THEODORA BENEDEK - VASTĂ EXPERIENȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIA EUROPEANĂ ȘI ACCESAREA DE FONDURI EUROPENE PENTRU TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Mulți necunoscători vorbesc despre lipsa de experiență în administrație a Theodorei Benedek.

În realitate, pe vremea când ea ajungea în administrația instituțiilor europene și devenea expert al Comisiei Europene, unii dintre cei care o acuză abia își luau, cu greu, Bacalaureatul.

Theodora Benedek a ajuns la Bruxelles încă din anul 2008, când a fost selectată ca expert evaluator și raportor al Comisiei Europene, în cadrul programelor FP7, Eureka și Horizon 2020. În această calitate, a participat la analize de proiecte în 58 de competiții europene, evaluând câteva mii de inițiative de cercetare depuse de centre și universități europene de prestigiu.

Aceste inițiative au constat în competiții de formare profesională, inovare, medicină regenerativă, tehnologia informației și comunicațiilor și medicină personalizată. Totodată, în calitate de expert al Comisiei Europene, a monitorizat, la fața locului, 10 proiecte europene derulate în centre de prestigiu, la Milano, Copenhaga, Roma și în alte centre universitare din Europa.

Începând cu anul 2015, prof. univ. dr. Theodora Benedek este Vice Chair (vicepreședinte) în două paneluri științifice din programul Marie Curie al Comisiei Europene, iar în perioada 2017-2018 a fost expert delegat al Comisiei Europene la Școala Doctorală a Universității Aix Marseille din Franța, pentru admiterea la programul doctoral Doc2AMU, finanțat de Comisia Europeană în această perioadă.

Theodora Benedek are și o vastă experiență în atragerea de fonduri europene.

În proiectul DISCHARGE, finanțat de Comisia Europeană, Theodora Benedek a fost coordonator al tuturor centrelor din Europa Centrală și de Est, membru în steering committee. Proiectul, în valoare de 2 milioane de euro, a deschis finanțarea pentru construcția unei echipe de specialiști, care a generat ulterior proiectele PlaqueImage și CardioImage (fiecare de câte alte 2 milioane de euro, finanțate prin fonduri europene).

Astfel, la Târgu-Mureș, s-a creat cea mai puternică platformă de diagnostic imagistic în boli cardiovasculare din România, constând în echipamente de înaltă performanță (computer tomograf cardiac și RMN cardiac) de ultimă generație. De această infrastructură au beneficiat, până în prezent, peste 10.000 de bolnavi cardiovasculari. Aceste echipamente servesc pentru diagnosticul precoce și de înaltă performanță al unor boli de inimă, contribuind astfel la detectarea timpurie a riscului de a avea un infarct miocardic.

Totodată, această infrastructură a fost și este în continuare utilizată pentru derularea studiilor doctorale pentru zeci de doctoranzi și studenți care își pregătesc licența, în cadrul UMFST Târgu-Mureș.

Este evident că Theodora Benedek este un lider care reușește să atragă fonduri pentru investiții în infrastructură,ulterior utilizată pentru dezvoltarea comunității mureșene.

Alte exemple sunt proiectele STAR și TRIDICO, finanțate de Ministerul Educației și Cercetării prin programul Parteneriate.

Valoarea proiectului STAR a fost de 2 milioane de lei, bani cu care s-a achiziționat un echipament electrofiziologic de diagnostic 3D a tulburărilor de ritm cardiac, servind la tratamentul modern al acestora, prin ablații pe cale intervențională. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș au fost tratați sute de bolnavi prin această tehnică modernă, înlocuind tehnicile clasice de tratament medicamentos sau chirurgical.

Proiectul TRIDICO, în care Theodora Benedek a fost coordonator științific, are o valoare de 1.500.000 lei

Prin acest proiect s-a achiziționat un echipament de ecocardiografie intracardiacă, care presupune navigarea intracardiacă a unui transductor miniaturizat, care înregistrează imagini din interiorul inimii în cursul intervențiilor complexe. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, această metodologie se utilizează în cadrul unor proceduri complexe de tratament intervențional, fiind mult mai confortabilă pentru pacienți decât tehnica transesofagiană, care presupune înghițirea de către pacient a unui tub.

Prof. univ dr. Theodora Benedek a dezvoltat o serie de colaborări cu cercetători de prestigiu din toată lumea, ceea ce deschide orizonturi majore pentru Târgu-Mureș, din perspectiva accesării unor parteneriate internaționale, inclusiv la nivelul administrației locale.

Prof. Antoniades Charalambos, de la University of Oxford, Marea Britanie, a fost colaborator în cercetări comune în domeniul imagisticii CT a țesutului adipos epicardic, ca marker al riscului de infarct.

Prof. Christos Chantziantoniou, de la University of Sorbonna, Paris, a lucrat la cercetări comune în domeniul fiziopatologiei hipertensiunii de etiologie renală, în timp ce prof. Dietmar Glogar, și prof. Mariann Gyongyosi, de la Medical University of Vienna, Austria, au realizat, alături de Prof. Theodora Benedek, primele transplanturi de celule stem.

Alături de prof. Christian Loewe s-au făcut cercetări în imagistica cardiacă, iar împreună cu prof. Taramaso, de la University of Zurich, Elveția, au fost făcute primele intervenții de înlocuiri percutane de valve cardiace.

Împreună cu prof. Marc Dewey, de la Charite Hospital, Berlin, Germania, au participat în proiectul paneuropean DISCHARGE - imagistica CT a circulației coronariene, iar cu prof. Pal Maurovich Horvath, de la Semmelweis University, Budapesta, Ungaria, au realizat cercetări în domeniul imagisticii plăcii coronariene vulnerabile.

Prof. Petr Widimski de University of Prague, Cehia, a fost un apropiat colaborator în cercetările privind tratamentul intervențional în sindroamele coronariene acute, iar prof. Edes Istvan, de la University of Debrecen, Ungaria, în cercetări în domeniul transplantului de celule stem.

Cercetări privind tratamentul intervențional în sindroamele coronariene acute au fost realizate alături de prof. Ota Hlinomaz, de la University of Brno, Cehia.

Lasă un comentariu