Talentată poetă, profesoară de Limba română, originară din Zau de Câmpie, județul Mureș. Absolventă a Institutului Pedagogic Târgu-Mureș și licențiată a Universității “Petru Maior” din Târgu-Mureș. Locuiește în Zau de Câmpie.
PARCĂ AȘTEPT...
Se-anunță iar
o zi caniculară,
secundele se-ascund
în zbor de ciocârlii.
Se adâncește liniștea pe dealuri,
doar graurii se-aud, flămânzi, în vii.
Eu trăiesc
a nu știu câta oară
senzația că totu-i repetat.
Chemări neauzite colorează
pădurile din margine de sat.
Stau singură
afară la cafea,
Doi piersici tineri
masa îmi umbresc.
Parcă aștept
pe cineva anume,
vagi nostalgii
încet mă locuiesc.
Parcă aștept
un tren din depărtare,
ca să mă ducă-n locuri neștiute,
să duc cu mine
dincolo de zare
timpul rămas
din clipe netrăite.
PSALM
În casa veșniciei Tale, Doamne,
de mă primești, cândva, îndurător,
îngăduie să-mi iau atunci cu mine
tot ce-am iubit în ceasul trecător:
copacii foșnitori ce-i văd pe geam
în fiecare zi, când mă trezesc,
un stol de păsări, florile din lan,
toți oamenii pe care-i prețuiesc;
mireasma din grădina mea cu flori,
ploaia revărsată peste deal,
albul cu ninsorile din zori
și doina noastră dragă din Ardeal.
Toate acestea, Doamne, mi le pune,
când Tu vei judeca, precum citesc,
ori la păcate, ori la fapte bune,
dar, Te implor, nu mă lipsi de ce iubesc!
UIMIRI ALBASTRE
Cerul miroase-a struguri copți
și amețite păsări se-nvârt în jur flămânde,
mustește vinu-n boabe vineții
și-atârnă greu pe vitele plăpânde.
Miresme colorate plutesc peste livezi,
atârnă-n pomi podoabe parfumate,
o vară-ntreagă-au picurat din cer
lumini de soare, dulci și fermecate.
Uimiri albastre-ngenunchiază-n gând,
iar fruntea-i grea de-atâtea întrebări,
se țes în aer pânze de aripi fluturând
și capete de îngeri se-apleacă peste zări.
AȘTEPT UN ÎNGER
N-ați văzut un înger poposind
spre seară pe o rază de lumină-albastră?
Îl tot aștept să vină mai curând,
precum l-am tot rugat,
în casa noastră.
L-aștept
să-mi lumineze
cu ruga lui duioasă
secundele la masa de la cină,
s-acopere cu aripa-i frumoasă,
privirea-mi obosită de patimi și de vină.
Nisipul îndoielii
să-l cearnă din cuvinte,
din ochiul meu bolnav și auster,
să-mi picure în suflet
din pacea lui senină,
și să-mi deschidă iar
ferestrele spre cer.
