canadianca de origine română Bianca Andreescu (6 WTA), deținătoarea titlului, olandeza Kiki Bertens (7 WTA) și elvețianca Belinda Bencic (8 WTA).

 

LEO MESSI NU S-A PREZENTAT LA TESTUL PENTRU COVID-19 ȘI A TRIMIS UN COMUNICAT ÎN CARE ANUNȚĂ CĂ NU MAI E JUCĂTORUL BARCELONEI!

Informație de ultim moment în “telenovela Messi”. Argentinianul vrea să plece de la FC Barcelona, cu un an de contract rămas din ințelegerea semnată în 2017, și se pare că o poate face, totuși, gratis. Presa din Spania a aflat totul. Leo Messi era programat pentru testul de COVID-19 la ora 10.15, la club, însă argentinianul nu s-a prezentat. Potrivit jurnalistului brazilian Marcelo Bechler, cel care a anunțat că Messi vrea să plece de la FC Barcelona și că nu se va prezenta la testul PCR, argentinianul a trimsi un comunicat către club în care informează că nu mai este jucătorul Barcelonei. Messi se bazează pe clauza de reziliere unilaterală a contractului, pe care și-a trecut-o în înțelegerea semnată cu Barcelona în 2017. Deși s-a spus că aceasta a expirat în iunie, se pare că, datorită prelungirii sezonului din cauza COVID-19, aceasta este încă valabilă și Messi a activat-o.  

 

ZI PERFECTA PENTRU LEWIS HAMILTON!

Lewis Hamiton pare de neoprit! Campionul mondial s-a impus, duminică, în Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei. A șaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 a fost câștigată de campionul mondial en-titre, Lewis Hamilton. Britanicul a obținut astfel al cincilea succes din acest sezon și pare, într-adevăr, de neoprit. La finalul cursei, Lewis Hamilton l-a omagiat pe actorul Chadwick Boseman, care a încetat din viață în acest weekend, la vârsta de 42 de ani. Britanicul a făcut salutul “Wakanda Forever” pe monopostul său, la fel cum a procedat și după calificări, sâmbătă. Valtteri Bottas de la Mercedes s-a clasat al doilea, în timp ce Max Verstappen de la Red Bull Racing a completat podiumul din Belgia. Al 5-lea s-a clasat Daniel Ricciardo de la Renault, în timp ce Esteban Ocon, de la aceeași echipă, a sosit al 6-lea. Pe locul 7 a terminat Alexander Albon, iar Lando Norris (McLaren), Pierre Gasly (Alpha Tauri) și Lance Stroll (Racing) au completat locurile cu punctaj. Următorul mare premiu va avea loc în Italia, pe 6 septembrie.

 

 

Lasă un comentariu