MUNCA, POSTUL ȘI RUGĂCIUNEA

Sunt atribute ontologice ale ființei umane create, nu evoluate din nimic, de Dumnezeu! Ar fi o inepție crasă să credem că rugăciunea, de pildă, își are rădăcinile în... NIMIC!

În Paradis, Omul vorbea cu Dumnezeu, nu mânca decât puține fructe și legume și muncea, deși nu avea nevoie de NIMIC! Azi, le-am despărțit pe toate trei, ca dovadă a dezbinării dintre noi și dintre noi și Creator!

Ce face acela care doar muncește, sau doar se roagă, sau doar “postește”? Eu cred că le parazitează pe celelalte două. Azi, mai ales în Apus, oamenii muncesc mult... se și vede progresul lor material și o formă de îmbuibare obraznică, risipitoare, dar au puțină rugăciune: biserici părăsite, goale sau cu alte destinații, care nu folosesc la NIMIC! Aș putea zice ca astăzi, Homos Nimicus și-a atins Țelul!

Cele trei însușiri ontologice ale firii umane “se pândesc” (ar zice Cioran) unele pe altele, se cer să redevină un tot unitar, precum într-un odinioară ancestral, și fac asta din dorința de a salva Creația lui Dumnezeu! Mai ales când “bate vântul” parcă le auzim chemarea, strigătul, disperarea, dezamăgirea! Dacă nu sunt prea sinistru, parcă până și Covidul ne indică direcția și soluția! Și o face neîncetat, zilnic, de 19 ori! Nu știu dacă se teme de un posibil vaccin, dar eu mă tem că “ucigându-l” să nu apară alții în locul lui, și asta până când vom înțelege că din rețeta vaccinului maxim eficace nu poate lipsi vreunul dintre cele trei atribute ontologice! În caz contrar, totul pare a fi o muncă a omului contra firii! Și asta se răzbună! Efectul ei ne va reduce, fără drept de apel, la NIMIC! Așa cum deja o și face!

Domnul cu mila!

Lasă un comentariu